Treceți la conținutul principal

Despre oameni și petiții anti-rock

Meanwhile, in Romania, sunt peste 1000 de semnături pe o listă făcută de o femeie care vrea „interzicerea rock-ului in Romania”. 
Peste 1000 de oameni care își contrazic astfel teoria că, în caz de potop, pentru ei o să apară un Noe care să-i urce-n corabie, lăsându-ne pe noi, „sataniștii”, în ploaie. 
Peste 1000 de oameni care uită că din banii tuturor se fac clădiri cu cruci aurite-n vârf, nu baruri pentru rockalăi. 
Peste 1000 de oameni care nu vor să iasă din întuneric (că-i noapte lumina aia a voastră!) și mai bine aruncă cu piatra în ce nu cunosc.


Câți rockeri v-au oprit pe stradă să vă spună că ceva, orice, din ceea ce faceți n-ar fi bine sau n-ar fi pe placul vreunei entități superioare, fie ea chiar mama Dracului?

Câtor creștini le e suficientă informația venită de la Domnul, deci nu mai simt nevoia de a scrie corect în limba română? Câți rockeri analfabeți sau analfabeți funcționali ați întâlnit? Cam puțini, a?

Câți rockeri o fluieră pe fiică-ta/mă-ta pe stradă? În comparație cu: câți scuipători de coji de semințe își fac un inventar al organelor când treci pe lângă ei, după care-și trag un mare semn al crucii peste meclă și se urcă-n BMW-ul din care țâșnesc cruci, cruciulițe și iconițe-n toate zările?

Oh, mai am întrebări bune, dar mă duc să-l insult pe ceva Domn iubitor de oameni prin deschiderea unei cărți... treburi d-astea de neînțeles; sataniste parcă, nu?!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ziua în care am fost arhivar

Până acum ceva vreme exista Jurnal de librar pe Serial Readers, ceea ce înseamna că lucram ca librar. După cum se poate deduce din ultimul jurnal, nu mai sunt librar. Așa că am căutat alt job, am găsit, am fost o zi la muncă și o singură zi va rămâne în analele istoriei cu mine arhivar (mă rog, un fel de funcționar în domeniu, pentru că n-am diplomă pe care să scrie că-s arhivar incontestabil).
Partea tragi-comică este că mereu am plecat de la un job nasol la unul mai fain, mereu a fost progres, mereu mai bine, deși niciodată perfect, pentru că perfecțiunea nu există blabla. Acum a fost încoronarea regresului. Meritam coroniță pe bune.

Marcica Belearta despre poeziile pentru văduve: „M-o enervat un fost. Și uneori actualul. Și-un iepure”

Pe Laura Florescu n-o știți, dar deja multă lume a auzit de Marcica Belearta, pseudonimul Laurei, cea care a scris Poezii pentru văduve, carte apărută la finalul lui 2016 la editura Herg Benet. 
Despre ea n-am voie să vă spun că mănâncă pui vii de focă, dar trebuie să știți că locuiește în Câmpulung Moldovenesc, la dracu-n praznic, alături de bunica sa (căreia îi ascunde că și-a făcut tatuaj fain cu Totoro). 
S-a născut în 1979 la Iași, a studiat Electrotehnica și e IT-st autodidact. E gamer care a jucat tot ce se poate juca și recomandă League of Legends. A văzut toate filmele și serialele care se pot vedea, a și tradus filme și recomandă Snowpiercer-ul tradus de ea.

Cartea care m-a făcut să mă întreb dacă o merit

Laureat alPremiului Nobelpentru literatură în 1998, ateu convins și autor tradus în nu mai puțin de 25 de limbi, portughezulJose Saramago vine cu stilul său narativ, cu blocuri compacte de text,  fără schimb de replici, fără divagaţii, dar cu simboluri, să ne lase o altă idee asupra  lumii.