Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din noiembrie, 2015

Hatereală: iubitiva mult!

Dacă ar cerceta cineva, dar serios, care e cel mai des folosit comment scris în română pe Facebook, ăla numai unul ar putea fi, cred eu: iubitiva mult . Nu se poate iubi nimeni dacă nu urează asta cineva.  Nu contează că ai o relație de 10 ani cu cineva. Nu contează că ești căsătorit de 35. Sau că, for that matter, sunteți împreună de o săptămână. Dacă nu ți se spune, cu dragoste, că aia trebuie să faceți, adică iubitiva mult , cuplul vostru nu există. Sorry, dar așa e. Nu e vina mea. Știu comentacii ce știu, eu doar observ și relatez.

„Vicky, nu Victoria”, de Cristina Nemerovschi

Vicky, nu Victoria   a apărut la editura Herg Benet în toamna lui 2015 și este continuarea volumului care, cred eu, deschide măcar o trilogie,  nymphette_dark99 . Autoarea, Cristina Nemerovschi, e tipa aia cool pe care lumea nu se poate decide dacă o urăște sau doar o invidiază.

Lasă-te condus pe cele ”157 de trepte spre Iad”

157 de trepte spre Iad sau Salvați-mă la Roșia Montană  a apărut în 2010, iar pentru scrierea acestui roman autorul Alexandru Vakulovski a beneficiat de o bursă de creație ArtistNe(s)t la Tescani.  Stilul este savuros, subiectul la fel; dialogul este exact cât trebuie și unde trebuie, întreaga linie a poveștii e cumva duioasă, ca o litanie, ca un bocet în surdină pentru un mort necunoscut. Limbajul colocvial și dramele de zi cu zi sunt, la fel, frânturi necesare. 

Despre oameni și petiții anti-rock

Meanwhile, in Romania, sunt peste 1000 de semnături pe o listă făcută de o femeie care vrea „interzicerea rock-ului in Romania”.  Peste 1000 de oameni care își contrazic astfel teoria că, în caz de potop, pentru ei o să apară un Noe care să-i urce-n corabie, lăsându-ne pe noi, „sataniștii”, în ploaie.  Peste 1000 de oameni care uită că din banii tuturor se fac clădiri cu cruci aurite-n vârf, nu baruri pentru rockalăi.  Peste 1000 de oameni care nu vor să iasă din întuneric (că-i noapte lumina aia a voastră!) și mai bine aruncă cu piatra în ce nu cunosc.

Wojciech Kuczok scrie pentru cei marginalizați, singuri și triști

Autor contemporan, Wojciech Kuczok este unul dintre acei scriitori polonezi care aleg să scrie despre viață așa cum este ea, cu bune și rele, cu blesteme, insulte și păreri de rău, cu pasiune și ură aparent nejustificată, sau poate doar iubire manifestată greșit. El scrie în  Mizeria: Antibiografie (Editura Polirom, 2008) despre familii făcute parcă pentru a fi destrămate ulterior, despre oameni care suferă din cauza nemerniciei celor care ar trebui să îi iubească și să îi protejeze. Wojciech Kuczok scrie pentru cei marginalizați, singuri și triști; și scrie despre ei așa cum alții poate că nu au curajul.

Dreiser și Hugo despre dreptul omului de a decide asupra altei vieți

O tragedie americană , de Theodore Dreiser și Ultima zi a unui condamnat la moarte , de Victor Hugo – ambele elogii aduse vieții, celebrând-o pe aceasta, paradoxal, tocmai prin ilustrarea sentimentelor care încearcă ființa umană chiar în pragul morții violente, iminente, venite ca o pedeapsă a oamenilor pentru oameni – se aseamănă tocmai prin această încăpățânare și tenacitate de care autorii dau dovadă atunci când trasează liniile unei vieți aflate aproape de final.