Treceți la conținutul principal

„Vicky, nu Victoria”, de Cristina Nemerovschi

De la




Vicky, nu Victoria a apărut la editura Herg Benet în toamna lui 2015 și este continuarea volumului care, cred eu, deschide măcar o trilogie, nymphette_dark99. Autoarea, Cristina Nemerovschi, e tipa aia cool pe care lumea nu se poate decide dacă o urăște sau doar o invidiază.

Să nu divagăm! Am citit nymphette_dark99 într-o zi, iar Vicky, nu Victoria în noaptea următoare; nu pentru că ar fi „mici” sau „ușoare”, dar dau dependență. Acum, sigur, voi muri de curiozitate până va ieși continuarea aia pe care o tot invoc. Dă-ne, Cristina, și volumul al treilea!

Pentru un cititor care are 13 ani acum, cartea e doar o extensie, o adăugire a sinelui. Pentru mine e deja motiv de spaimă: mie îmi era frică să fiu așa atunci, „pe vremea mea”. Vă dați seama cum ar fi să nu faci niciodată compromisuri? Horror, îmi dau seama cu ușurință de ce atât de mulți se simt jigniți de cărțile Cristinei: ce, păi personajele tale nu-s ca-n viața reală, cum eram eu în tinerețe, cu capul plecat, cu sabia-n teacă, cu cozile-mpletite până la brâul de care era legată centura de castitate?!

Vicky e un personaj construit cu minuțiozitate, extrem de complex. Nu pricep cum pot unii să zică despre Vicky că e așa sau altfel, când e atât de clar faptul că Vicky nu poate fi pusă-ntr-o cutiuță cu etichetă pe ea.

Și nu, Vicky nu e femeie, nu face „lucruri de oameni mari”, ba dimpotrivă: își satisface capriciile cu tenacitatea unui copil care vrea și obține fără a se izbi de clasicele laitmotive și refrene ale adulților: „nu se poate pentru că nu se poate / pentru că așa zic eu”.

Îmi place la maximum faptul că toate cărțile Cristinei au umor și ironie deschisă la adresa manelismului ca fenomen social acaparator. Bine, dacă te regăsești printre rânduri, atunci probabil că nu mai e chiar așa de amuzant! De exemplu:

Și au o trăsătură comună toți ăștia proștii. Judecă pe toată lumea. Parcă nu fac nimic altceva, de când se trezesc până se culcă. Judecă, judecă, judecă. Nu se uită nici măcar la un ciot de copac fără să-l judece. Îi toacă pe toți. (...)Dacă tai în două un om prost, n-o să găsești sânge, ca la noi. O să găsești păreri. Are păreri despre orice, în special despre lucrurile de care n-are habar. Cu cât nu înțelege ceva, cu atât părerea lui va fi mai înverșunată. Și cu părerile astea trebuie să facă ceva, trebuie să le arate lumii. A căzut un camion într-o prăpastie? Păi, hai, ce faci, ce mai pierzi vremea? Spune cu cine ții: cu camionul sau cu prăpastia? (pag. 21-22)

Vicky, nu Victoria e un microunivers ce încorporează caracteristicile unui macrocosmos corupt și-n plin proces de putrefacție. Știm că literatura nu schimbă lumea ca și cum ai bate din palme, dar stilul Cristinei Nemerovschi are capacitatea de a constitui un wake up call pentru un procent, fie el minuscul, de coruptibili.

La fel ca autoarea, personajul principal contrazice tipare, calcă peste prejudecățile celor din jur. Își aprinde, cum ar veni, țigara din flacăra lumânării unui habotnic siderat.



Etichete:

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Tu ce părere ai?

Postări populare de pe acest blog

Patricia Lidia: „Mulți nu înțeleg că, de fapt, cititul nu e hobby, ci stil de viață.”

De la
Când îți faci timp, îți place să stai de vorbă cu oameni de la care ai ce învăța, de la care nu ai cum să consumi non-informație și care, poate, te vor motiva pe tine și pe ceilalți. Patricia Lidia, pe care cred că o știți din multe locuri, despre care veți afla în cele ce urmează, este un astfel de om luat la întrebări despre tot ce face pentru ea, pentru comunitate și pentru oameni în general. Muncă, Asociația Bastionul ArtLitTim, cluburile de lectură de la Penitenciarul Timișoara, scris, citit mult, copil mic, Asociația Ador Copiii. Când și cum poți să le faci pe toate? Ai cumva un planner zilnic pe care-l respecți cu sfințenie sau cum funcționezi? Vai, cât îmi place să mă laud despre cât de organizată sunt! :) măcar e adevărat și se observă din câte activități MĂ LAUD că fac! Îmi place să cred despre mine că sunt o persoană pragmatică, organizată. Mă folosesc din plin de resursele tehnologiei moderne ca să reușesc să fac în 10 ore cât alții în 24. Nu sunt eu cea mai bună ș...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Experimentul „Fluturi”

De la
Mă știți, sunt librar. Citiți regulat Jurnalul de librar de pe Serial Readers , acolo unde mai scriu și câte o recenzie atunci când nu povestesc despre detaliile vieții dintr-o librărie. Ei, tocmai locul de muncă m-a făcut să încep să citesc o carte care era pe primul loc pe lista cu „niciodată” - da, funcționez și pe bază de prejudecăți uneori - și anume Fluturi de Irina Binder. Pentru că toată lumea se isterizează cumplit pentru apariția celui de-al treilea volum, iar eu am răspuns de câte 200 de ori pe zi în ultima săptămână la întrebarea „aveți Fluturi ?”. foto: Anna Antal
9 comentarii
Citiți mai multe

„Anomalii” sau ce se întâmplă când lumea pe care o știm e înlocuită malefic

De la
Îmi plac distopiile. Îmi plac posibilitățile post-apocaliptice. Îmi place să-mi imaginez worst case scenario pentru că eu cred că, mai devreme sau mai târziu, tot ajungem acolo. Chiar acolo, la varianta cea mai rea dintre toate cele posibile. Nu vreau să amintesc acum de convingerile mele paranoide, nu vreau să mă leg de coaliții, de prevestirile din Povestea Slujitoarei , de exemplu, sau de cele din Oryx și Crake sau din O mie nouă sute optzeci și patru sau din atâtea altele, care-n ultimii ani parcă se materializează în fața ochilor noștri cu o rapiditate mai mare decât cea cu care ai spune: „ce naiba s-a întâmplat cu drepturile omului?”. Anomalii , apărută în 2017 la Herg Benet, e despre speranțele și așteptările oamenilor, mai ales cele ale adolescenților, toate acestea versus realitatea în fața căreia se trezesc, de cele mai multe ori siderați, îngroziți să afle că sunt altfel decât credeau. În acest caz, într-o lume post-dezastru, supraviețuirea înseamnă supunere și...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe