Treceți la conținutul principal

Jurnal de vânzătoare: Fă-ul de mall



Să zicem că vânzătoarea lucrează de o zi la aceeaşi firmă de vândut cărţi, dar într-un alt loc, un mall. Din ăla cu pretenţii, cu oameni cu bani care musai ar trebui să fie deştepţi ori politicoşi. Sau ambele. Asta e teoria. În practică:

- Bună, zi şi mia unde-i casa de schimb valutar!
- Ăăăă, îmi pare rău, nu ştiu.
Pufneşte:
- Cum adică zici mia ca nu ştii?
- Păi de azi e deschis standul de aici, deci de azi lucrez şi eu aici, deci nu ştiu ce e pe lângă. Deci nu am cum să vă zic, nu e rea-voinţă.
Nu ascultă el chiar până la capăt, pleacă, probabil găseşte de unul singur minunata casă de schimb valutar, se întoarce după vreo 10 minute. Ghinion, cretinul ăla de Exchange era chiar la 5 metri distanţă de standul cu cărţi. Nenea binevoitor se simte dator să se oprească la vânzătoarea de cărţi:
- Fă, auz`? Îi chiar aicişa icsceingiu şi tu nu vrei să zici.
- Nu ştiam, după cum v-am spus.
- Eh, data viitoare să ştii!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Alegoria experienței literare profunde - Rui Zink, „Cititorul din peșteră”

Sunt convinsă, 100% convinsă că, dacă aș fi citit cartea asta în urmă cu câțiva ani, deloc nu mi-ar fi plăcut. Și sunt la fel de sigură că, dacă o voi citi peste încă vreo 10-20 de ani - că mai mult nu apuc eu să trăiesc - mi se va părea chiar mai inteligentă decât acum. Explicația e simplă: cartea asta e despre cărți, citit, scriitori (mai puțin), cititori (mai mult), minunata experiență a cititului, a descoperirii ideilor, a dezvoltării capacității de a-ți imagina, de a transforma informația în imagini colorate și liniștitoare sau, dimpotrivă, care instigă. Iar e xperiența literară dobândită după zecile (oare sutele?) de cărți citite în ultimii ani este cea care m-a făcut să văd Cititorul din peșteră , măcar parțial, așa cum merită.

Adolescența fără prieteni și găurile negre ale singurătății

Inima mea și alte găuri negre sau cum Aysel, o adolescentă, își plănuiește sinuciderea. Suferă de depresie și, mai ales, suferă pentru că ceilalți nu-i înțeleg depresia. Își pune singură pe umeri o vină care nu-i aparține, dar crede că e misiunea ei să scape lumea de cine crede ea că este.

Patricia Lidia: „Mulți nu înțeleg că, de fapt, cititul nu e hobby, ci stil de viață.”

Când îți faci timp, îți place să stai de vorbă cu oameni de la care ai ce învăța, de la care nu ai cum să consumi non-informație și care, poate, te vor motiva pe tine și pe ceilalți. Patricia Lidia, pe care cred că o știți din multe locuri, despre care veți afla în cele ce urmează, este un astfel de om luat la întrebări despre tot ce face pentru ea, pentru comunitate și pentru oameni în general. Muncă, Asociația Bastionul ArtLitTim, cluburile de lectură de la Penitenciarul Timișoara, scris, citit mult, copil mic, Asociația Ador Copiii. Când și cum poți să le faci pe toate? Ai cumva un planner zilnic pe care-l respecți cu sfințenie sau cum funcționezi? Vai, cât îmi place să mă laud despre cât de organizată sunt! :) măcar e adevărat și se observă din câte activități MĂ LAUD că fac! Îmi place să cred despre mine că sunt o persoană pragmatică, organizată. Mă folosesc din plin de resursele tehnologiei moderne ca să reușesc să fac în 10 ore cât alții în 24. Nu sunt eu cea mai bună ș