Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din 2016

Fantasticul din viețile noastre și raportarea la acesta - „Pădurea lui Joaquin Phoenix”, Celestin Cheran

Celestin Cheran este autorul cărții Memoriile Domnului Roșu, carte foarte bine primită de cititori și pe care încă n-am apucat să o citesc. Îmi doresc viață lungă, să apuc a citi tot ce e pe lista aia fără de sfârșit a mea.
Pădurea lui Joaquin Phoenix a apărut la editura Herg Benet în 2016, în colecția Cărțile Arven - colecția aceea cu paginile cărților ceva mai pufoase și mai „citibile” decât la restul.

Primăvară literară internațională la editura Herg Benet

Nu poate exista ocazie mai bună pentru a anunța colaborarea dintre Irrefutabilis și editura Herg Benet decât acum, când deja putem vorbi cu și mai mult respect despre Herg Benet: după ce vreme de 6 ani a susținut cu toate forțele autorii români, acum editura se concentrează și pe publicarea unor traduceri așteptate de publicul cititor din România. Din ce am văzut pe Facebook la capitolul reacții, lumea este încântată și așteaptă cu nerăbdare traducerile ce apar în 2017.

Cea mai scumpă carte din lume - „De ce fierbe copilul în mămăligă”, Aglaja Veteranyi

Aglaja Veteranyi. De ce fierbe copilul în mămăligă. Apărută în 1999 în limba germană și tradusă la noi de Nora Iuga și apărută în 2002, respectiv reeditată în 2003, 2013 și 2016. O carte cu un preț foarte mic și pe care foarte puțini și-ar permite să o cumpere dacă am trăi într-o lume în care valoarea cărții să fie direct proporțională cu prețul. Pentru mine, în această perioadă a vieții mele, De ce fierbe copilul în mămăligă este cea mai scumpă carte din lume.

Autoarea e un burete îmbibat cu literatură - „Sfîrșitul nopții”, Petronela Rotar

Am citit-o pe Petronela Rotar pe acestblogdenervi înainte ca literatura ei să se materializeze într-o carte, apoi în mai multe, chiar dacă am început să o citesc anticipând, așteptând să-i găsesc un minus, să identific o hibă (a se vedea acest text scris de Petronela care explică tare bine niște lucruri). 

















Nebunia personajelor la scară macro într-o micro-lume - „Antidotul”, Cristina Boncea

Antidotul este cel de-al treilea volum al seriei Octopussy, ultimul adică; toate au apărut la editura Herg Benet, editură „responsabilă” pentru unele dintre cele mai faine coperte ale cărților de pe la noi. Deși mi s-a părut că volumul al doilea n-a avut parte chiar de coperta pe care ar fi putut să o aibă, prima și a treia carte din serie au primit ce meritau. Wink.

Mi-ar plăcea să fiu o pagină din jurnalul lui Colin Thubron - „Redescoperind Drumul Mătăsii”

Colin Thubron. Acest nume nu foarte cunoscut la noi e numele unui britanic născut în anul 1939 care a fost inclus de către The Times printre cei 50 de mari scriitori britanici postbelici. Nu-i nevoie să mai spun câte premii a câștigat de-a lungul epicei cariere și-n câte limbi i-au fost traduse cărțile. Multe spune totul.

Delirul unui bețiv simpatic și amuzant - „Moscova-Petușki”, Venedikt Erofeev

Moscova-Petușki a apărut la noi în 2014, în colecția Top 10+ de la editura Polirom, are 165 de pagini și a fost tradusă din limba rusă de Emil Iordache.

Film: Valea mută

Am tot văzut afișe prin Brașov cu Valea mută de ceva vreme, îmi suna tare frumos, cred că reușisem să citesc și ceva descriere, dar mă descuraja total afișul. Și pentru că-s om rău și nici critic nu mă știu, dar sunt spectator pretențios, încep cu ce e rău în legătură cu mini-seria asta marca HBO a cărei acțiune se întâmplă în Brașov, acolo unde e și filmat în mare parte.

