Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din august, 2016

Atitudini mioritico-televizate caracteristice - „Umbre pe ecranul tranziției”, Cezar Paul-Bădescu

Mă plimbam prin librăria Șt. O. Iosif din Brașov (cea care este soră bună a celui mai fain site de comandat cărți cu transport gratuit, Libris ), tristă că voiam să urc pe Tâmpa și nu mă simțeam în stare. Consolarea mi-a fost un braț generos de cărți pe care am cheltuit, în total, mai puțin de 50 de lei, asta pentru că fiecare carte a costat aproximativ 5 lei. Autori, titluri și edituri faine: Stephen King, Humanitas (colecțiile de jurnalism și eseu), memorii și jurnale tot de la Humanitas, niște Mircea Eliade, Matei Vișniec. Am început să citesc ce am luat prima dată de la raft, adică  Umbre pe ecranul tranziției , cartea în care sunt strânse multe texte scrise de Cezar Paul-Bădescu de-a lungul mai multor ani, totul începând cu momentul în care autorul a preluat o rubrică de cronică TV în Dilema , fiind deci nevoit să se uite la televizor și să-și formeze niște opinii legate, de cele mai multe ori, de personaje și situații care nu l-ar fi interesat în mod normal.

Ziua în care am fost arhivar

Până acum ceva vreme exista Jurnal de librar pe Serial Readers, ceea ce înseamna că lucram ca librar. După cum se poate deduce din ultimul jurnal , nu mai sunt librar. Așa că am căutat alt job, am găsit, am fost o zi la muncă și o singură zi va rămâne în analele istoriei cu mine arhivar (mă rog, un fel de funcționar în domeniu, pentru că n-am diplomă pe care să scrie că-s arhivar incontestabil). Partea tragi-comică este că mereu am plecat de la un job nasol la unul mai fain, mereu a fost progres, mereu mai bine, deși niciodată perfect, pentru că perfecțiunea nu există blabla. Acum a fost încoronarea regresului. Meritam coroniță pe bune.

Deloc dragă homofobule

Stăteam liniștită și-mi beam cafeaua și citeam chestii; de pe Facebook, evident. Cine și ce a mai făcut azi-noapte, ce dobitoc s-a mai aruncat în aer pe nu-știu-unde, decizând el când trebuie să moară alții, d-astea. Și-am ajuns pe o pagină unde era postată o poză cu două persoane pupându-se pe o stradă. Poza nefiind făcută la un milimetru de fețele lor și hainele fiind negre și simple, neutre, nu-ți puteai da seama dacă e vorba de doi băieți, două fete sau clasicul (că așa ne place, ”pudicii” pizdii) băiat plus fată egal singurul love acceptat de unele capete de formă trapezoidală. Sau de cur, că jur că-i același lucru.

Cartea-oglindă și nenumăratele ei povești despre viață - Charles Bukowski, „Femei”

Înainte să mă apuc să o citesc, mi s-a spus că-n cartea asta e vorba despre mult sex. Iar după ce am citit-o am zis că da, poate fi considerată o carte cu și despre sex, însă în cea mai mică măsură, pentru că în rest, cartea în ansamblu este despre orice altceva, numai despre asta nu; e despre sentimente și ocazionala lor lipsă, despre senzații și legătura acestora cu sentimentele, despre interacțiunea umană și necesitatea de a trăi cu sau fără apropiați, despre celebritate și momentele când aceasta decide să lumineze calea unui (până atunci) oprimat, despre mizerie și viața de zi cu zi, alături de toate provocările ei. E despre atât de multe lucruri încât scenele erotice, deși predominante, sunt cel mult secundare ca relevanță în povestea lui Henry ”Hank” Chinaski, scriitor care începe, abia la 50 de ani, să devină cunoscut și apreciat.