Treceți la conținutul principal

Jurnal de vânzătoare: Fă-ul de mall



Să zicem că vânzătoarea lucrează de o zi la aceeaşi firmă de vândut cărţi, dar într-un alt loc, un mall. Din ăla cu pretenţii, cu oameni cu bani care musai ar trebui să fie deştepţi ori politicoşi. Sau ambele. Asta e teoria. În practică:

- Bună, zi şi mia unde-i casa de schimb valutar!
- Ăăăă, îmi pare rău, nu ştiu.
Pufneşte:
- Cum adică zici mia ca nu ştii?
- Păi de azi e deschis standul de aici, deci de azi lucrez şi eu aici, deci nu ştiu ce e pe lângă. Deci nu am cum să vă zic, nu e rea-voinţă.
Nu ascultă el chiar până la capăt, pleacă, probabil găseşte de unul singur minunata casă de schimb valutar, se întoarce după vreo 10 minute. Ghinion, cretinul ăla de Exchange era chiar la 5 metri distanţă de standul cu cărţi. Nenea binevoitor se simte dator să se oprească la vânzătoarea de cărţi:
- Fă, auz`? Îi chiar aicişa icsceingiu şi tu nu vrei să zici.
- Nu ştiam, după cum v-am spus.
- Eh, data viitoare să ştii!

Postări populare de pe acest blog

Marcica Belearta despre poeziile pentru văduve: „M-o enervat un fost. Și uneori actualul. Și-un iepure”

Pe Laura Florescu n-o știți, dar deja multă lume a auzit de Marcica Belearta, pseudonimul Laurei, cea care a scris Poezii pentru văduve, carte apărută la finalul lui 2016 la editura Herg Benet. 
Despre ea n-am voie să vă spun că mănâncă pui vii de focă, dar trebuie să știți că locuiește în Câmpulung Moldovenesc, la dracu-n praznic, alături de bunica sa (căreia îi ascunde că și-a făcut tatuaj fain cu Totoro). 
S-a născut în 1979 la Iași, a studiat Electrotehnica și e IT-st autodidact. E gamer care a jucat tot ce se poate juca și recomandă League of Legends. A văzut toate filmele și serialele care se pot vedea, a și tradus filme și recomandă Snowpiercer-ul tradus de ea.

Cartea care m-a făcut să mă întreb dacă o merit

Laureat alPremiului Nobelpentru literatură în 1998, ateu convins și autor tradus în nu mai puțin de 25 de limbi, portughezulJose Saramago vine cu stilul său narativ, cu blocuri compacte de text,  fără schimb de replici, fără divagaţii, dar cu simboluri, să ne lase o altă idee asupra  lumii. 



„Anomalii” sau ce se întâmplă când lumea pe care o știm e înlocuită malefic

Îmi plac distopiile. Îmi plac posibilitățile post-apocaliptice. Îmi place să-mi imaginez worst case scenario pentru că eu cred că, mai devreme sau mai târziu, tot ajungem acolo. Chiar acolo, la varianta cea mai rea dintre toate cele posibile.
Nu vreau să amintesc acum de convingerile mele paranoide, nu vreau să mă leg de coaliții, de prevestirile din Povestea Slujitoarei, de exemplu, sau de cele din Oryx și Crake sau din O mie nouă sute optzeci și patru sau din atâtea altele, care-n ultimii ani parcă se materializează în fața ochilor noștri cu o rapiditate mai mare decât cea cu care ai spune: „ce naiba s-a întâmplat cu drepturile omului?”.
Anomalii, apărută în 2017 la Herg Benet, e despre speranțele și așteptările oamenilor, mai ales cele ale adolescenților, toate acestea versus realitatea în fața căreia se trezesc, de cele mai multe ori siderați, îngroziți să afle că sunt altfel decât credeau. În acest caz, într-o lume post-dezastru, supraviețuirea înseamnă supunere și acceptarea orbea…