M-am cam îndrăgostit de Max Blecher...

Am citit Întâmplări în irealitatea imediată; Inimi cicatrizate și cred că m-am cam îndrăgostit puțin de Max Blecher tocmai din cauza acestor două bijuterii strânse într-o singură carte de cei de la editura Corint. Da, probabil rămăsesem singurul român care nu citise cartea asta, dar pentru fiecare carte există un anume moment, cred eu, iar momentul lui Blecher a fost aici și acum.

Apoi m-am îndrăgostit de personajele lui, iar cu cele câteva cu care n-am reușit să stabilesc o conexiune demnă de Cupidon am empatizat puternic.

Fiecare bolnav, fiecare inimă cicatrizată - fie ea din Întâmplări..., Fie chiar din Inimi cicatrizate-, m-au pus față-n față, fără ocolișuri, cu tendința de a mă atașa exagerat de cei suferinzi, fizic sau emoțional sau ambele, fie ei reali sau din cărți, cu certitudinea clară că eu aș fi partenerul potrivit pentru a le fi alături în tranziția spre mai bine.

Încă n-am văzut filmul care a atras atenția publicului destul de recent, dar sunt absolut convinsă că, atunci când îl voi vedea, va urma runda a doua din manifestarea obsesiei mele - pe care, așa cum v-am obișnuit, nu o regret.

Merge tare bine cu primăvara cartea asta de la Corint! Cu soarele care se vede încă de după niște nori care nu mai sunt amenințători, ci mai degrabă pufoși și aducători de cine știe ce noutăți formidabile (poate nefericite, ca-n carte). Cu prima limonadă a anului, încă prea rece și acră pentru vremea de afară. Cu senzația eternă de nepotrivire care există uneori în tot și-n toate.

Nu are rost să stric surpriza celor câțiva, sigur puțini, care nu au citit cartea încă. Dar v-aș putea vorbi ore în șir despre senzațiile pe care le-am trăit în cele două-trei zile cât am citit. Și cât n-am citit, dar e evident, cred, că am trăit și dormit cu cartea-n gând, cu întrebări permanente legate de personaje, dar mai ales legate de autorul acestei minunății despre care se discută, totuși, prea puțin.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Patricia Lidia: „Mulți nu înțeleg că, de fapt, cititul nu e hobby, ci stil de viață.”

Când îți faci timp, îți place să stai de vorbă cu oameni de la care ai ce învăța, de la care nu ai cum să consumi non-informație și care, poate, te vor motiva pe tine și pe ceilalți. Patricia Lidia, pe care cred că o știți din multe locuri, despre care veți afla în cele ce urmează, este un astfel de om luat la întrebări despre tot ce face pentru ea, pentru comunitate și pentru oameni în general. Muncă, Asociația Bastionul ArtLitTim, cluburile de lectură de la Penitenciarul Timișoara, scris, citit mult, copil mic, Asociația Ador Copiii. Când și cum poți să le faci pe toate? Ai cumva un planner zilnic pe care-l respecți cu sfințenie sau cum funcționezi? Vai, cât îmi place să mă laud despre cât de organizată sunt! :) măcar e adevărat și se observă din câte activități MĂ LAUD că fac! Îmi place să cred despre mine că sunt o persoană pragmatică, organizată. Mă folosesc din plin de resursele tehnologiei moderne ca să reușesc să fac în 10 ore cât alții în 24. Nu sunt eu cea mai bună ș...

Citiți mai multe

Experimentul „Fluturi”

Mă știți, sunt librar. Citiți regulat Jurnalul de librar de pe Serial Readers , acolo unde mai scriu și câte o recenzie atunci când nu povestesc despre detaliile vieții dintr-o librărie. Ei, tocmai locul de muncă m-a făcut să încep să citesc o carte care era pe primul loc pe lista cu „niciodată” - da, funcționez și pe bază de prejudecăți uneori - și anume Fluturi de Irina Binder. Pentru că toată lumea se isterizează cumplit pentru apariția celui de-al treilea volum, iar eu am răspuns de câte 200 de ori pe zi în ultima săptămână la întrebarea „aveți Fluturi ?”. foto: Anna Antal

Citiți mai multe

„Anomalii” sau ce se întâmplă când lumea pe care o știm e înlocuită malefic

Îmi plac distopiile. Îmi plac posibilitățile post-apocaliptice. Îmi place să-mi imaginez worst case scenario pentru că eu cred că, mai devreme sau mai târziu, tot ajungem acolo. Chiar acolo, la varianta cea mai rea dintre toate cele posibile. Nu vreau să amintesc acum de convingerile mele paranoide, nu vreau să mă leg de coaliții, de prevestirile din Povestea Slujitoarei , de exemplu, sau de cele din Oryx și Crake sau din O mie nouă sute optzeci și patru sau din atâtea altele, care-n ultimii ani parcă se materializează în fața ochilor noștri cu o rapiditate mai mare decât cea cu care ai spune: „ce naiba s-a întâmplat cu drepturile omului?”. Anomalii , apărută în 2017 la Herg Benet, e despre speranțele și așteptările oamenilor, mai ales cele ale adolescenților, toate acestea versus realitatea în fața căreia se trezesc, de cele mai multe ori siderați, îngroziți să afle că sunt altfel decât credeau. În acest caz, într-o lume post-dezastru, supraviețuirea înseamnă supunere și...