Treceți la conținutul principal

Film: Al 5-lea val


Al 5-lea val (The 5th Wave) este un film făcut în 2016 și regizat de J Blakeson, de văzut pe HBO GO, inspirat de cartea cu același nume, scrisă de Rick Yancey și apărută la editura Art în două volume tot în anul 2016. Cartea se adresează mai ales adolescenților și e cam la fel și cu filmul, dar de vreme ce e vorba de Apocalipsă și evenimente post-apocaliptice, eu le recomand tuturor. Trebuie menționat că nu am citit cartea, dar filmul m-a făcut să sper că ar trebui să fie mai bună decât filmul; cam ca întotdeauna, nu-i așa?

Sursa: Pinterest
Efectele speciale sunt neimpresionante, dar povestea e interesantă, mai ales realitatea cu boli și cadavre pe străzi și neputință - asta face totul credibil. Desigur, avem shift-ul obișnuit de la viața normală la cea post-apocaliptică.

Cel mai interesant mi s-a părut faptul că sunt mai multe moduri prin care se încearcă nimicirea planetei, consecutive, fiecare cu rol specific de a înlătura încă o categorie vulnerabilă rămasă în viață după atacul precedent. De aici cele 5 valuri, cel de al cincilea fiind considerat, probabil, drept cel mai spectaculor. Dacă e să fiu întrebată, primele 4 sunt mult mai faine.  Asta mi-a atras atenția pentru că majoritatea filmelor de gen se bazează pe o singură catastrofă, un singur cataclism care reduce populația planetei la câteva suflete care apoi sunt nevoite să supraviețuiască. 

Sursa: IMDB
E un film cu neutralizarea completă a tehnologiei, tsunami, epidemii, „infectarea” oamenilor cu extratereștri care-i parazitează și îi domină, întoarcerea oamenilor împotriva semenilor într-un fel de competiție de tipul „cine-și decimează rasa mai repede”. M-a captivat ideea de copii-soldat și de ceea ce implică ea: copiii pot fi, în caz de Apocalipsă, deopotrivă salvarea și condamnarea la dispariție a speciei noastre.

Sursa: IMDB
E dificil de spus cât mi-a plăcut actrița din rolul principal, pentru că Chloe Grace Moretz are în ea ceva de prințesă, nepotrivit cu agilitatea de care Cassie, personajul ei, trebuie să dea dovadă. 

Crush-ul ei, Ban Parish (jucat de Nick Robinson) e și el un fel de prinț deconectat de la real world și cu o puternică conexiune cu viața de divă care e în centrul atenției în cercurile prin care se învârte; dar în existența lui post-apocaliptică e less of a pussy și e mai credibil așa (și clar că e mult mai simpatic). Iar relația incipientă dintre el și Cassie evoluează complet neașteptat - zic eu, cea obișnuită ca el și ea să rămână bot în bot după vreo nefericire, împreună forever și din astea. 

În final, povestea poate fi deja mult prea des auzită, cu aceeași idee la bază: apreciază ceea ce ai și ceea ce ești, problemele pe care crezi că le ai sunt superficiale, totul poate deveni mult mai rău într-o clipă. Dar povestea din Al 5-lea val e una spusă într-un mod simpatic, interesant, alert, pe alocuri neașteptat, rareori amuzant și cu o gravitate demnă de personaje mature, nu de un film cu și despre copii.

Dacă pentru unii nu e mai mult decât un film simpatic cu adolescenți, filmul merită văzut pentru că spune un pic altfel o variantă din ceea ce credem că ar putea fi, dacă ar fi, atunci când mulți dintre noi, cititorii, n-om mai fi - pentru că nouă ne lipsesc skill-urile necesare ca să poți căsăpi extratereștri sau să fugi de ei printre copaci, zile și nopți la rând.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ziua în care am fost arhivar

Până acum ceva vreme exista Jurnal de librar pe Serial Readers, ceea ce înseamna că lucram ca librar. După cum se poate deduce din ultimul jurnal, nu mai sunt librar. Așa că am căutat alt job, am găsit, am fost o zi la muncă și o singură zi va rămâne în analele istoriei cu mine arhivar (mă rog, un fel de funcționar în domeniu, pentru că n-am diplomă pe care să scrie că-s arhivar incontestabil).
Partea tragi-comică este că mereu am plecat de la un job nasol la unul mai fain, mereu a fost progres, mereu mai bine, deși niciodată perfect, pentru că perfecțiunea nu există blabla. Acum a fost încoronarea regresului. Meritam coroniță pe bune.

Marcica Belearta despre poeziile pentru văduve: „M-o enervat un fost. Și uneori actualul. Și-un iepure”

Pe Laura Florescu n-o știți, dar deja multă lume a auzit de Marcica Belearta, pseudonimul Laurei, cea care a scris Poezii pentru văduve, carte apărută la finalul lui 2016 la editura Herg Benet. 
Despre ea n-am voie să vă spun că mănâncă pui vii de focă, dar trebuie să știți că locuiește în Câmpulung Moldovenesc, la dracu-n praznic, alături de bunica sa (căreia îi ascunde că și-a făcut tatuaj fain cu Totoro). 
S-a născut în 1979 la Iași, a studiat Electrotehnica și e IT-st autodidact. E gamer care a jucat tot ce se poate juca și recomandă League of Legends. A văzut toate filmele și serialele care se pot vedea, a și tradus filme și recomandă Snowpiercer-ul tradus de ea.

Cartea care m-a făcut să mă întreb dacă o merit

Laureat alPremiului Nobelpentru literatură în 1998, ateu convins și autor tradus în nu mai puțin de 25 de limbi, portughezulJose Saramago vine cu stilul său narativ, cu blocuri compacte de text,  fără schimb de replici, fără divagaţii, dar cu simboluri, să ne lase o altă idee asupra  lumii.