Treceți la conținutul principal

Nebunia personajelor la scară macro într-o micro-lume - „Antidotul”, Cristina Boncea



Antidotul este cel de-al treilea volum al seriei Octopussy, ultimul adică; toate au apărut la editura Herg Benet, editură „responsabilă” pentru unele dintre cele mai faine coperte ale cărților de pe la noi. Deși mi s-a părut că volumul al doilea n-a avut parte chiar de coperta pe care ar fi putut să o aibă, prima și a treia carte din serie au primit ce meritau. Wink.

La fel cum am scris și despre primele două volume, păstrez tiparul și încep cu ce nu mi-a plăcut. Deși era de așteptat și destul de logic să fie așa de vreme ce Becks a dispărut din peisaj, povestea o are în centru pe Hyena, care m-a enervat la culme. 

Nu știu de ce, poate doar pentru că Becks îmi era mult mai simpatică; dar Hyena are niște episoade de paranoia și mi s-a părut că se vede mai importantă decât este într-un fel de complot universal care îi vizează pe good guys în opoziție totală cu niște bad guys, care totuși sunt nevoiți să coexiste, dar care-s conștienți de cine e celălalt cu adevărat etc. Fuck you, Hyena, eu zic că suntem mici și neimportanți și parte din nimic altceva decât din căcatul ăsta numit viață, care-n principiu e cum ne-o facem noi, nu nu-știu-ce grupare mafiot-obscură și penibilă.

Și mai lasă naibii bocitul și lamentarea, nu știu dacă e plină lumea de alți davizi și alekși și iubiri extraordinare, dar e deranjant să citești despre una dintre membrele familiei Sugar că are obsesii d-astea sentimentale. Sugar-ii nu-s așa, știu eu din primele două volume. Chiar dacă acest ultim volum al seriei vine să contrazică o mare parte din ceea ce știam din primele două volume, iar de aici totul devine interesant.


Cam atât cu cele „rele”, acum trec la a sublinia încă o dată curajul autoarei de a omorî un personaj esențial în seria asta. Cumva, aparent, povestea și-a pierdut farmecul, dar s-a dezvoltat extraordinar din același motiv. Și aici devine o chestiune de gusturi, pentru că e clar că autoarea și-a făcut treaba - urmează ca tu, cititorul, să decizi dacă ești obsedat de vreuna dintre Sugar-urile mici. Iar dacă ești, să devii super-mulțumit sau mega-nemulțumit de modul în care evoluează totul. 

Așa-i că și vouă v-ar plăcea să puteți fura personajul dintr-o carte și să-l scoateți în lumea reală, să-l luați acasă și să aveți grijă de el? Da, nu putem face nimic în privința asta. De aici apar frustrările că nu e cartea cum o vrea cititorul, ci e așa cum e și gata.

Mi-a plăcut teribil că povestea s-a dus atât de departe de ceea ce era în primul volum! Și că niciodată nu urmează ceea ce te-ai aștepta să urmeze. Cristina Boncea se axează mai mult pe dilemele filosofice ale Hyenei, care în contextul problemelor personale își descoperă puterea de a merge mai departe, conștiința de sine și respectul față de oamenii buni, înțelepți, curajoși. 

E un upgrade al personajului, la fel cum întregul stil al scriitoarei parcă a devenit mai matur, mai asumat și sincer. Nu cred că autoarea a știut de la prima pagină a primului volum cum avea să se desfășoare totul, dar modul impecabil în care se propagă acțiuni și se întâmplă consecințe e de admirat și ține mai mult de talentul înnăscut decât de chinul facerii unei cărți.
Un exercițiu și mai interesant mi s-ar părea pentru cineva să înceapă să citească de la volumul al treilea înspre primul. Sau, dacă ați dat de al doilea volum din întâmplare: nu disperați! Citiți în ce ordine vreți, nu dăunează, ba chiar le poate face și mai fucked up un pic. În sens bun, desigur. 

Coperta este incredibil de frumoasă (e tare pozabilă cartea, după cum vedeți), acțiunea e alertă și eu m-am trezit exclamând de multe ori WTF-uri imense, iar dacă vă e teamă că pierdeți timpul, citiți unul dintre cele trei volume la întâmplare - apoi le veți citi pe toate.

Cumva, dincolo de pasiunea și talentul autoarei, se vede evoluția ei prin evoluția personajelor, tot mai complexe de la o carte la alta. Și sunt la culme cu curiozitatea față de următoarea carte a Cristinei Boncea. Din Octopussy am înțeles că poate și mai mult, că poate și ceva total diferit, I shit you not că aș citi poezie scrisă de ea!


Postări populare de pe acest blog

Cartea care m-a făcut să mă întreb dacă o merit

Laureat alPremiului Nobelpentru literatură în 1998, ateu convins și autor tradus în nu mai puțin de 25 de limbi, portughezulJose Saramago vine cu stilul său narativ, cu blocuri compacte de text,  fără schimb de replici, fără divagaţii, dar cu simboluri, să ne lase o altă idee asupra  lumii. 



Marcica Belearta despre poeziile pentru văduve: „M-o enervat un fost. Și uneori actualul. Și-un iepure”

Pe Laura Florescu n-o știți, dar deja multă lume a auzit de Marcica Belearta, pseudonimul Laurei, cea care a scris Poezii pentru văduve, carte apărută la finalul lui 2016 la editura Herg Benet. 
Despre ea n-am voie să vă spun că mănâncă pui vii de focă, dar trebuie să știți că locuiește în Câmpulung Moldovenesc, la dracu-n praznic, alături de bunica sa (căreia îi ascunde că și-a făcut tatuaj fain cu Totoro). 
S-a născut în 1979 la Iași, a studiat Electrotehnica și e IT-st autodidact. E gamer care a jucat tot ce se poate juca și recomandă League of Legends. A văzut toate filmele și serialele care se pot vedea, a și tradus filme și recomandă Snowpiercer-ul tradus de ea.

„Anomalii” sau ce se întâmplă când lumea pe care o știm e înlocuită malefic

Îmi plac distopiile. Îmi plac posibilitățile post-apocaliptice. Îmi place să-mi imaginez worst case scenario pentru că eu cred că, mai devreme sau mai târziu, tot ajungem acolo. Chiar acolo, la varianta cea mai rea dintre toate cele posibile.
Nu vreau să amintesc acum de convingerile mele paranoide, nu vreau să mă leg de coaliții, de prevestirile din Povestea Slujitoarei, de exemplu, sau de cele din Oryx și Crake sau din O mie nouă sute optzeci și patru sau din atâtea altele, care-n ultimii ani parcă se materializează în fața ochilor noștri cu o rapiditate mai mare decât cea cu care ai spune: „ce naiba s-a întâmplat cu drepturile omului?”.
Anomalii, apărută în 2017 la Herg Benet, e despre speranțele și așteptările oamenilor, mai ales cele ale adolescenților, toate acestea versus realitatea în fața căreia se trezesc, de cele mai multe ori siderați, îngroziți să afle că sunt altfel decât credeau. În acest caz, într-o lume post-dezastru, supraviețuirea înseamnă supunere și acceptarea orbea…