Treceți la conținutul principal

Adolescența fără prieteni și găurile negre ale singurătății

Inima mea și alte găuri negre sau cum Aysel, o adolescentă, își plănuiește sinuciderea. Suferă de depresie și, mai ales, suferă pentru că ceilalți nu-i înțeleg depresia. Își pune singură pe umeri o vină care nu-i aparține, dar crede că e misiunea ei să scape lumea de cine crede ea că este.

Aysel (Uh-zel, dacă vrem să-i pronunțăm numele turcesc corect) are certitudinea că s-a născut un om rău. Iar singurul mod în care crede că poate salva lumea de răul pe care-și imaginează că-l reprezintă este unul singur: sinuciderea. Este atât de hotărâtă să nu eșueze încât își caută un partener pentru sinucidere: în caz că instinctul de autoconservare dă să iasă la suprafață în ultimele clipe, Aysel vrea să aibă susținerea cuiva și mai ales să știe că ar părea un „fluturaș” (adică o lașă) dacă ar fi tentată să renunțe la moarte. Este o carte emoționantă, înduioșătoare și revoltătoare.

Și poate că, deși e o carte pentru adolescenți, ar trebui să fie citită de părinți, să vadă ce îi trece prin cap unui copil cu care nu comunici. Adolescenta din povestea noastră devine o victimă și perseverează în acest „rol” tocmai pentru că se victimizează, nu contribuie deloc la propria salvare pentru că nu crede că o merită.

Vina și găsirea ei ne trag înapoi din orice, în general. La fel, certitudinea că problemele tale sunt cele mai mari, că nimeni nu a trecut niciodată prin ce treci tu, că nimeni nu poate contribui vreodată cu vreun sfat util, ba dimpotrivă: că toată lumea, cunoscuți sau necunoscuți, îți doresc răul sau că le e, în cel mai bun caz, indiferentă soarta ta. 

Inima mea și alte găuri negre este dovada faptului că ai nevoie de foarte puțin, de fapt, pentru a repara tot ce nu merge în viața ta. Că uneori cel mai bun lucru care ți se poate întâmpla este să te îndrăgostești. Și să faci ceva mic, aproape inobservabil, dar mare și important pentru tine, poate fi cheia răspunsurilor pe care le cauți.
Pe de o parte, e vorba de responsabilitatea părinților; într-adevăr, copiii nu îți aparțin ca niște terenuri sau mașini, dar îți aparțin în totalitate ca responsabilitate. Oricum, probabil că o sarcină și-o naștere nu-s ușoare, așa că nu poți spune că „greul” începe după aceea, mai târziu în viață. „Greul” este acolo de la început până la sfârșit, dar sunt convinsă că-l poți face suportabil. Dar încearcă! La fel, și responsabilitatea pentru individ îi revine acestuia 100%. Chiar adolescent fiind. Să vrei să te salvezi, indiferent cum și de unde, e cel mai bun lucru pe care-l poți face pentru tine.

Postări populare de pe acest blog

Nu mă subestima, hani. O să mă știi de undeva!

O știți și voi pe Petronela Rotar, da? O știți de la TV, ați citit-o pe acestblogdenervi , dar o știți de (alt)undeva? Pentru că eu o știu din câteva locuri în care cartea O să mă știi de undeva m-a dus sau m-a readus. 
Vreau să scriu cât pot de bine despre ea pentru că mi-a vorbit nespus de frumos, clar și răspicat, uneori dur, alteori cu un glas de mamă care-ți dă părul după ureche.

Patricia Lidia: „Mulți nu înțeleg că, de fapt, cititul nu e hobby, ci stil de viață.”

Când îți faci timp, îți place să stai de vorbă cu oameni de la care ai ce învăța, de la care nu ai cum să consumi non-informație și care, poate, te vor motiva pe tine și pe ceilalți. Patricia Lidia, pe care cred că o știți din multe locuri, despre care veți afla în cele ce urmează, este un astfel de om luat la întrebări despre tot ce face pentru ea, pentru comunitate și pentru oameni în general.
Muncă, Asociația Bastionul ArtLitTim, cluburile de lectură de la Penitenciarul Timișoara, scris, citit mult, copil mic, Asociația Ador Copiii. Când și cum poți să le faci pe toate? Ai cumva un planner zilnic pe care-l respecți cu sfințenie sau cum funcționezi? Vai, cât îmi place să mă laud despre cât de organizată sunt! :) măcar e adevărat și se observă din câte activități MĂ LAUD că fac! Îmi place să cred despre mine că sunt o persoană pragmatică, organizată. Mă folosesc din plin de resursele tehnologiei moderne ca să reușesc să fac în 10 ore cât alții în 24. Nu sunt eu cea mai bună și harnică …

Marcica Belearta despre poeziile pentru văduve: „M-o enervat un fost. Și uneori actualul. Și-un iepure”

Pe Laura Florescu n-o știți, dar deja multă lume a auzit de Marcica Belearta, pseudonimul Laurei, cea care a scris Poezii pentru văduve, carte apărută la finalul lui 2016 la editura Herg Benet. 
Despre ea n-am voie să vă spun că mănâncă pui vii de focă, dar trebuie să știți că locuiește în Câmpulung Moldovenesc, la dracu-n praznic, alături de bunica sa (căreia îi ascunde că și-a făcut tatuaj fain cu Totoro). 
S-a născut în 1979 la Iași, a studiat Electrotehnica și e IT-st autodidact. E gamer care a jucat tot ce se poate juca și recomandă League of Legends. A văzut toate filmele și serialele care se pot vedea, a și tradus filme și recomandă Snowpiercer-ul tradus de ea.