Treceți la conținutul principal

„În noapte”, puzzle-ul care anulează diferențele și secretele


Rezonez mult cu ce și cum scrie Murakami, așa că am mai scris despre: Pădurea norvegiană - aici, La sud de graniță, la vest de soare - aici și După cutremur - aici. Și am o slăbiciune pentru cărțile autorului care au apărut în colecția Top 10+ de la Polirom.

Așa cum bine spune și descrierea cărții În noapte, dincolo de orice altceva este vorba despre un puzzle. De personaje și de întâmplări, dacă mă întrebați pe mine. Un puzzle în care destinele n-au nici măcar un indiciu legat de povestea de ansamblu, fiecare personaj fiind nevoit să se mulțumească cu bucățelele pe care le primește rareori.


Frumusețea incontestabilă și avantajele pe care aceasta le aduce dispar în cazul modelului Eri Asai, iar modul în care aceasta se rupe de lume este unul neașteptat, surprinzător pentru mine, chiar știind că-l citesc pe Murakami. Mari, sora modelului absent din lumea asta, se află la extrema cealaltă: frumusețea a cam ocolit-o la naștere, revărsându-se numai asupra uneia dintre cele două fete ale familiei. În schimb, Mari se dezvoltă pe alte paliere, iar pentru mine ea e un personaj mult mai interesant decât Eri.

Acestea două sunt doar câteva dintre personajele pe care inițial nu înțelegi ce le leagă - dacă le leagă ceva. Ceilalți „eroi” ai cărții sunt orice, numai curajoși și de neînvins nu. Iar faptul că acțiunea se petrece noaptea, în acele ore în care nu mai știi bine ce e real și ce nu, estompează din diferențele dintre ei, dintre problemele lor - care sunt extrem de diferite și în esență aceleași, toate pornind de la euri suferinde, de la ego-uri rănite.

Ce mi-a plăcut este tocmai această iradiere a fiecăruia, o explozie a aurei personale sau dimpotrivă, o emanație subtilă, abia perceptibilă de raze ce-i înconjoară pe unii sau pe ceilalți. 

Și felul cum toate aceste raze, pe care mi le-am imaginat în culori diferite, în funcție de „purtători”, se îmbină și realizează aproape conștient că nu au nimic în comun sau că sunt făcute pentru a se completa, a se analiza și studia reciproc, pentru a da naștere altor vibrații pe care să le lase să plutească alături. Ca și cum În noapte ar fi mai mult despre energiile oamenilor și mai puțin despre ei.

Universul în care are loc acțiunea (sau ar fi mai potrivit să spunem „monoloagele” decât „acțiunea”?) pare să fie unul la limita dintre real și ireal, posibil și imposibil, unul proaspăt alcătuit, unul nou.


Nu lipsește umorul, în dozele acelea mici, subtile, caracteristice lui Haruki Murakami. Nu lipsesc dramatismul, tragismul, dar nici euforia aparent nejustificată și nesupunerea față de sus-menționatul destin, căruia nu știm dacă și-n ce măsură ne supunem fără a atrage ceea ce pretindem că ne displace.

Cel puțin în cazul Universului din În noapte, acesta pare să ofere fiecăruia mai mult decât ceea ce merită: ceea ce își dorește fiecare.

Postări populare de pe acest blog

Nu mă subestima, hani. O să mă știi de undeva!

O știți și voi pe Petronela Rotar, da? O știți de la TV, ați citit-o pe acestblogdenervi , dar o știți de (alt)undeva? Pentru că eu o știu din câteva locuri în care cartea O să mă știi de undeva m-a dus sau m-a readus. 
Vreau să scriu cât pot de bine despre ea pentru că mi-a vorbit nespus de frumos, clar și răspicat, uneori dur, alteori cu un glas de mamă care-ți dă părul după ureche.

Patricia Lidia: „Mulți nu înțeleg că, de fapt, cititul nu e hobby, ci stil de viață.”

Când îți faci timp, îți place să stai de vorbă cu oameni de la care ai ce învăța, de la care nu ai cum să consumi non-informație și care, poate, te vor motiva pe tine și pe ceilalți. Patricia Lidia, pe care cred că o știți din multe locuri, despre care veți afla în cele ce urmează, este un astfel de om luat la întrebări despre tot ce face pentru ea, pentru comunitate și pentru oameni în general.
Muncă, Asociația Bastionul ArtLitTim, cluburile de lectură de la Penitenciarul Timișoara, scris, citit mult, copil mic, Asociația Ador Copiii. Când și cum poți să le faci pe toate? Ai cumva un planner zilnic pe care-l respecți cu sfințenie sau cum funcționezi? Vai, cât îmi place să mă laud despre cât de organizată sunt! :) măcar e adevărat și se observă din câte activități MĂ LAUD că fac! Îmi place să cred despre mine că sunt o persoană pragmatică, organizată. Mă folosesc din plin de resursele tehnologiei moderne ca să reușesc să fac în 10 ore cât alții în 24. Nu sunt eu cea mai bună și harnică …

Marcica Belearta despre poeziile pentru văduve: „M-o enervat un fost. Și uneori actualul. Și-un iepure”

Pe Laura Florescu n-o știți, dar deja multă lume a auzit de Marcica Belearta, pseudonimul Laurei, cea care a scris Poezii pentru văduve, carte apărută la finalul lui 2016 la editura Herg Benet. 
Despre ea n-am voie să vă spun că mănâncă pui vii de focă, dar trebuie să știți că locuiește în Câmpulung Moldovenesc, la dracu-n praznic, alături de bunica sa (căreia îi ascunde că și-a făcut tatuaj fain cu Totoro). 
S-a născut în 1979 la Iași, a studiat Electrotehnica și e IT-st autodidact. E gamer care a jucat tot ce se poate juca și recomandă League of Legends. A văzut toate filmele și serialele care se pot vedea, a și tradus filme și recomandă Snowpiercer-ul tradus de ea.