Treceți la conținutul principal

Lasă-te condus pe cele ”157 de trepte spre Iad”


157 de trepte spre Iad sau Salvați-mă la Roșia Montană a apărut în 2010, iar pentru scrierea acestui roman autorul Alexandru Vakulovski a beneficiat de o bursă de creație ArtistNe(s)t la Tescani. 
Stilul este savuros, subiectul la fel; dialogul este exact cât trebuie și unde trebuie, întreaga linie a poveștii e cumva duioasă, ca o litanie, ca un bocet în surdină pentru un mort necunoscut. Limbajul colocvial și dramele de zi cu zi sunt, la fel, frânturi necesare. 


E emoționant romanul lui Alexandru Vakulovski și asta cu atât mai mult cu cât ficțiunea lui s-a „adăpat” din realitate și și-a înfipt rădăcinile în situații reale, ba chiar a uneia de ici, de lângă fiecare dintre noi, dintr-o zonă a României care e, la urma urmei, la fel de năpăstuită ca și celelalte. 


Romanul este scris la persoana I, iar naratorul este o fetiță din Roșia Montană a cărei mamă este pasionată, dincolo de orice, de sex; ai cărei bunici, în afară de curvit și preacurvit, profită de orice ocazie pentru a-și lovi fiica și nepoata; ai cărei prieteni, foarte puțini, fac parte din aceleași scheme familiale ca și ea; ai cărei prieteni reali sunt doar fantomele care bântuie galeriile pustii ale fostelor mine din care mulți nu au mai ieșit, în care s-au pierdut oameni în detrimentul a ceea ce părea să garanteze aurul și speranța deținerii acestuia.

Citește textul integral pe Serial Readers!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ziua în care am fost arhivar

Până acum ceva vreme exista Jurnal de librar pe Serial Readers, ceea ce înseamna că lucram ca librar. După cum se poate deduce din ultimul jurnal, nu mai sunt librar. Așa că am căutat alt job, am găsit, am fost o zi la muncă și o singură zi va rămâne în analele istoriei cu mine arhivar (mă rog, un fel de funcționar în domeniu, pentru că n-am diplomă pe care să scrie că-s arhivar incontestabil).
Partea tragi-comică este că mereu am plecat de la un job nasol la unul mai fain, mereu a fost progres, mereu mai bine, deși niciodată perfect, pentru că perfecțiunea nu există blabla. Acum a fost încoronarea regresului. Meritam coroniță pe bune.

Marcica Belearta despre poeziile pentru văduve: „M-o enervat un fost. Și uneori actualul. Și-un iepure”

Pe Laura Florescu n-o știți, dar deja multă lume a auzit de Marcica Belearta, pseudonimul Laurei, cea care a scris Poezii pentru văduve, carte apărută la finalul lui 2016 la editura Herg Benet. 
Despre ea n-am voie să vă spun că mănâncă pui vii de focă, dar trebuie să știți că locuiește în Câmpulung Moldovenesc, la dracu-n praznic, alături de bunica sa (căreia îi ascunde că și-a făcut tatuaj fain cu Totoro). 
S-a născut în 1979 la Iași, a studiat Electrotehnica și e IT-st autodidact. E gamer care a jucat tot ce se poate juca și recomandă League of Legends. A văzut toate filmele și serialele care se pot vedea, a și tradus filme și recomandă Snowpiercer-ul tradus de ea.

Cartea care m-a făcut să mă întreb dacă o merit

Laureat alPremiului Nobelpentru literatură în 1998, ateu convins și autor tradus în nu mai puțin de 25 de limbi, portughezulJose Saramago vine cu stilul său narativ, cu blocuri compacte de text,  fără schimb de replici, fără divagaţii, dar cu simboluri, să ne lase o altă idee asupra  lumii.