Despre succes, prețul acestuia și fericire - „Rockstar”, Cristina Nemerovschi

Nu știu ce m-a oprit să scriu până acum despre Rockstar, cartea Cristinei Nemerovchi care e printre cele mai noi - dar nu chiar atât de nouă, că acum iese cartea aia cu titlu care mi se pare genial, Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată, deci nu reușesc să țin ritmul, dar mă străduiesc. Așadar, nu știu de ce nu am scris despre ea imediat ce am citit-o, că mă știu senilă și cu o memorie scârbos de selectivă - țin minte impresii și sentimente, dar nu mai știu cine a făcut ce și mai ales de ce. 
Dar cu scuza că literatura e despre a fi subiectiv, mă încumet.
Am citit cartea la câteva zile după lansarea de la Brașov, la care nu am putut să ajung din cauze de muncă și librărie. Vedeți aici relatări ca să fiu credibilă.


Cartea care mi-a arătat cât de greșit e să ai așteptări - „Lecții de magie”, Elizabeth Gilbert

Nu aveam de gând să scriu despre cartea asta, pentru că-s de părere că, dacă nu îmi place ceva, să nu fac efortul de a spune asta și de argumenta - un fel de încercare (ba nu, reușită, că vine natural, fără forțări) de a mă axa pe pozitiv și plăcut. Dar mi-a recomandat-o Iulia, prietenă dragă, iar apoi am discutat despre carte și ne-am dat seama amândouă că vom scrie despre Lecții de magie: cum să-ți cultivi creativitatea,pentru că fiecare dintre noi are o părere puternică și aproape complet diferită despre carte. Probabil că recenzia Iuliei va veni în curând pe Hyperliteratura.

Universalitatea banalității și inerția în fața destinului - „Stoner”, John Williams

Stoner, scrisă de John Williams, a apărut în 1965, dar nu a fost cu adevărat băgată în seamă decât după 50 ani, când a devenit, într-un timp foarte scurt, un bestseller apreciat. 
Am citit Stoner într-o perioadă ciudată în care îmi era greu să mă concentrez mai mult de 3 secunde, chiar dacă asta mi se întâmplă destul de rar. Probabil că, dacă aș fi citit orice altă carte, n-aș fi reușit să fiu atentă la detalii și n-aș fi dus-o până la capăt, dar mai ales cred că o altă poveste nu m-ar fi prins așa.

Atitudini mioritico-televizate caracteristice - „Umbre pe ecranul tranziției”, Cezar Paul-Bădescu

Mă plimbam prin librăria Șt. O. Iosif din Brașov (cea care este soră bună a celui mai fain site de comandat cărți cu transport gratuit, Libris), tristă că voiam să urc pe Tâmpa și nu mă simțeam în stare. Consolarea mi-a fost un braț generos de cărți pe care am cheltuit, în total, mai puțin de 50 de lei, asta pentru că fiecare carte a costat aproximativ 5 lei. Autori, titluri și edituri faine: Stephen King, Humanitas (colecțiile de jurnalism și eseu), memorii și jurnale tot de la Humanitas, niște Mircea Eliade, Matei Vișniec.
Am început să citesc ce am luat prima dată de la raft, adică Umbre pe ecranul tranziției, cartea în care sunt strânse multe texte scrise de Cezar Paul-Bădescu de-a lungul mai multor ani, totul începând cu momentul în care autorul a preluat o rubrică de cronică TV în Dilema, fiind deci nevoit să se uite la televizor și să-și formeze niște opinii legate, de cele mai multe ori, de personaje și situații care nu l-ar fi interesat în mod normal.

Ziua în care am fost arhivar

Până acum ceva vreme exista Jurnal de librar pe Serial Readers, ceea ce înseamna că lucram ca librar. După cum se poate deduce din ultimul jurnal, nu mai sunt librar. Așa că am căutat alt job, am găsit, am fost o zi la muncă și o singură zi va rămâne în analele istoriei cu mine arhivar (mă rog, un fel de funcționar în domeniu, pentru că n-am diplomă pe care să scrie că-s arhivar incontestabil).
Partea tragi-comică este că mereu am plecat de la un job nasol la unul mai fain, mereu a fost progres, mereu mai bine, deși niciodată perfect, pentru că perfecțiunea nu există blabla. Acum a fost încoronarea regresului. Meritam coroniță pe bune.

