Treceți la conținutul principal

„Johnny Depp, omul din spatele măștilor” - Thomas Fuchs

foto: Anca Zaharia
Peste primii ani de viață se trece foarte rapid, nu știm ce i-a format personalitatea, nu avem exclusivitate la nimic. 

De altfel, totul este tratat cu superficialitate, iar explicația pentru asta am găsit-o abia la final, când Thomas Fuchs, autorul, admite că a vrut să stea de vorbă cu Johnny Depp în persoană sau cu cineva apropiat lui, dar că nimeni nu l-a luat în serios. 

Așa că, deduce cititorul, cartea e compusă din deducțiile lui Fuchs, iar asta înseamnă, cred eu, că orice muritor nițel mai pasionat de viața lui Johnny Depp putea să afle aceste lucruri din ziare sau online. A fost căsătorit de câteva ori și are doi copii cu Vanessa Paradis, femeia cu care nu a fost niciodată căsătorit. Multă vreme a fost un rocker ratat a cărui variantă B a constituit-o actoria. 

Destul de multe cuvinte sunt scrise greșit, câteva nume au avut aceeași soartă, de unde presupun că nici editurii nu i-a păsat foarte mult de cartea asta. Nu-i pot acuza, având în vedere cât de searbădă este biografia lui Depp, făcută (măcar parțial) într-o necunoștință de cauză slab mascată. 

Un alt aspect deranjant este că nu se vede deloc pasiunea sau admirația lui Fuchs pentru Depp.Te-ai aștepta ca un om care face biografia cuiva să fie fascinat sau măcar interesat de acel personaj; or nu e cazul lui Fuchs, care scrie despre Depp că a jucat în filme așa și-așa, dar majoritatea proaste, că încasările pentru filmele lui n-au impresionat niciodată pe nimeni - iar de aici transpare și dezamăgirea lui, de parcă ar fi investit el în producțiile aducătoare de pagube. 


Citește textul integral pe Serial Readers!

Postări populare de pe acest blog

Marcica Belearta despre poeziile pentru văduve: „M-o enervat un fost. Și uneori actualul. Și-un iepure”

Pe Laura Florescu n-o știți, dar deja multă lume a auzit de Marcica Belearta, pseudonimul Laurei, cea care a scris Poezii pentru văduve, carte apărută la finalul lui 2016 la editura Herg Benet. 
Despre ea n-am voie să vă spun că mănâncă pui vii de focă, dar trebuie să știți că locuiește în Câmpulung Moldovenesc, la dracu-n praznic, alături de bunica sa (căreia îi ascunde că și-a făcut tatuaj fain cu Totoro). 
S-a născut în 1979 la Iași, a studiat Electrotehnica și e IT-st autodidact. E gamer care a jucat tot ce se poate juca și recomandă League of Legends. A văzut toate filmele și serialele care se pot vedea, a și tradus filme și recomandă Snowpiercer-ul tradus de ea.

Cartea care m-a făcut să mă întreb dacă o merit

Laureat alPremiului Nobelpentru literatură în 1998, ateu convins și autor tradus în nu mai puțin de 25 de limbi, portughezulJose Saramago vine cu stilul său narativ, cu blocuri compacte de text,  fără schimb de replici, fără divagaţii, dar cu simboluri, să ne lase o altă idee asupra  lumii. 



„Anomalii” sau ce se întâmplă când lumea pe care o știm e înlocuită malefic

Îmi plac distopiile. Îmi plac posibilitățile post-apocaliptice. Îmi place să-mi imaginez worst case scenario pentru că eu cred că, mai devreme sau mai târziu, tot ajungem acolo. Chiar acolo, la varianta cea mai rea dintre toate cele posibile.
Nu vreau să amintesc acum de convingerile mele paranoide, nu vreau să mă leg de coaliții, de prevestirile din Povestea Slujitoarei, de exemplu, sau de cele din Oryx și Crake sau din O mie nouă sute optzeci și patru sau din atâtea altele, care-n ultimii ani parcă se materializează în fața ochilor noștri cu o rapiditate mai mare decât cea cu care ai spune: „ce naiba s-a întâmplat cu drepturile omului?”.
Anomalii, apărută în 2017 la Herg Benet, e despre speranțele și așteptările oamenilor, mai ales cele ale adolescenților, toate acestea versus realitatea în fața căreia se trezesc, de cele mai multe ori siderați, îngroziți să afle că sunt altfel decât credeau. În acest caz, într-o lume post-dezastru, supraviețuirea înseamnă supunere și acceptarea orbea…