Treceți la conținutul principal

Obsesiile contemporanilor pentru iubire, sex și perfecțiune - Irvine Welsh, „Viața sexuală a gemenelor siameze”


De Irvine Welsh am mai citit doar Acid House, iar modul dezaxat în care scrie l-a făcut să devină repede autor pe care să-l vânez pe rafturile librăriilor, exact în același fel în care mi-am descoperit și apoi mi-am dezvoltat obsesia pentru un alt dezaxat, Chuck Palahniuk.

Viața sexuală a gemenelor siameze a apărut la editura Polirom în anul 2015, un an în care a plouat cu bunătăți literare de la Polirom, de la Humanitas și Nemira și Trei.



Am început citirea cărții așteptându-mă la cu totul altceva, iar acesta este un plus al scriitorului. Că e bine să nu primești mereu chiar ceea ce aștepți; e interesant, incitant. Însă nu știu dacă m-am bucurat pentru ce am primit. În mod cert m-a intrigat subiectul, dar până la un așa nivel că, pe la mijlocul cărții sau chiar mai devreme, am decis că e momentul să fac sport.

Obsesia pentru sport a unuia dintre personaje, Lucy Brennan, e molipsitoare. Iar sedentarismul și sila (lenea) Lenei Sorenson (see what I did there?) m-a făcut să-mi recunosc portretul și, prin urmare, să-mi doresc să devin un pic mai mult Lucy și ceva mai puțin din Lena - fizic vorbind, căci Sorenson e un geniu într-ale culturii, iar asta a făcut lectura una alinătoare.

Cartea începe cu Lucy (antrenor personal și femeie super-activă) care, frustrată că iubitul ei se plângea de dureri de spate în loc să accepte să facă sex cu ea, pleacă de la el și întâlnește pe drum doi indivizi care fug de un al treilea, acesta părând că ar vrea să-i împuște. Ea îl pune la pământ și îi scapă pe cei doi, iar Lena Sorenson este grăsana ratată social care filmează totul cu telefonul. 

Poliția ajunge, Lucy devine vedetă la televizor și-n ziare, Lena începe să o stalk-uiască, cele două devin cumva interdependente și ajung să împartă și mai multe momente cretine. De aici, acțiunea se denaturează și mai mult, devine tot mai puțin verosimilă și tot mai bună, exagerat de bună.

Stric suspansul dacă mai dau detalii, însă trebuie menționat că, orice ai crede că urmează să se întâmple, așa e (condiție valabilă doar dacă ai în minte ceva aflat la culmile absurdului). Irvine Welsh atacă probleme contemporane cu o aciditate admirabilă.


*


Deci presupun că e adevărat ce ne spun toate cărțile alea tâmpite: creațiile artistice mărețe se nasc din împreunarea a două tendințe opuse. (pag. 390)

Postări populare de pe acest blog

Cartea care m-a făcut să mă întreb dacă o merit

Laureat alPremiului Nobelpentru literatură în 1998, ateu convins și autor tradus în nu mai puțin de 25 de limbi, portughezulJose Saramago vine cu stilul său narativ, cu blocuri compacte de text,  fără schimb de replici, fără divagaţii, dar cu simboluri, să ne lase o altă idee asupra  lumii. 



Marcica Belearta despre poeziile pentru văduve: „M-o enervat un fost. Și uneori actualul. Și-un iepure”

Pe Laura Florescu n-o știți, dar deja multă lume a auzit de Marcica Belearta, pseudonimul Laurei, cea care a scris Poezii pentru văduve, carte apărută la finalul lui 2016 la editura Herg Benet. 
Despre ea n-am voie să vă spun că mănâncă pui vii de focă, dar trebuie să știți că locuiește în Câmpulung Moldovenesc, la dracu-n praznic, alături de bunica sa (căreia îi ascunde că și-a făcut tatuaj fain cu Totoro). 
S-a născut în 1979 la Iași, a studiat Electrotehnica și e IT-st autodidact. E gamer care a jucat tot ce se poate juca și recomandă League of Legends. A văzut toate filmele și serialele care se pot vedea, a și tradus filme și recomandă Snowpiercer-ul tradus de ea.

„Anomalii” sau ce se întâmplă când lumea pe care o știm e înlocuită malefic

Îmi plac distopiile. Îmi plac posibilitățile post-apocaliptice. Îmi place să-mi imaginez worst case scenario pentru că eu cred că, mai devreme sau mai târziu, tot ajungem acolo. Chiar acolo, la varianta cea mai rea dintre toate cele posibile.
Nu vreau să amintesc acum de convingerile mele paranoide, nu vreau să mă leg de coaliții, de prevestirile din Povestea Slujitoarei, de exemplu, sau de cele din Oryx și Crake sau din O mie nouă sute optzeci și patru sau din atâtea altele, care-n ultimii ani parcă se materializează în fața ochilor noștri cu o rapiditate mai mare decât cea cu care ai spune: „ce naiba s-a întâmplat cu drepturile omului?”.
Anomalii, apărută în 2017 la Herg Benet, e despre speranțele și așteptările oamenilor, mai ales cele ale adolescenților, toate acestea versus realitatea în fața căreia se trezesc, de cele mai multe ori siderați, îngroziți să afle că sunt altfel decât credeau. În acest caz, într-o lume post-dezastru, supraviețuirea înseamnă supunere și acceptarea orbea…