Deloc dragă homofobule

Stăteam liniștită și-mi beam cafeaua și citeam chestii; de pe Facebook, evident. Cine și ce a mai făcut azi-noapte, ce dobitoc s-a mai aruncat în aer pe nu-știu-unde, decizând el când trebuie să moară alții, d-astea. Și-am ajuns pe o pagină unde era postată o poză cu două persoane pupându-se pe o stradă. Poza nefiind făcută la un milimetru de fețele lor și hainele fiind negre și simple, neutre, nu-ți puteai da seama dacă e vorba de doi băieți, două fete sau clasicul (că așa ne place, ”pudicii” pizdii) băiat plus fată egal singurul love acceptat de unele capete de formă trapezoidală. Sau de cur, că jur că-i același lucru.

Cartea-oglindă și nenumăratele ei povești despre viață - Charles Bukowski, „Femei”

Înainte să mă apuc să o citesc, mi s-a spus că-n cartea asta e vorba despre mult sex. Iar după ce am citit-o am zis că da, poate fi considerată o carte cu și despre sex, însă în cea mai mică măsură, pentru că în rest, cartea în ansamblu este despre orice altceva, numai despre asta nu; e despre sentimente și ocazionala lor lipsă, despre senzații și legătura acestora cu sentimentele, despre interacțiunea umană și necesitatea de a trăi cu sau fără apropiați, despre celebritate și momentele când aceasta decide să lumineze calea unui (până atunci) oprimat, despre mizerie și viața de zi cu zi, alături de toate provocările ei. E despre atât de multe lucruri încât scenele erotice, deși predominante, sunt cel mult secundare ca relevanță în povestea lui Henry ”Hank” Chinaski, scriitor care începe, abia la 50 de ani, să devină cunoscut și apreciat.

Cartea pe care o rescrii singur pe măsură ce o citești - Karim Rashid, „Design Your Self”

Nu am citit niciodată cărți de dezvoltare personală, n-am vrut să-mi promită cineva că va fi minunat totul dacă accept că e bine când e bine și rău când nu-i bine, n-am vrut să trăiesc iluzia și dezamăgirea că nu îmi e nimeni de folos pentru problemele mele și că totul pică, la urma urmei, tot pe umerii mei. Am slăbit singurică, doar folosind constant întrebarea-cheie „chiar am nevoie de asta sau sunt doar plictisită și vreau să ronțăi?”, mai sar câte un episod de depresie pentru că-mi comunic, tot singurică, niște lucruri pentru care am nevoie de reamintire - toate acestea pentru că n-am suficientă încredere că poate un necunoscut (priceput, nu neg) să pretindă că mă cunoaște mai bine și că-mi poate face un hocus-pocus eficient.

Mărturisirea ca formă de izbăvire și acceptare - Yukio Mishima, „Confesiunile unei măști”

Chiar înainte de a mă apuca să citesc Confesiunile unei măști, vorbeam cu Anna, colega mea, despre faptul că până acum niciuna dintre noi nu a citit vreo carte din colecția Raftul Denisei despre care să poată spune că nu i-a plăcut în vreun fel, iar cartea lui Yukio Mishima mi-a întărit convingerea că raftul pe care îl are Denisa Comănescu la Humanitas Fiction este numai bun pentru pofta de citit care nu se potolește cu una, cu două... cărți.

Experimentul „Fluturi”

Mă știți, sunt librar. Citiți regulat Jurnalul de librar de pe Serial Readers, acolo unde mai scriu și câte o recenzie atunci când nu povestesc despre detaliile vieții dintr-o librărie. Ei, tocmai locul de muncă m-a făcut să încep să citesc o carte care era pe primul loc pe lista cu „niciodată” - da, funcționez și pe bază de prejudecăți uneori - și anume Fluturi de Irina Binder. Pentru că toată lumea se isterizează cumplit pentru apariția celui de-al treilea volum, iar eu am răspuns de câte 200 de ori pe zi în ultima săptămână la întrebarea „aveți Fluturi?”.

Sinceritatea feminină și existența post-maternă în poezie - Denisa Duran, „Învelit în propriul corp”

Învelit în propriul corp mi-a plăcut foarte mult, am citit-o dintr-o suflare și părerea mea despre scrisul autoarei s-a dus iarăși sus de tot; coborâse când am citit Dorm, dar stau cu tine, care nu mi-a plăcut dintr-o serie de motive subiective - prea mult lacrimogen și hormonal de la o proaspătă mamă care nu mai vede nimic altceva în jur decât propriul urmaș.

