Treceți la conținutul principal

Sinceritatea feminină și existența post-maternă în poezie - Denisa Duran, „Învelit în propriul corp”


Învelit în propriul corp mi-a plăcut foarte mult, am citit-o dintr-o suflare și părerea mea despre scrisul autoarei s-a dus iarăși sus de tot; coborâse când am citit Dorm, dar stau cu tine, care nu mi-a plăcut dintr-o serie de motive subiective - prea mult lacrimogen și hormonal de la o proaspătă mamă care nu mai vede nimic altceva în jur decât propriul urmaș.

foto: Anca Zaharia


Învelit în propriul corp a apărut la editura Cartea Românească în 2016. E nou-nouță, cu copertă la fel de frumoasă ca toată colecția de poezie de la editura asta și reprezintă a cincea carte a Denisei Duran.

Spre deosebire de cartea precedentă (unde primau sentimentele materne, o grijă excesivă, o duioșie aproape enervantă și entuziasm pentru fiecare detaliu pe care eu nu l-am considerat neapărat relevant), aici avem o carte scrisă de o femeie care își asumă acest rol în primul rând. Este iubită, se comportă ca o iubită, este conștientă de farmecele sale, de dorințe, de vulnerabilitățile în fața partenerului și a lumii.

Când îmi scrii -
o mică bucurie ascunsă
într-o tristețe (pag.15)

sau
Dorul de tine
stă între mine și
dragostea dintâi
ca o folie de plastic
pe-o grămadă de ouă. (pag.16)

Dorul, durerea, tristețea pasageră și bucuriile de moment se împletesc într-o tiradă de versuri excelente; scurte și concise, ușor voalate și totuși la obiect.


Merg prin dimineața lipicioasă
de parcă aș avea un prosop ud pe față(pag.14)

Mi s-a părut și mai curajoasă, și mai umană decât amintita carte precedentă, este mai sinceră cu cititorul, este un fel de confesiune a unei persoane care marchează treptat trecerea prin niște etape distincte din propria-i existență, mereu întretăiată de viețile celorlalți, iar asta o face cu atât mai interesantă.

Bucățile de viață cu care vine în contact reușesc să alcătuiască un nou sens, pe care ea îl trăiește cu suișuri și coborâșuri și cu sinceritatea pe care am apreciat-o atât de mult. Denisa Duran demonstrează că, pentru o mamă, există viață de femeie și după primii ani de viață ai copilului - iar transformarea acestei experiențe în literatură este un gest de bunătate față de noi, cititorii și restul lumii.


Postări populare de pe acest blog

Marcica Belearta despre poeziile pentru văduve: „M-o enervat un fost. Și uneori actualul. Și-un iepure”

Pe Laura Florescu n-o știți, dar deja multă lume a auzit de Marcica Belearta, pseudonimul Laurei, cea care a scris Poezii pentru văduve, carte apărută la finalul lui 2016 la editura Herg Benet. 
Despre ea n-am voie să vă spun că mănâncă pui vii de focă, dar trebuie să știți că locuiește în Câmpulung Moldovenesc, la dracu-n praznic, alături de bunica sa (căreia îi ascunde că și-a făcut tatuaj fain cu Totoro). 
S-a născut în 1979 la Iași, a studiat Electrotehnica și e IT-st autodidact. E gamer care a jucat tot ce se poate juca și recomandă League of Legends. A văzut toate filmele și serialele care se pot vedea, a și tradus filme și recomandă Snowpiercer-ul tradus de ea.

„Anomalii” sau ce se întâmplă când lumea pe care o știm e înlocuită malefic

Îmi plac distopiile. Îmi plac posibilitățile post-apocaliptice. Îmi place să-mi imaginez worst case scenario pentru că eu cred că, mai devreme sau mai târziu, tot ajungem acolo. Chiar acolo, la varianta cea mai rea dintre toate cele posibile.
Nu vreau să amintesc acum de convingerile mele paranoide, nu vreau să mă leg de coaliții, de prevestirile din Povestea Slujitoarei, de exemplu, sau de cele din Oryx și Crake sau din O mie nouă sute optzeci și patru sau din atâtea altele, care-n ultimii ani parcă se materializează în fața ochilor noștri cu o rapiditate mai mare decât cea cu care ai spune: „ce naiba s-a întâmplat cu drepturile omului?”.
Anomalii, apărută în 2017 la Herg Benet, e despre speranțele și așteptările oamenilor, mai ales cele ale adolescenților, toate acestea versus realitatea în fața căreia se trezesc, de cele mai multe ori siderați, îngroziți să afle că sunt altfel decât credeau. În acest caz, într-o lume post-dezastru, supraviețuirea înseamnă supunere și acceptarea orbea…

Ziua în care am fost arhivar

Până acum ceva vreme exista Jurnal de librar pe Serial Readers, ceea ce înseamna că lucram ca librar. După cum se poate deduce din ultimul jurnal, nu mai sunt librar. Așa că am căutat alt job, am găsit, am fost o zi la muncă și o singură zi va rămâne în analele istoriei cu mine arhivar (mă rog, un fel de funcționar în domeniu, pentru că n-am diplomă pe care să scrie că-s arhivar incontestabil).
Partea tragi-comică este că mereu am plecat de la un job nasol la unul mai fain, mereu a fost progres, mereu mai bine, deși niciodată perfect, pentru că perfecțiunea nu există blabla. Acum a fost încoronarea regresului. Meritam coroniță pe bune.