Treceți la conținutul principal

Oniricul din viață și intangibilul din „Abisa” lui Iulian Tănase



Abisa e prima carte care m-a întristat și m-a făcut să mă bucur că sunt tristă. 
În 2016 a apărut a doua ediție a acestei cărți, la editura Herg Benet, după ce prima apăruse în 2007, la editura Locul Tare.



O lansare a acestei a doua ediții a cărții m-a îndemnat (mai degrabă încurajat) să-mi notez tot ce visez. Sigur, visez mult mai puțin spectaculos decât Iulian Tănase, dar nu-mi pierd speranța, parcă am chiar impresia că mă înțeleg mai bine în somn decât în rest.

Și uneori chiar mi se pare că am mai mult sens când mă trezesc și îmi notez ceea ce tocmai am visat decât după aceea, când încerc să exist așa cum sunt în afara visului.

Nu mi-am pus întrebări despre carte cât am citit-o, iar asta nu cred să mi se mai fi întâmplat vreodată. Am luat-o ca atare, m-am bucurat de ea, întristându-mă, dar nu am vrut să știu nimic mai mult despre AbisaNu am vrut să știu nimic mai mult pentru că, atât cât am fost în carte, totul a avut perfect sens, la fel ca într-un vis care pare aberant doar după ce te trezești, când încep să se aplice legile logicii, ale fizicii. 

În schimb, mi-am pus multe întrebări despre mine - iar de acestea m-am ocupat în jurnalul în care acum trăiesc visele pe care eu le dorm de obicei. Rar m-a motivat cititul unei cărți să fac ceva; Abisa a reușit să mă determine să-mi explic în scris inexplicabilul din vis. Da, chiar am mai mult sens acum!


Nu știu cui anume i-aș putea recomanda cartea asta, dar aș risca și aș spune „tuturor!”. Nu-i nevoie să te pasioneze ceva anume ca să poată să stârnească ceva în tine Abisa. Cred că nici măcar să-ți placă să citești nu e nevoie. Dar, dacă ești cititor înrăit, atunci cu atât mai mult te va purta Abisa pe niște drumuri despre care probabil nici nu știai că există, dar să le mai și explorezi!

La fel, nici nu am ce spune despre ceea ce face concret Abisa. Va trebui să încerci și să vezi cum te modelează în forme pe care nu știai că le poți lua, cum te poartă prin sisteme și reguli care nu știai că ți se aplică și ție.

Practic, Abisa e cartea despre tot ceea ce nu știai despre lume, despre visul din viața de zi cu zi, dar mai ales despre tine, așa intangibil cum ești, la fel ca Abisa, explorabilă doar din interior spre exterior și niciodată invers. 

Poate de aceea avem nevoie să dormim și să visăm, ca să ne putem vedea cu adevărat din interior.

Postări populare de pe acest blog

Nu mă subestima, hani. O să mă știi de undeva!

O știți și voi pe Petronela Rotar, da? O știți de la TV, ați citit-o pe acestblogdenervi , dar o știți de (alt)undeva? Pentru că eu o știu din câteva locuri în care cartea O să mă știi de undeva m-a dus sau m-a readus. 
Vreau să scriu cât pot de bine despre ea pentru că mi-a vorbit nespus de frumos, clar și răspicat, uneori dur, alteori cu un glas de mamă care-ți dă părul după ureche.

Patricia Lidia: „Mulți nu înțeleg că, de fapt, cititul nu e hobby, ci stil de viață.”

Când îți faci timp, îți place să stai de vorbă cu oameni de la care ai ce învăța, de la care nu ai cum să consumi non-informație și care, poate, te vor motiva pe tine și pe ceilalți. Patricia Lidia, pe care cred că o știți din multe locuri, despre care veți afla în cele ce urmează, este un astfel de om luat la întrebări despre tot ce face pentru ea, pentru comunitate și pentru oameni în general.
Muncă, Asociația Bastionul ArtLitTim, cluburile de lectură de la Penitenciarul Timișoara, scris, citit mult, copil mic, Asociația Ador Copiii. Când și cum poți să le faci pe toate? Ai cumva un planner zilnic pe care-l respecți cu sfințenie sau cum funcționezi? Vai, cât îmi place să mă laud despre cât de organizată sunt! :) măcar e adevărat și se observă din câte activități MĂ LAUD că fac! Îmi place să cred despre mine că sunt o persoană pragmatică, organizată. Mă folosesc din plin de resursele tehnologiei moderne ca să reușesc să fac în 10 ore cât alții în 24. Nu sunt eu cea mai bună și harnică …

Marcica Belearta despre poeziile pentru văduve: „M-o enervat un fost. Și uneori actualul. Și-un iepure”

Pe Laura Florescu n-o știți, dar deja multă lume a auzit de Marcica Belearta, pseudonimul Laurei, cea care a scris Poezii pentru văduve, carte apărută la finalul lui 2016 la editura Herg Benet. 
Despre ea n-am voie să vă spun că mănâncă pui vii de focă, dar trebuie să știți că locuiește în Câmpulung Moldovenesc, la dracu-n praznic, alături de bunica sa (căreia îi ascunde că și-a făcut tatuaj fain cu Totoro). 
S-a născut în 1979 la Iași, a studiat Electrotehnica și e IT-st autodidact. E gamer care a jucat tot ce se poate juca și recomandă League of Legends. A văzut toate filmele și serialele care se pot vedea, a și tradus filme și recomandă Snowpiercer-ul tradus de ea.