Treceți la conținutul principal

Teroarea la care suntem cu toții părtași - „ISIS, negustorii de oameni”


Colecția de istorie a celor de la Corint este o comoară, dar și o necesitate deopotrivă. Nu știu alții cum sunt, dar eu am învățat istorie în școală pentru că refuzam să accept că altfel aș da examen de capacitate și de bacalaureat la geografie. Așa că, dacă sunt și alții care au trecut prin lecțiile de istorie ca gâsca prin... orice trece ea, recomand cărțile din colecția asta tocmai pentru că sunt atât de „pentru toată lumea”, fără prețiozitatea aia și falsa erudiție a profilor din liceu care erau mai preocupați să-și aranjeze stilish mustața în timpul orei și să-ți demonstreze că-s mai deștepți decât tine decât să te ajute să pricepi contextul istoric al lumii-n care trăiești.


Cartea scrisă de Loretta Napoleoni, ISIS: negustorii de oameni - refugiați, răpiri și afaceri de miliarde este o astfel de lecție de istorie necesară și foarte plăcut și interesant spusă. Asta deși am remarcat cu tristețe că pe alocuri m-a depășit cantitatea de informație. Da, dacă știi despre ISIS doar de la vreo știre auzită când treceai din întâmplare pe la fereastra vecinului care are televizor, organizația asta teroristă nu-ți spune mare lucru, deși ai putea să-i cazi victimă într-o zi, mai ales că ești european și în special dacă te simți aventurier și iei, ca noi toți, decizii proaste.

Probabil că această carte aduce noutăți și pentru cineva din domeniu, așa că vă puteți imagina cum a fost pentru mine. Dacă n-ar fi real, ar putea la fel de bine să fie distopie tot ce se întâmplă în războaiele de pe planetă. Iar ISIS și lupta continuă pe care o duce pe multiple planuri nu fac decât să destabilizeze o lume pe care și noi o afundăm tot mai mult într-o gaură din care eu nu cred că are ieșire. Vreodată. 


În vreme ce oameni sunt răpiți, torturați sau tratați absolut inuman și folosiți ca mărfuri, grijile noastre, ale celor din afara zonelor de război (deși atât de aproape de ele!) sunt cu totul altele. Și cel mai puțin ne pasă de nevoile celor comercializați pentru a susține, din banii obținuți, dezvoltarea terorismului. 

Și la fel de puțin ne pasă de implicațiile acestor întâmplări. Atunci când cineva este răpit, sărim cu bani pentru a plăti răscumpărarea cerută, refuzăm alternativele, punem prețuri diferite pe viețile unor oameni diferiți, sabotăm prin asta acțiunile ONG-urilor care vor o abordare diferită, dar cu rezultate a problemei și așteptăm să se întâmple cumva vreo minune care să-i oprească pe teroriști.

Nu știu ce să vă spun despre cartea asta decât că e musai să fie citită, aici și acum, în anii aceștia pe care-i trăim, mulți cu indiferență simulată sau cu nepăsare înnăscută. E bine să știm despre lumea care ne înconjoară, e și mai bine să știm despre „băieții răi” care trăiesc laolaltă cu noi, pe o planetă pe care o secătuiesc pentru scopuri greșite (și nu, nu e deloc vorba doar despre teroriști aici!). 

Și e foarte bine că există o astfel de carte care te face să vrei să știi și mai multe despre această criză majoră, care îți oferă o bază solidă de informații despre cei care devin, cu fiecare zi tot mai mult, reperele zilelor noastre și ale societăților pe care ni le dorim libere și sigure. 

Dincolo de orice, pe mine m-a uimit contextul amplu în care a explicat autoarea evenimentele. A făcut legături între situații pe care nu mi le-aș fi imaginat niciodată legate. Și așa am priceput, puțin mai mult decât înainte, că lucrurile sunt mereu în conexiune cu altele asemenea și că aproape niciodată nu-s ce par a fi.

Postări populare de pe acest blog

Nu mă subestima, hani. O să mă știi de undeva!

O știți și voi pe Petronela Rotar, da? O știți de la TV, ați citit-o pe acestblogdenervi , dar o știți de (alt)undeva? Pentru că eu o știu din câteva locuri în care cartea O să mă știi de undeva m-a dus sau m-a readus. 
Vreau să scriu cât pot de bine despre ea pentru că mi-a vorbit nespus de frumos, clar și răspicat, uneori dur, alteori cu un glas de mamă care-ți dă părul după ureche.

Patricia Lidia: „Mulți nu înțeleg că, de fapt, cititul nu e hobby, ci stil de viață.”

Când îți faci timp, îți place să stai de vorbă cu oameni de la care ai ce învăța, de la care nu ai cum să consumi non-informație și care, poate, te vor motiva pe tine și pe ceilalți. Patricia Lidia, pe care cred că o știți din multe locuri, despre care veți afla în cele ce urmează, este un astfel de om luat la întrebări despre tot ce face pentru ea, pentru comunitate și pentru oameni în general.
Muncă, Asociația Bastionul ArtLitTim, cluburile de lectură de la Penitenciarul Timișoara, scris, citit mult, copil mic, Asociația Ador Copiii. Când și cum poți să le faci pe toate? Ai cumva un planner zilnic pe care-l respecți cu sfințenie sau cum funcționezi? Vai, cât îmi place să mă laud despre cât de organizată sunt! :) măcar e adevărat și se observă din câte activități MĂ LAUD că fac! Îmi place să cred despre mine că sunt o persoană pragmatică, organizată. Mă folosesc din plin de resursele tehnologiei moderne ca să reușesc să fac în 10 ore cât alții în 24. Nu sunt eu cea mai bună și harnică …

Marcica Belearta despre poeziile pentru văduve: „M-o enervat un fost. Și uneori actualul. Și-un iepure”

Pe Laura Florescu n-o știți, dar deja multă lume a auzit de Marcica Belearta, pseudonimul Laurei, cea care a scris Poezii pentru văduve, carte apărută la finalul lui 2016 la editura Herg Benet. 
Despre ea n-am voie să vă spun că mănâncă pui vii de focă, dar trebuie să știți că locuiește în Câmpulung Moldovenesc, la dracu-n praznic, alături de bunica sa (căreia îi ascunde că și-a făcut tatuaj fain cu Totoro). 
S-a născut în 1979 la Iași, a studiat Electrotehnica și e IT-st autodidact. E gamer care a jucat tot ce se poate juca și recomandă League of Legends. A văzut toate filmele și serialele care se pot vedea, a și tradus filme și recomandă Snowpiercer-ul tradus de ea.