Treceți la conținutul principal

Cartea pe care o rescrii singur pe măsură ce o citești - Karim Rashid, „Design Your Self”


Nu am citit niciodată cărți de dezvoltare personală, n-am vrut să-mi promită cineva că va fi minunat totul dacă accept că e bine când e bine și rău când nu-i bine, n-am vrut să trăiesc iluzia și dezamăgirea că nu îmi e nimeni de folos pentru problemele mele și că totul pică, la urma urmei, tot pe umerii mei. Am slăbit singurică, doar folosind constant întrebarea-cheie „chiar am nevoie de asta sau sunt doar plictisită și vreau să ronțăi?”, mai sar câte un episod de depresie pentru că-mi comunic, tot singurică, niște lucruri pentru care am nevoie de reamintire - toate acestea pentru că n-am suficientă încredere că poate un necunoscut (priceput, nu neg) să pretindă că mă cunoaște mai bine și că-mi poate face un hocus-pocus eficient.



Cu Design Your Self e altă poveste. Nici măcar nu e motivaționalo-dezvoltațională-pretinzoidă. Am simțit că nu se mai poate să-mi usuc eu creierii pentru câte o decizie care să mă facă mai bună și mai bine, iar în librărie mi-a sărit în ochi cartea asta și a strigat „ia-mă, ia-mă”. Și-am luat-o fără ca măcar să o răsfoiesc, să văd dacă are sau nu vreo legătură cu ce presupuneam că am eu nevoie. E o carte care poate fi citită chiar și ca autobiografie a lui Karim Rashid, designer de succes care împărtășește cu cititorii crezul lui întru toate aspectele vieții sale - de la haine, mobilă, oameni și prieteni, sex și relații, dragoste și prietenie, practic și comod.



Și-am început să o citesc, cu oarecare scepticism, puțin și încă puțin, până mi-am dat seama că-mi place foarte mult și că nici măcar nu e nevoie să fiu de acord cu autorul la fiecare aspect pe care el îl prezintă așa cum îi e lui potrivit. Și că asta nu înseamnă că eu nu-mi pot pune amprenta asupra lucrurilor pe care le vreau a fi diferite și totuși faine și interesante în mica-mi existență. Că pot rescrie capitolele care nu-mi convin și că poate nu contează atât de mult destinația, ci modul (chillache, as I call it) prin care ajungi acolo. Că sunt un hater pasionat și pasional, dar asta nu înseamnă că n-am Zen-ul meu!


Perspectiva autorului este foarte sănătoasă: găsește ce îți face bine, încearcă să fii conștient de alegerile pe care le faci și de motivele care te duc acolo și acceptă-ți mici capricii care te vor face un om ma mulțumit, implicit mai fericit, implicit mai bun - căci atitudinea e compusă din multe detalii mici blend-uite împreună, fiecare aspect contează, iar ceea ce investești este ceea ce primești la final. Cum spune și Karim Rashid la un moment dat în carte: știu, pare evident, dar faci asta?



În final, Design Your Self poate fi citită ca o listă de lucruri de bun-simț pe care le face autorul. Și pe care le poți face și tu, mai ales că le pot face și eu, iar asta e maximum acceptabil la comparație: dacă eu pot, poate oricine. Orice hater poate să citească o carte care poate nu se încadrează în criteriile cu lucruri preferate și cu musai-uri, oricine poate să se regăsească în orice roman siropos, așa că de ce nu ai crede că poți găsi ceva util ție și dezvoltării tale într-o carte care este mai ales sinceră și care nu promite nimic în afară de experiența unei lecturi cu folos?

Comentarii

  1. E foarte mult pe partea de psihologie cartea asta. Sună a ce am făcut eu anul acesta pe la facultate. Maybe that's why it works? Că nu e așa ,,sprirituală'' și ,,Law of Attraction și e pe știință? Poate, zic.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Tu ce părere ai?

Postări populare de pe acest blog

Ziua în care am fost arhivar

Până acum ceva vreme exista Jurnal de librar pe Serial Readers, ceea ce înseamna că lucram ca librar. După cum se poate deduce din ultimul jurnal, nu mai sunt librar. Așa că am căutat alt job, am găsit, am fost o zi la muncă și o singură zi va rămâne în analele istoriei cu mine arhivar (mă rog, un fel de funcționar în domeniu, pentru că n-am diplomă pe care să scrie că-s arhivar incontestabil).
Partea tragi-comică este că mereu am plecat de la un job nasol la unul mai fain, mereu a fost progres, mereu mai bine, deși niciodată perfect, pentru că perfecțiunea nu există blabla. Acum a fost încoronarea regresului. Meritam coroniță pe bune.

Marcica Belearta despre poeziile pentru văduve: „M-o enervat un fost. Și uneori actualul. Și-un iepure”

Pe Laura Florescu n-o știți, dar deja multă lume a auzit de Marcica Belearta, pseudonimul Laurei, cea care a scris Poezii pentru văduve, carte apărută la finalul lui 2016 la editura Herg Benet. 
Despre ea n-am voie să vă spun că mănâncă pui vii de focă, dar trebuie să știți că locuiește în Câmpulung Moldovenesc, la dracu-n praznic, alături de bunica sa (căreia îi ascunde că și-a făcut tatuaj fain cu Totoro). 
S-a născut în 1979 la Iași, a studiat Electrotehnica și e IT-st autodidact. E gamer care a jucat tot ce se poate juca și recomandă League of Legends. A văzut toate filmele și serialele care se pot vedea, a și tradus filme și recomandă Snowpiercer-ul tradus de ea.

Cartea care m-a făcut să mă întreb dacă o merit

Laureat alPremiului Nobelpentru literatură în 1998, ateu convins și autor tradus în nu mai puțin de 25 de limbi, portughezulJose Saramago vine cu stilul său narativ, cu blocuri compacte de text,  fără schimb de replici, fără divagaţii, dar cu simboluri, să ne lase o altă idee asupra  lumii.