Despre banca cerului și unicul adevăr

Vânzătoarea se plimbă prin magazinul ei cu chestii și mai strânge câte o gumă lăsată pe vreo margine de raft de câte un dobitoc, mai adună șervețelele sau ambalajele de bomboane lăsate de plozii needucați. Și brusc vede pe jos chestia din imagine. Iar de aici viața i se schimbă.


„Johnny Depp, omul din spatele măștilor” - Thomas Fuchs

Peste primii ani de viață se trece foarte rapid, nu știm ce i-a format personalitatea, nu avem exclusivitate la nimic. 
De altfel, totul este tratat cu superficialitate, iar explicația pentru asta am găsit-o abia la final, când Thomas Fuchs, autorul, admite că a vrut să stea de vorbă cu Johnny Depp în persoană sau cu cineva apropiat lui, dar că nimeni nu l-a luat în serios. 
Așa că, deduce cititorul, cartea e compusă din deducțiile lui Fuchs, iar asta înseamnă, cred eu, că orice muritor nițel mai pasionat de viața lui Johnny Depp putea să afle aceste lucruri din ziare sau online. A fost căsătorit de câteva ori și are doi copii cu Vanessa Paradis, femeia cu care nu a fost niciodată căsătorit. Multă vreme a fost un rocker ratat a cărui variantă B a constituit-o actoria.

„Sîntem datori locurilor în care scriem” - Mihail Vakulovski, „Vreau să cînt și chiar cînt”

Am vrut să mă apuc de scris despre Vreau să cînt și chiar cînt, am zis să-mi pregătesc notițele și să mă apuc de lucru, numai că mi-am dat seama că, așa cum mi se întâmplă uneori, am parcurs cartea de la un capăt la celălalt fără a-mi nota fie și un singur lucru, un cuvânt măcar. Așa că mă simt de parcă ar fi nevoie să improvizez, dar asta nu-i rău deloc, pentru că improvizația e sinceritate și naturalețe.
Vreau să cînt și chiar cînt a apărut în 2015 la CDPL (casa de pariuri literare) și are pe copertă portretul autorului, realizat de pictorul Ștefan Doru Moscu după o fotografie cu Mihail Vakulovski. 

Necesitatea morții ca unică soluție și învățarea prematură a urii - Pascal Bruckner, „Fiul cel bun”

Era să scriu despre cartea asta într-un mod atât de personal că, dacă aș fi făcut asta, probabil aș fi rescris Fiul cel bun; ar fi coincis, totuși, atât de multe, încât n-are rost să vă spun altceva decât (relativ obiectiv) ce și cum se întâmplă în această carte de Pascal Bruckner, apărută la editura Trei în 2014.

Regulile iubirii și statutul soției în dualitatea femeie-mamă - Dan Coman, „Căsnicie”

Cartea asta a apărut la Polirom în colecția Ego. Proza în 2015, iar în 2016 a apărut și într-un format mai mic, în colecția Top 10+. A fost, de la început, un mare succes - sper să se fi reflectat asta și în vânzări (probabil da, de vreme ce stocul primei variante e epuizat), pentru că mie mi s-a părut că toată lumea a citit-o anul trecut.
Căsnicie se citește ușor și are niște dedesubturi psihologice foarte interesante. 

Sadismul adolescentin la apogeu și cinica sfidare a maturizării - Françoise Sagan, „Bonjour tristesse”

Bonjour tristesse a apărut în 2015 la editura Polirom, în colecția Biblioteca Polirom Esențial, fiind tradusă din limba franceză de Ana Antonescu. Alături de Vă place Brahms? constituie esențialul muncii literare depuse de autoare, Françoise Sagan (pseudonimul ales de către Françoise Quoirez) în primii ei ani de creație, atunci când era foarte tânără, dar nu mai puțin talentată.
Primul roman a apărut când ea avea 18 ani, iar cel de-al doilea menționat aici a apărut când avea 23 de ani; între acestea două a mai publicat alte două romane, în 1956 și 1957, dovedindu-se extrem de activă (și) din acest punct de vedere.

Povestea de iubire care nu se termină niciodată - Frédéric Beigbeder, „Oona & Salinger”

Înainte de a decide să citesc Oona & Salinger(editura Trei, 2015), mă tot plângeam că nu am întâlnit recent o carte care să mă captiveze în totalitate, care să mă smulgă din realitatea mea și să mă ia prizonieră, închizând bine ușa-n urma mea și aruncând cheia în ceva gaură neagră.
Oona & Salinger a fost ACEA carte.


