Treceți la conținutul principal

M-am cam îndrăgostit de Max Blecher...

Am citit Întâmplări în irealitatea imediată; Inimi cicatrizate și cred că m-am cam îndrăgostit puțin de Max Blecher tocmai din cauza acestor două bijuterii strânse într-o singură carte de cei de la editura Corint. Da, probabil rămăsesem singurul român care nu citise cartea asta, dar pentru fiecare carte există un anume moment, cred eu, iar momentul lui Blecher a fost aici și acum.

Apoi m-am îndrăgostit de personajele lui, iar cu cele câteva cu care n-am reușit să stabilesc o conexiune demnă de Cupidon am empatizat puternic. 

Fiecare bolnav, fiecare inimă cicatrizată - fie ea din Întâmplări..., Fie chiar din Inimi cicatrizate-, m-au pus față-n față, fără ocolișuri, cu tendința de a mă atașa exagerat de cei suferinzi, fizic sau emoțional sau ambele, fie ei reali sau din cărți, cu certitudinea clară că eu aș fi partenerul potrivit pentru a le fi alături în tranziția spre mai bine.

Încă n-am văzut filmul care a atras atenția publicului destul de recent, dar sunt absolut convinsă că, atunci când îl voi vedea, va urma runda a doua din manifestarea obsesiei mele - pe care, așa cum v-am obișnuit, nu o regret.

Merge tare bine cu primăvara cartea asta de la Corint! Cu soarele care se vede încă de după niște nori care nu mai sunt amenințători, ci mai degrabă pufoși și aducători de cine știe ce noutăți formidabile (poate nefericite, ca-n carte). Cu prima limonadă a anului, încă prea rece și acră pentru vremea de afară. Cu senzația eternă de nepotrivire care există uneori în tot și-n toate.


Nu are rost să stric surpriza celor câțiva, sigur puțini, care nu au citit cartea încă. Dar v-aș putea vorbi ore în șir despre senzațiile pe care le-am trăit în cele două-trei zile cât am citit. Și cât n-am citit, dar e evident, cred, că am trăit și dormit cu cartea-n gând, cu întrebări permanente legate de personaje, dar mai ales legate de autorul acestei minunății despre care se discută, totuși, prea puțin.

Postări populare de pe acest blog

Marcica Belearta despre poeziile pentru văduve: „M-o enervat un fost. Și uneori actualul. Și-un iepure”

Pe Laura Florescu n-o știți, dar deja multă lume a auzit de Marcica Belearta, pseudonimul Laurei, cea care a scris Poezii pentru văduve, carte apărută la finalul lui 2016 la editura Herg Benet. 
Despre ea n-am voie să vă spun că mănâncă pui vii de focă, dar trebuie să știți că locuiește în Câmpulung Moldovenesc, la dracu-n praznic, alături de bunica sa (căreia îi ascunde că și-a făcut tatuaj fain cu Totoro). 
S-a născut în 1979 la Iași, a studiat Electrotehnica și e IT-st autodidact. E gamer care a jucat tot ce se poate juca și recomandă League of Legends. A văzut toate filmele și serialele care se pot vedea, a și tradus filme și recomandă Snowpiercer-ul tradus de ea.

Cartea care m-a făcut să mă întreb dacă o merit

Laureat alPremiului Nobelpentru literatură în 1998, ateu convins și autor tradus în nu mai puțin de 25 de limbi, portughezulJose Saramago vine cu stilul său narativ, cu blocuri compacte de text,  fără schimb de replici, fără divagaţii, dar cu simboluri, să ne lase o altă idee asupra  lumii. 



„Anomalii” sau ce se întâmplă când lumea pe care o știm e înlocuită malefic

Îmi plac distopiile. Îmi plac posibilitățile post-apocaliptice. Îmi place să-mi imaginez worst case scenario pentru că eu cred că, mai devreme sau mai târziu, tot ajungem acolo. Chiar acolo, la varianta cea mai rea dintre toate cele posibile.
Nu vreau să amintesc acum de convingerile mele paranoide, nu vreau să mă leg de coaliții, de prevestirile din Povestea Slujitoarei, de exemplu, sau de cele din Oryx și Crake sau din O mie nouă sute optzeci și patru sau din atâtea altele, care-n ultimii ani parcă se materializează în fața ochilor noștri cu o rapiditate mai mare decât cea cu care ai spune: „ce naiba s-a întâmplat cu drepturile omului?”.
Anomalii, apărută în 2017 la Herg Benet, e despre speranțele și așteptările oamenilor, mai ales cele ale adolescenților, toate acestea versus realitatea în fața căreia se trezesc, de cele mai multe ori siderați, îngroziți să afle că sunt altfel decât credeau. În acest caz, într-o lume post-dezastru, supraviețuirea înseamnă supunere și acceptarea orbea…