Treceți la conținutul principal

Obsesiile contemporanilor pentru iubire, sex și perfecțiune - Irvine Welsh, „Viața sexuală a gemenelor siameze”


De Irvine Welsh am mai citit doar Acid House, iar modul dezaxat în care scrie l-a făcut să devină repede autor pe care să-l vânez pe rafturile librăriilor, exact în același fel în care mi-am descoperit și apoi mi-am dezvoltat obsesia pentru un alt dezaxat, Chuck Palahniuk.

Viața sexuală a gemenelor siameze a apărut la editura Polirom în anul 2015, un an în care a plouat cu bunătăți literare de la Polirom, de la Humanitas și Nemira și Trei.



Am început citirea cărții așteptându-mă la cu totul altceva, iar acesta este un plus al scriitorului. Că e bine să nu primești mereu chiar ceea ce aștepți; e interesant, incitant. Însă nu știu dacă m-am bucurat pentru ce am primit. În mod cert m-a intrigat subiectul, dar până la un așa nivel că, pe la mijlocul cărții sau chiar mai devreme, am decis că e momentul să fac sport.

Obsesia pentru sport a unuia dintre personaje, Lucy Brennan, e molipsitoare. Iar sedentarismul și sila (lenea) Lenei Sorenson (see what I did there?) m-a făcut să-mi recunosc portretul și, prin urmare, să-mi doresc să devin un pic mai mult Lucy și ceva mai puțin din Lena - fizic vorbind, căci Sorenson e un geniu într-ale culturii, iar asta a făcut lectura una alinătoare.

Cartea începe cu Lucy (antrenor personal și femeie super-activă) care, frustrată că iubitul ei se plângea de dureri de spate în loc să accepte să facă sex cu ea, pleacă de la el și întâlnește pe drum doi indivizi care fug de un al treilea, acesta părând că ar vrea să-i împuște. Ea îl pune la pământ și îi scapă pe cei doi, iar Lena Sorenson este grăsana ratată social care filmează totul cu telefonul. 

Poliția ajunge, Lucy devine vedetă la televizor și-n ziare, Lena începe să o stalk-uiască, cele două devin cumva interdependente și ajung să împartă și mai multe momente cretine. De aici, acțiunea se denaturează și mai mult, devine tot mai puțin verosimilă și tot mai bună, exagerat de bună.

Stric suspansul dacă mai dau detalii, însă trebuie menționat că, orice ai crede că urmează să se întâmple, așa e (condiție valabilă doar dacă ai în minte ceva aflat la culmile absurdului). Irvine Welsh atacă probleme contemporane cu o aciditate admirabilă.


*


Deci presupun că e adevărat ce ne spun toate cărțile alea tâmpite: creațiile artistice mărețe se nasc din împreunarea a două tendințe opuse. (pag. 390)

Postări populare de pe acest blog

Nu mă subestima, hani. O să mă știi de undeva!

O știți și voi pe Petronela Rotar, da? O știți de la TV, ați citit-o pe acestblogdenervi , dar o știți de (alt)undeva? Pentru că eu o știu din câteva locuri în care cartea O să mă știi de undeva m-a dus sau m-a readus. 
Vreau să scriu cât pot de bine despre ea pentru că mi-a vorbit nespus de frumos, clar și răspicat, uneori dur, alteori cu un glas de mamă care-ți dă părul după ureche.

Patricia Lidia: „Mulți nu înțeleg că, de fapt, cititul nu e hobby, ci stil de viață.”

Când îți faci timp, îți place să stai de vorbă cu oameni de la care ai ce învăța, de la care nu ai cum să consumi non-informație și care, poate, te vor motiva pe tine și pe ceilalți. Patricia Lidia, pe care cred că o știți din multe locuri, despre care veți afla în cele ce urmează, este un astfel de om luat la întrebări despre tot ce face pentru ea, pentru comunitate și pentru oameni în general.
Muncă, Asociația Bastionul ArtLitTim, cluburile de lectură de la Penitenciarul Timișoara, scris, citit mult, copil mic, Asociația Ador Copiii. Când și cum poți să le faci pe toate? Ai cumva un planner zilnic pe care-l respecți cu sfințenie sau cum funcționezi? Vai, cât îmi place să mă laud despre cât de organizată sunt! :) măcar e adevărat și se observă din câte activități MĂ LAUD că fac! Îmi place să cred despre mine că sunt o persoană pragmatică, organizată. Mă folosesc din plin de resursele tehnologiei moderne ca să reușesc să fac în 10 ore cât alții în 24. Nu sunt eu cea mai bună și harnică …

Marcica Belearta despre poeziile pentru văduve: „M-o enervat un fost. Și uneori actualul. Și-un iepure”

Pe Laura Florescu n-o știți, dar deja multă lume a auzit de Marcica Belearta, pseudonimul Laurei, cea care a scris Poezii pentru văduve, carte apărută la finalul lui 2016 la editura Herg Benet. 
Despre ea n-am voie să vă spun că mănâncă pui vii de focă, dar trebuie să știți că locuiește în Câmpulung Moldovenesc, la dracu-n praznic, alături de bunica sa (căreia îi ascunde că și-a făcut tatuaj fain cu Totoro). 
S-a născut în 1979 la Iași, a studiat Electrotehnica și e IT-st autodidact. E gamer care a jucat tot ce se poate juca și recomandă League of Legends. A văzut toate filmele și serialele care se pot vedea, a și tradus filme și recomandă Snowpiercer-ul tradus de ea.