Treceți la conținutul principal

Deloc dragă homofobule

Stăteam liniștită și-mi beam cafeaua și citeam chestii; de pe Facebook, evident. Cine și ce a mai făcut azi-noapte, ce dobitoc s-a mai aruncat în aer pe nu-știu-unde, decizând el când trebuie să moară alții, d-astea. Și-am ajuns pe o pagină unde era postată o poză cu două persoane pupându-se pe o stradă. Poza nefiind făcută la un milimetru de fețele lor și hainele fiind negre și simple, neutre, nu-ți puteai da seama dacă e vorba de doi băieți, două fete sau clasicul (că așa ne place, ”pudicii” pizdii) băiat plus fată egal singurul love acceptat de unele capete de formă trapezoidală. Sau de cur, că jur că-i același lucru.

Și comentariul care m-a încins un pic a fost „sunt cumva doi băieți?”. Dar mi-am zis să stau liniștită, poate doar vrea să zică „ce drăguț”, deși până și asta e o observație inutilă. Că după mine, lucrurile urâte din lumea asta sunt violența, fie ea în familie sau în inutile războaie, prostia, nu aia cauzată de lipsa de informație, ci manelăria aia din gândirea unora și tot așa. 

Până și manelele, că tot am amintit, sunt niște lucruri perfect acceptabile, chiar dacă eu le detest din tot sufletul. Nu-mi plac, nu le ascult, ba chiar le evit atunci când se poate. Nu-ți plac doi băieți care se țin de mână pe stradă? Nu, bro, nu e chiar deloc același lucru. Băieții ăia doi care se țin de mână nu vin să-ți propună să le-o ții și tu pe a lor, trust me. Asta și pentru că, de obicei, am văzut eu că băieții au gusturi bune la băieți. Iar tu, deloc drag homofob, ești - probabil - urât cu crengi. N-ai fi o țintă pentru niciun pervers ori violator, chill. Poate de acolo vine și nițică frustrare. N-am de unde ști, zic și eu, fără să gândesc, cum zici și tu lucruri. 

Băieții ăia doi n-o să-ți zică, pe de altă parte, nici: „auzi, man? Ia n-o mai ține de bucă și de țâță pe gagică-ta pe stradă, că nu ne place nouă, noi vrem să pipăi băieți!”. Nu. Singurul motiv pentru care n-ar trebui să vezi rahatul ăla de „normalitate” la tine este pentru că, atunci când femeia ta fatală își scoate bucile din animal print ca tu să i le pipăi în public, și eu, dar și orice om (da, aici putem folosi un sens logic al cuvântului „normal”) vom borî un pic. Știm de ce.

Sigur, împușcă-i pe ăia doi care se reproduc (vai, o, doamne, oroare, am uitat că nu se poate, că unicul scop al folosirii organelor este păntru făcut plozi) în văzul lumii. Dar să-ți cadă ție pula de prost dacă tu nu ți-ai tras-o niciodată la pădure, când ai fost la un grătărel, cu pretena gagicii sau cu gagica pretenului, unde printre crengi (alea de la urâțenia ta) te-o fi văzut și cochilul vecinului, să zicem. Na, acum să-ți mai cadă o dată, pentru că ai influențat mintea aia de moluscă. Cum vede persoane gay, cum nu mai suportă sexul opus. Cum vede ipocriți, cum riscă să devină la fel. E că (nu) e așa?


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Alegoria experienței literare profunde - Rui Zink, „Cititorul din peșteră”

Sunt convinsă, 100% convinsă că, dacă aș fi citit cartea asta în urmă cu câțiva ani, deloc nu mi-ar fi plăcut. Și sunt la fel de sigură că, dacă o voi citi peste încă vreo 10-20 de ani - că mai mult nu apuc eu să trăiesc - mi se va părea chiar mai inteligentă decât acum. Explicația e simplă: cartea asta e despre cărți, citit, scriitori (mai puțin), cititori (mai mult), minunata experiență a cititului, a descoperirii ideilor, a dezvoltării capacității de a-ți imagina, de a transforma informația în imagini colorate și liniștitoare sau, dimpotrivă, care instigă. Iar e xperiența literară dobândită după zecile (oare sutele?) de cărți citite în ultimii ani este cea care m-a făcut să văd Cititorul din peșteră , măcar parțial, așa cum merită.

Adolescența fără prieteni și găurile negre ale singurătății

Inima mea și alte găuri negre sau cum Aysel, o adolescentă, își plănuiește sinuciderea. Suferă de depresie și, mai ales, suferă pentru că ceilalți nu-i înțeleg depresia. Își pune singură pe umeri o vină care nu-i aparține, dar crede că e misiunea ei să scape lumea de cine crede ea că este.

Patricia Lidia: „Mulți nu înțeleg că, de fapt, cititul nu e hobby, ci stil de viață.”

Când îți faci timp, îți place să stai de vorbă cu oameni de la care ai ce învăța, de la care nu ai cum să consumi non-informație și care, poate, te vor motiva pe tine și pe ceilalți. Patricia Lidia, pe care cred că o știți din multe locuri, despre care veți afla în cele ce urmează, este un astfel de om luat la întrebări despre tot ce face pentru ea, pentru comunitate și pentru oameni în general. Muncă, Asociația Bastionul ArtLitTim, cluburile de lectură de la Penitenciarul Timișoara, scris, citit mult, copil mic, Asociația Ador Copiii. Când și cum poți să le faci pe toate? Ai cumva un planner zilnic pe care-l respecți cu sfințenie sau cum funcționezi? Vai, cât îmi place să mă laud despre cât de organizată sunt! :) măcar e adevărat și se observă din câte activități MĂ LAUD că fac! Îmi place să cred despre mine că sunt o persoană pragmatică, organizată. Mă folosesc din plin de resursele tehnologiei moderne ca să reușesc să fac în 10 ore cât alții în 24. Nu sunt eu cea mai bună ș