Alegoria experienței literare profunde - Rui Zink, „Cititorul din peșteră”

Sunt convinsă, 100% convinsă că, dacă aș fi citit cartea asta în urmă cu câțiva ani, deloc nu mi-ar fi plăcut. Și sunt la fel de sigură că, dacă o voi citi peste încă vreo 10-20 de ani - că mai mult nu apuc eu să trăiesc - mi se va părea chiar mai inteligentă decât acum.
Explicația e simplă: cartea asta e despre cărți, citit, scriitori (mai puțin), cititori (mai mult), minunata experiență a cititului, a descoperirii ideilor, a dezvoltării capacității de a-ți imagina, de a transforma informația în imagini colorate și liniștitoare sau, dimpotrivă, care instigă. Iar experiența literară dobândită după zecile (oare sutele?) de cărți citite în ultimii ani este cea care m-a făcut să văd Cititorul din peșteră, măcar parțial, așa cum merită.

„Cititorul din peșteră”, de Rui Zink, în imagini

Până vine recenzia - pe care și eu o aștept, că-s tare curioasă de ce-o să zic, mai ales că pare că absolut toată lumea de pe planetă a citit cartea asta - las aici câteva bucățele din ce mi-a plăcut.






Obsesiile contemporanilor pentru iubire, sex și perfecțiune - Irvine Welsh, „Viața sexuală a gemenelor siameze”

De Irvine Welsh am mai citit doar Acid House, iar modul dezaxat în care scrie l-a făcut să devină repede autor pe care să-l vânez pe rafturile librăriilor, exact în același fel în care mi-am descoperit și apoi mi-am dezvoltat obsesia pentru un alt dezaxat, Chuck Palahniuk.
Viața sexuală a gemenelor siameze a apărut la editura Polirom în anul 2015, un an în care a plouat cu bunătăți literare de la Polirom, de la Humanitas și Nemira și Trei.

Jurnal de vânzătoare: înţelepciunea e bonus

Dacă e să înveţi vreun lucru vânzătorind pe ici şi pe colo, păi acela e următorul: nu poţi să crezi că ai o afacere serioasă dacă angajatului îi pui la dispoziţie calculatorul folosit de bunică-ta pe vremea când învăţa să se dea pe HI5, cu un sistem de operare hack-uit aiurea, la care ai primit cadou nişte viruşi simpatici, numai că un pic cam stresanţi. 
Şi nu că vânzătoarea s-ar pricepe prea mult la afaceri. Dacă s-ar pricepe, ar avea afacere proprie, nu ar sta înfiptă în salariul minim - oferit de un străin insensibil - ca gâsca-n proţapul bunăstării eterne. Dar ce ştie vânzătoarea e ceea ce observă, participând activ la strângerea de bumbac frumos pe plantaţia lui nea Ics, să zicem. 

Jurnal de vânzătoare: Fă-ul de mall

Să zicem că vânzătoarea lucrează de o zi la aceeaşi firmă de vândut cărţi, dar într-un alt loc, un mall. Din ăla cu pretenţii, cu oameni cu bani care musai ar trebui să fie deştepţi ori politicoşi. Sau ambele. Asta e teoria. În practică:
- Bună, zi şi mia unde-i casa de schimb valutar! - Ăăăă, îmi pare rău, nu ştiu. Pufneşte: - Cum adică zici mia ca nu ştii? - Păi de azi e deschis standul de aici, deci de azi lucrez şi eu aici, deci nu ştiu ce e pe lângă. Deci nu am cum să vă zic, nu e rea-voinţă. Nu ascultă el chiar până la capăt, pleacă, probabil găseşte de unul singur minunata casă de schimb valutar, se întoarce după vreo 10 minute. Ghinion, cretinul ăla de Exchange era chiar la 5 metri distanţă de standul cu cărţi. Nenea binevoitor se simte dator să se oprească la vânzătoarea de cărţi: - Fă, auz`? Îi chiar aicişa icsceingiu şi tu nu vrei să zici. - Nu ştiam, după cum v-am spus. - Eh, data viitoare să ştii!