Treceți la conținutul principal

Marcica Belearta despre poeziile pentru văduve: „M-o enervat un fost. Și uneori actualul. Și-un iepure”


Pe Laura Florescu n-o știți, dar deja multă lume a auzit de Marcica Belearta, pseudonimul Laurei, cea care a scris Poezii pentru văduve, carte apărută la finalul lui 2016 la editura Herg Benet. 

Despre ea n-am voie să vă spun că mănâncă pui vii de focă, dar trebuie să știți că locuiește în Câmpulung Moldovenesc, la dracu-n praznic, alături de bunica sa (căreia îi ascunde că și-a făcut tatuaj fain cu Totoro). 

S-a născut în 1979 la Iași, a studiat Electrotehnica și e IT-st autodidact. E gamer care a jucat tot ce se poate juca și recomandă League of Legends. A văzut toate filmele și serialele care se pot vedea, a și tradus filme și recomandă Snowpiercer-ul tradus de ea.


Sper că nu neatenției mele se datorează faptul că nu te-am văzut prin literatura noastră până acum. Cum de ai ajuns aici, la momentul Poezii pentru văduve?
M-o enervat un fost. Și uneori actualu. Și-un iepure. Și niște trenuri și filme.


De ce editura Herg Benet?
Numa ei m-o băgat in seamă, na.


În poezie omori oameni (în moduri inventive, care sincer îmi plac mult). Există vreo urmă de violență în viața ta reală, de zi cu zi? Mi te imaginez aruncând cu tigăi pline cu ulei încins după cine nu-ți convine. Și totuși sunt convinsă că nu faci asta? Unde e adevărul?
O cert pe bunica dacă nu-mi face gogoși sau clătite și dacă-mi face o cert iar că îs tot timpu la cură de slăbire și mă vrea grasă. 

Care-i chestia cu pseudonimul? Eu îmi imaginez, nu știu de ce, că e numele de fată al bunicii tale.
Al ei îi mai nașpa, Eliana. Wtf? Tot timpu râd c-o fost tată-su beat.

Cu ce te ocupi în prezent și cât din ceea ce faci are legătură cu scrisul?
În prezent îs la pensie de boală fără drept de muncă, așa că timp de scris am, numa chef rar.

Presupun că sunt și-or să mai fie oameni care să nu înțeleagă ceea ce faci tu sau ceea ce vor să facă poeziile tale, care poate nu au auzit de Tim Burton, de exemplu. Nu cred, dar zic și eu. Cum le-ai „traduce” acestor oameni literatura ta și scopul ei, dacă aceasta are un scop?
Apăi probabil îs oamenii fals pudici care stau cu pula-n gură toată ziua prin casă da când ies din casă o scot. Nu le traduc nimic, dă-i în sloboz.

Inevitabilă e întrebarea: ce faci de acum înainte, literar vorbind? Poezii pentru văduve a fost un experiment sau îți asumi rolul de scriitor de acum înainte? Faci planuri, schițe pentru cum o să arate următoarele cărți?
Mai încerc, da aștept să mă mai enerveze careva.

Care sunt cele mai suprinzătoare reacții după apariția poeziilor pentru văduve?
De rău am dat vreo 2 ignore, da poate numa că eram la PMS. Surprinzător, de bine-o fost tare multe și tot felu de oameni s-o simțit cumva apărați de ceea ce fac eu. Bine, mai mult femeile și un amic, Marcel, pentru că am o poezie care  se cheamă așa și-i despre un paianjen care-și face laba.

Care-i cea mai mișto carte pe care ai citit-o vreodată în viața asta și de ce ți se pare așa?
Dacă zic Harry Potter mă linșează ăștia și iese lumea-n stradă, așa că o să zic Femeia în alb că am citit-o de vreo 44 de ori când eram mică. 


Sursă foto: Marcica Belearta

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Invazia psihică ce nu se oprește la prima țigară aprinsă - „Omul duplicat”, José Saramago

Omul duplicat , cartea portughezului José Saramago, caută să îşi impună originalitatea.  Este o carte aparent ostilă pe care ajungi să o consumi cu aviditate şi care te face să rămâi perplex. Are dimensiunile unei invazii psihice căreia nu i te poţi opune; un thriller care nu se opreşte nici la prima ţigară aprinsă după ce ai citit-o.

Experimentul „Fluturi”

Mă știți, sunt librar. Citiți regulat Jurnalul de librar de pe Serial Readers , acolo unde mai scriu și câte o recenzie atunci când nu povestesc despre detaliile vieții dintr-o librărie. Ei, tocmai locul de muncă m-a făcut să încep să citesc o carte care era pe primul loc pe lista cu „niciodată” - da, funcționez și pe bază de prejudecăți uneori - și anume Fluturi de Irina Binder. Pentru că toată lumea se isterizează cumplit pentru apariția celui de-al treilea volum, iar eu am răspuns de câte 200 de ori pe zi în ultima săptămână la întrebarea „aveți Fluturi ?”. foto: Anna Antal

Povestea de iubire care nu se termină niciodată - Frédéric Beigbeder, „Oona & Salinger”

Înainte de a decide să citesc Oona & Salinger   (editura Trei, 2015), mă tot plângeam că nu am întâlnit recent o carte care să mă captiveze în totalitate, care să mă smulgă din realitatea mea și să mă ia prizonieră, închizând bine ușa-n urma mea și aruncând cheia în ceva gaură neagră. Oona & Salinger a fost ACEA carte. foto: Anca Zaharia