Treceți la conținutul principal

„Vicky, nu Victoria”, de Cristina Nemerovschi





Vicky, nu Victoria a apărut la editura Herg Benet în toamna lui 2015 și este continuarea volumului care, cred eu, deschide măcar o trilogie, nymphette_dark99. Autoarea, Cristina Nemerovschi, e tipa aia cool pe care lumea nu se poate decide dacă o urăște sau doar o invidiază.

Să nu divagăm! Am citit nymphette_dark99 într-o zi, iar Vicky, nu Victoria în noaptea următoare; nu pentru că ar fi „mici” sau „ușoare”, dar dau dependență. Acum, sigur, voi muri de curiozitate până va ieși continuarea aia pe care o tot invoc. Dă-ne, Cristina, și volumul al treilea!

Pentru un cititor care are 13 ani acum, cartea e doar o extensie, o adăugire a sinelui. Pentru mine e deja motiv de spaimă: mie îmi era frică să fiu așa atunci, „pe vremea mea”. Vă dați seama cum ar fi să nu faci niciodată compromisuri? Horror, îmi dau seama cu ușurință de ce atât de mulți se simt jigniți de cărțile Cristinei: ce, păi personajele tale nu-s ca-n viața reală, cum eram eu în tinerețe, cu capul plecat, cu sabia-n teacă, cu cozile-mpletite până la brâul de care era legată centura de castitate?!

Vicky e un personaj construit cu minuțiozitate, extrem de complex. Nu pricep cum pot unii să zică despre Vicky că e așa sau altfel, când e atât de clar faptul că Vicky nu poate fi pusă-ntr-o cutiuță cu etichetă pe ea.

Și nu, Vicky nu e femeie, nu face „lucruri de oameni mari”, ba dimpotrivă: își satisface capriciile cu tenacitatea unui copil care vrea și obține fără a se izbi de clasicele laitmotive și refrene ale adulților: „nu se poate pentru că nu se poate / pentru că așa zic eu”.

Îmi place la maximum faptul că toate cărțile Cristinei au umor și ironie deschisă la adresa manelismului ca fenomen social acaparator. Bine, dacă te regăsești printre rânduri, atunci probabil că nu mai e chiar așa de amuzant! De exemplu:

Și au o trăsătură comună toți ăștia proștii. Judecă pe toată lumea. Parcă nu fac nimic altceva, de când se trezesc până se culcă. Judecă, judecă, judecă. Nu se uită nici măcar la un ciot de copac fără să-l judece. Îi toacă pe toți. (...)Dacă tai în două un om prost, n-o să găsești sânge, ca la noi. O să găsești păreri. Are păreri despre orice, în special despre lucrurile de care n-are habar. Cu cât nu înțelege ceva, cu atât părerea lui va fi mai înverșunată. Și cu părerile astea trebuie să facă ceva, trebuie să le arate lumii. A căzut un camion într-o prăpastie? Păi, hai, ce faci, ce mai pierzi vremea? Spune cu cine ții: cu camionul sau cu prăpastia? (pag. 21-22)

Vicky, nu Victoria e un microunivers ce încorporează caracteristicile unui macrocosmos corupt și-n plin proces de putrefacție. Știm că literatura nu schimbă lumea ca și cum ai bate din palme, dar stilul Cristinei Nemerovschi are capacitatea de a constitui un wake up call pentru un procent, fie el minuscul, de coruptibili.

La fel ca autoarea, personajul principal contrazice tipare, calcă peste prejudecățile celor din jur. Își aprinde, cum ar veni, țigara din flacăra lumânării unui habotnic siderat.



Postări populare de pe acest blog

Cartea care m-a făcut să mă întreb dacă o merit

Laureat alPremiului Nobelpentru literatură în 1998, ateu convins și autor tradus în nu mai puțin de 25 de limbi, portughezulJose Saramago vine cu stilul său narativ, cu blocuri compacte de text,  fără schimb de replici, fără divagaţii, dar cu simboluri, să ne lase o altă idee asupra  lumii. 



Marcica Belearta despre poeziile pentru văduve: „M-o enervat un fost. Și uneori actualul. Și-un iepure”

Pe Laura Florescu n-o știți, dar deja multă lume a auzit de Marcica Belearta, pseudonimul Laurei, cea care a scris Poezii pentru văduve, carte apărută la finalul lui 2016 la editura Herg Benet. 
Despre ea n-am voie să vă spun că mănâncă pui vii de focă, dar trebuie să știți că locuiește în Câmpulung Moldovenesc, la dracu-n praznic, alături de bunica sa (căreia îi ascunde că și-a făcut tatuaj fain cu Totoro). 
S-a născut în 1979 la Iași, a studiat Electrotehnica și e IT-st autodidact. E gamer care a jucat tot ce se poate juca și recomandă League of Legends. A văzut toate filmele și serialele care se pot vedea, a și tradus filme și recomandă Snowpiercer-ul tradus de ea.

„Anomalii” sau ce se întâmplă când lumea pe care o știm e înlocuită malefic

Îmi plac distopiile. Îmi plac posibilitățile post-apocaliptice. Îmi place să-mi imaginez worst case scenario pentru că eu cred că, mai devreme sau mai târziu, tot ajungem acolo. Chiar acolo, la varianta cea mai rea dintre toate cele posibile.
Nu vreau să amintesc acum de convingerile mele paranoide, nu vreau să mă leg de coaliții, de prevestirile din Povestea Slujitoarei, de exemplu, sau de cele din Oryx și Crake sau din O mie nouă sute optzeci și patru sau din atâtea altele, care-n ultimii ani parcă se materializează în fața ochilor noștri cu o rapiditate mai mare decât cea cu care ai spune: „ce naiba s-a întâmplat cu drepturile omului?”.
Anomalii, apărută în 2017 la Herg Benet, e despre speranțele și așteptările oamenilor, mai ales cele ale adolescenților, toate acestea versus realitatea în fața căreia se trezesc, de cele mai multe ori siderați, îngroziți să afle că sunt altfel decât credeau. În acest caz, într-o lume post-dezastru, supraviețuirea înseamnă supunere și acceptarea orbea…