Treceți la conținutul principal

„Johnny Depp, omul din spatele măștilor” - Thomas Fuchs

foto: Anca Zaharia
Peste primii ani de viață se trece foarte rapid, nu știm ce i-a format personalitatea, nu avem exclusivitate la nimic. 

De altfel, totul este tratat cu superficialitate, iar explicația pentru asta am găsit-o abia la final, când Thomas Fuchs, autorul, admite că a vrut să stea de vorbă cu Johnny Depp în persoană sau cu cineva apropiat lui, dar că nimeni nu l-a luat în serios. 

Așa că, deduce cititorul, cartea e compusă din deducțiile lui Fuchs, iar asta înseamnă, cred eu, că orice muritor nițel mai pasionat de viața lui Johnny Depp putea să afle aceste lucruri din ziare sau online. A fost căsătorit de câteva ori și are doi copii cu Vanessa Paradis, femeia cu care nu a fost niciodată căsătorit. Multă vreme a fost un rocker ratat a cărui variantă B a constituit-o actoria. 

Destul de multe cuvinte sunt scrise greșit, câteva nume au avut aceeași soartă, de unde presupun că nici editurii nu i-a păsat foarte mult de cartea asta. Nu-i pot acuza, având în vedere cât de searbădă este biografia lui Depp, făcută (măcar parțial) într-o necunoștință de cauză slab mascată. 

Un alt aspect deranjant este că nu se vede deloc pasiunea sau admirația lui Fuchs pentru Depp.Te-ai aștepta ca un om care face biografia cuiva să fie fascinat sau măcar interesat de acel personaj; or nu e cazul lui Fuchs, care scrie despre Depp că a jucat în filme așa și-așa, dar majoritatea proaste, că încasările pentru filmele lui n-au impresionat niciodată pe nimeni - iar de aici transpare și dezamăgirea lui, de parcă ar fi investit el în producțiile aducătoare de pagube. 


Citește textul integral pe Serial Readers!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Experimentul „Fluturi”

Mă știți, sunt librar. Citiți regulat Jurnalul de librar de pe Serial Readers , acolo unde mai scriu și câte o recenzie atunci când nu povestesc despre detaliile vieții dintr-o librărie. Ei, tocmai locul de muncă m-a făcut să încep să citesc o carte care era pe primul loc pe lista cu „niciodată” - da, funcționez și pe bază de prejudecăți uneori - și anume Fluturi de Irina Binder. Pentru că toată lumea se isterizează cumplit pentru apariția celui de-al treilea volum, iar eu am răspuns de câte 200 de ori pe zi în ultima săptămână la întrebarea „aveți Fluturi ?”. foto: Anna Antal

„Anomalii” sau ce se întâmplă când lumea pe care o știm e înlocuită malefic

Îmi plac distopiile. Îmi plac posibilitățile post-apocaliptice. Îmi place să-mi imaginez worst case scenario pentru că eu cred că, mai devreme sau mai târziu, tot ajungem acolo. Chiar acolo, la varianta cea mai rea dintre toate cele posibile. Nu vreau să amintesc acum de convingerile mele paranoide, nu vreau să mă leg de coaliții, de prevestirile din Povestea Slujitoarei , de exemplu, sau de cele din Oryx și Crake sau din O mie nouă sute optzeci și patru sau din atâtea altele, care-n ultimii ani parcă se materializează în fața ochilor noștri cu o rapiditate mai mare decât cea cu care ai spune: „ce naiba s-a întâmplat cu drepturile omului?”. Anomalii , apărută în 2017 la Herg Benet, e despre speranțele și așteptările oamenilor, mai ales cele ale adolescenților, toate acestea versus realitatea în fața căreia se trezesc, de cele mai multe ori siderați, îngroziți să afle că sunt altfel decât credeau. În acest caz, într-o lume post-dezastru, supraviețuirea înseamnă supunere și...

„Cînd tatăl tău e mai în vârstă decît tine exact de două ori”, de Mihail Vakulovski

Să muriți de nervi că eu am citit toate cele 3 volume din ceea ce se poate numi seria  Tovarăși de cameră și voi nu! Glumesc, să nu moară nimeni, că ne trebuie oameni. Ca să aibă cine citi pe lumea asta tristă, neagră de jeg, murdară-n sufleți, desigur. Nu-i bai, că-n curând se lasă la apă și volumul al II-lea, dar și al III-lea, că acum se găsește numai rockman -ul 1 - și ăla destul de greu. Plec de la premisa că Tovarăși de cameră a fost citit de toată lumea. Sau măcar de multă lume. Astfel încât continuarea, Cînd tatăl tău e mai în vîrstă decât tine exact de două ori (CDPL, 2015), e un must-read. Nu că vreau să zic că e mai bună decât prima parte... dar da, asta vreau să zic. Dacă prima mi-a plăcut mult,  a doua trebuie să beneficieze de ceva superlative ca să simt că am descris cum merita.