Treceți la conținutul principal

Oniricul din viață și intangibilul din „Abisa” lui Iulian Tănase



Abisa e prima carte care m-a întristat și m-a făcut să mă bucur că sunt tristă. 
În 2016 a apărut a doua ediție a acestei cărți, la editura Herg Benet, după ce prima apăruse în 2007, la editura Locul Tare.



O lansare a acestei a doua ediții a cărții m-a îndemnat (mai degrabă încurajat) să-mi notez tot ce visez. Sigur, visez mult mai puțin spectaculos decât Iulian Tănase, dar nu-mi pierd speranța, parcă am chiar impresia că mă înțeleg mai bine în somn decât în rest.

Și uneori chiar mi se pare că am mai mult sens când mă trezesc și îmi notez ceea ce tocmai am visat decât după aceea, când încerc să exist așa cum sunt în afara visului.

Nu mi-am pus întrebări despre carte cât am citit-o, iar asta nu cred să mi se mai fi întâmplat vreodată. Am luat-o ca atare, m-am bucurat de ea, întristându-mă, dar nu am vrut să știu nimic mai mult despre AbisaNu am vrut să știu nimic mai mult pentru că, atât cât am fost în carte, totul a avut perfect sens, la fel ca într-un vis care pare aberant doar după ce te trezești, când încep să se aplice legile logicii, ale fizicii. 

În schimb, mi-am pus multe întrebări despre mine - iar de acestea m-am ocupat în jurnalul în care acum trăiesc visele pe care eu le dorm de obicei. Rar m-a motivat cititul unei cărți să fac ceva; Abisa a reușit să mă determine să-mi explic în scris inexplicabilul din vis. Da, chiar am mai mult sens acum!


Nu știu cui anume i-aș putea recomanda cartea asta, dar aș risca și aș spune „tuturor!”. Nu-i nevoie să te pasioneze ceva anume ca să poată să stârnească ceva în tine Abisa. Cred că nici măcar să-ți placă să citești nu e nevoie. Dar, dacă ești cititor înrăit, atunci cu atât mai mult te va purta Abisa pe niște drumuri despre care probabil nici nu știai că există, dar să le mai și explorezi!

La fel, nici nu am ce spune despre ceea ce face concret Abisa. Va trebui să încerci și să vezi cum te modelează în forme pe care nu știai că le poți lua, cum te poartă prin sisteme și reguli care nu știai că ți se aplică și ție.

Practic, Abisa e cartea despre tot ceea ce nu știai despre lume, despre visul din viața de zi cu zi, dar mai ales despre tine, așa intangibil cum ești, la fel ca Abisa, explorabilă doar din interior spre exterior și niciodată invers. 

Poate de aceea avem nevoie să dormim și să visăm, ca să ne putem vedea cu adevărat din interior.

Postări populare de pe acest blog

Marcica Belearta despre poeziile pentru văduve: „M-o enervat un fost. Și uneori actualul. Și-un iepure”

Pe Laura Florescu n-o știți, dar deja multă lume a auzit de Marcica Belearta, pseudonimul Laurei, cea care a scris Poezii pentru văduve, carte apărută la finalul lui 2016 la editura Herg Benet. 
Despre ea n-am voie să vă spun că mănâncă pui vii de focă, dar trebuie să știți că locuiește în Câmpulung Moldovenesc, la dracu-n praznic, alături de bunica sa (căreia îi ascunde că și-a făcut tatuaj fain cu Totoro). 
S-a născut în 1979 la Iași, a studiat Electrotehnica și e IT-st autodidact. E gamer care a jucat tot ce se poate juca și recomandă League of Legends. A văzut toate filmele și serialele care se pot vedea, a și tradus filme și recomandă Snowpiercer-ul tradus de ea.

„Anomalii” sau ce se întâmplă când lumea pe care o știm e înlocuită malefic

Îmi plac distopiile. Îmi plac posibilitățile post-apocaliptice. Îmi place să-mi imaginez worst case scenario pentru că eu cred că, mai devreme sau mai târziu, tot ajungem acolo. Chiar acolo, la varianta cea mai rea dintre toate cele posibile.
Nu vreau să amintesc acum de convingerile mele paranoide, nu vreau să mă leg de coaliții, de prevestirile din Povestea Slujitoarei, de exemplu, sau de cele din Oryx și Crake sau din O mie nouă sute optzeci și patru sau din atâtea altele, care-n ultimii ani parcă se materializează în fața ochilor noștri cu o rapiditate mai mare decât cea cu care ai spune: „ce naiba s-a întâmplat cu drepturile omului?”.
Anomalii, apărută în 2017 la Herg Benet, e despre speranțele și așteptările oamenilor, mai ales cele ale adolescenților, toate acestea versus realitatea în fața căreia se trezesc, de cele mai multe ori siderați, îngroziți să afle că sunt altfel decât credeau. În acest caz, într-o lume post-dezastru, supraviețuirea înseamnă supunere și acceptarea orbea…

Ziua în care am fost arhivar

Până acum ceva vreme exista Jurnal de librar pe Serial Readers, ceea ce înseamna că lucram ca librar. După cum se poate deduce din ultimul jurnal, nu mai sunt librar. Așa că am căutat alt job, am găsit, am fost o zi la muncă și o singură zi va rămâne în analele istoriei cu mine arhivar (mă rog, un fel de funcționar în domeniu, pentru că n-am diplomă pe care să scrie că-s arhivar incontestabil).
Partea tragi-comică este că mereu am plecat de la un job nasol la unul mai fain, mereu a fost progres, mereu mai bine, deși niciodată perfect, pentru că perfecțiunea nu există blabla. Acum a fost încoronarea regresului. Meritam coroniță pe bune.