Hatereală: iubitiva mult!

Dacă ar cerceta cineva, dar serios, care e cel mai des folosit comment scris în română pe Facebook, ăla numai unul ar putea fi, cred eu: iubitiva mult. Nu se poate iubi nimeni dacă nu urează asta cineva.

Nu contează că ai o relație de 10 ani cu cineva. Nu contează că ești căsătorit de 35. Sau că, for that matter, sunteți împreună de o săptămână. Dacă nu ți se spune, cu dragoste, că aia trebuie să faceți, adică iubitiva mult, cuplul vostru nu există. Sorry, dar așa e. Nu e vina mea. Știu comentacii ce știu, eu doar observ și relatez.

Cel mai banal mod de a zice cuiva „bă, ți-am văzut poza cu gagica; bravo, plm, măcar nu mai e așa urâtă ca ultima” e investind în cele 12 litere care, alăturate, sună a incantație, a formulă magică de-aia de te duce într-un univers paralel, dar mai mișto. Unde lumea... se iubește mult? Presupun.

Lăsând naibii banalitatea urării sus-amintite, lăsând și utilizarea-i excesivă, ignorând că estimarea cantitativă a iubirii e cam prostie, măcar un lucru merită subliniat: e „iubiți-vă”, în căcat!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Patricia Lidia: „Mulți nu înțeleg că, de fapt, cititul nu e hobby, ci stil de viață.”

Când îți faci timp, îți place să stai de vorbă cu oameni de la care ai ce învăța, de la care nu ai cum să consumi non-informație și care, poate, te vor motiva pe tine și pe ceilalți. Patricia Lidia, pe care cred că o știți din multe locuri, despre care veți afla în cele ce urmează, este un astfel de om luat la întrebări despre tot ce face pentru ea, pentru comunitate și pentru oameni în general. Muncă, Asociația Bastionul ArtLitTim, cluburile de lectură de la Penitenciarul Timișoara, scris, citit mult, copil mic, Asociația Ador Copiii. Când și cum poți să le faci pe toate? Ai cumva un planner zilnic pe care-l respecți cu sfințenie sau cum funcționezi? Vai, cât îmi place să mă laud despre cât de organizată sunt! :) măcar e adevărat și se observă din câte activități MĂ LAUD că fac! Îmi place să cred despre mine că sunt o persoană pragmatică, organizată. Mă folosesc din plin de resursele tehnologiei moderne ca să reușesc să fac în 10 ore cât alții în 24. Nu sunt eu cea mai bună ș...

Citiți mai multe

Experimentul „Fluturi”

Mă știți, sunt librar. Citiți regulat Jurnalul de librar de pe Serial Readers , acolo unde mai scriu și câte o recenzie atunci când nu povestesc despre detaliile vieții dintr-o librărie. Ei, tocmai locul de muncă m-a făcut să încep să citesc o carte care era pe primul loc pe lista cu „niciodată” - da, funcționez și pe bază de prejudecăți uneori - și anume Fluturi de Irina Binder. Pentru că toată lumea se isterizează cumplit pentru apariția celui de-al treilea volum, iar eu am răspuns de câte 200 de ori pe zi în ultima săptămână la întrebarea „aveți Fluturi ?”. foto: Anna Antal

Citiți mai multe

„Anomalii” sau ce se întâmplă când lumea pe care o știm e înlocuită malefic

Îmi plac distopiile. Îmi plac posibilitățile post-apocaliptice. Îmi place să-mi imaginez worst case scenario pentru că eu cred că, mai devreme sau mai târziu, tot ajungem acolo. Chiar acolo, la varianta cea mai rea dintre toate cele posibile. Nu vreau să amintesc acum de convingerile mele paranoide, nu vreau să mă leg de coaliții, de prevestirile din Povestea Slujitoarei , de exemplu, sau de cele din Oryx și Crake sau din O mie nouă sute optzeci și patru sau din atâtea altele, care-n ultimii ani parcă se materializează în fața ochilor noștri cu o rapiditate mai mare decât cea cu care ai spune: „ce naiba s-a întâmplat cu drepturile omului?”. Anomalii , apărută în 2017 la Herg Benet, e despre speranțele și așteptările oamenilor, mai ales cele ale adolescenților, toate acestea versus realitatea în fața căreia se trezesc, de cele mai multe ori siderați, îngroziți să afle că sunt altfel decât credeau. În acest caz, într-o lume post-dezastru, supraviețuirea înseamnă supunere și...