Treceți la conținutul principal

Celestin Cheran: „Nu am o misiune în scris, în afară de aceea de a scrie din ce în ce mai bine.”


Ionuț, pe care-l știm ca fiind Celestin Cheran, crede că nu sunt chiar foarte multe de spus despre el. Cu toate acestea, poate că este relevant să știm că are 30 de ani și locuiește în Sibiu. A terminat Facultatea de Drept și a publicat poezie și proză scurtă în numeroase reviste din țară. 
A câștigat concursul de debut Herg Benet, ediția 2014, după care a apărut cartea Memoriile Domnului Roșu un an mai târziu, în 2015. A publicat Pădurea lui Joaquin Phoenix în 2016, despre care eu am scris aici. Celestin Cheran este de găsit mai ales pe site-ul său, aici.


De unde și de ce Celestin? 
Nici nu-mi mai amintesc de unde l-am cules, dar pseudonimul este o glumă din liceu. Așa mă prezentam fetelor. Uneori ținea faza, alteori nu. L-am păstrat în scris pentru că sună ciudat, diferit. A primit toate criticile de când mi-am lansat prima carte. Mă amuză că ai început cu întrebarea asta. 

Cine îți urmărește profilul de Facebook observă pasiune pentru sport, un artist care susține mișcarea, competiția. Ce sporturi îți plac? Practici vreunul dintre ele? 
Îmi plac mult sporturile. Din ce în ce mai mult cele individuale, în special tenisul și snookerul. Nu sunt tocmai artistul care susține mișcarea. Sunt destul de comod, dar îmi plac plimbările lungi. 

Când te vei opri din scris? 
Mă gândesc în permanență să abandonez scrisul, pentru că nu sunt foarte mulțimit de ce-mi iese. Totuși, nu cred că o să se întâmple asta vreodată, pentru că, pur și simplu, mă obsedează. 

Ai o misiune pe care vrei să o îndeplinești prin scris sau vei face asta cât trăiești? 
Nu am o misiune în scris, în afară de aceea de a scrie din ce în ce mai bine. E o luptă cu mine însumi. 

E destul de mult substrat filosofic în ceea ce scrii; te aștepți ca acesta să fie perceput de fiecare cititor, ai vreo pretenție de la cititorii tăi, de fapt? 
Mi-au mai spus câteva persoane că poveștile mele sunt filosofice. Nu e voit. Pe mine mă interesează să spun o poveste, să aibă flux, să prind cititorul într-o capcană, să-l contrariez. Evit cât se poate de mult tot felul de dialoguri, meditații și digresiuni inutile care pot îngreuna lectura. Vreau ca poveștile mele să poată fi citite cap-coadă ușor, și să nu plictisească. Dar, într-adevăr, sunt anumite subtilități, metafore, simboluri, care poate au un iz filosofic, dar nu le folosesc folosesc cu intenția asta. Singura așteptare pe care o am de la cititorii mei este să se lase surprinși. 

Cine nu ar trebui să te citească niciodată? 
Cei cărora le lipsește imaginația. 

Ai „un gust aparte pentru excese”, după cum se spune despre tine pe site-ul editurii Herg Benet. Ne poți spune care sunt acestea? 
Cred că trebuie să ai o oarecare lipsă de măsură și de cumpătare ca să excelezi în ceva: sport, actorie, muzică, literatură. Nu poți să faci artă purtând mănuși. Când spun excese, mă refer la o formă de violență și de pasiune interioară. Să fii determinat să faci ceva foarte bine. Și, pe deasupra, tot ceea ce deranjează puțin mă atrage; tot ceea ce e făcut cu devotament mă interesează; tot ceea ce e făcut și cu puțină nebunie mă fascinează. 


Ce fel de literatură nu citești sau n-ai citit niciodată? Ce te-a îndepărtat de la primele rânduri? Sau chiar de la copertă? 
Nu citesc deloc literatură de duzină. Nu prea am citit literatură SF, horror, polițistă, sau motivațională. Cel mai mult mă enervează atunci când scriitorul încearcă cu tot dinadinsul să-ți demonstreze în carte că e scriitor. 
Nu-mi prea plac personajele care doar gândesc și nu fac nimic. Mă intereseză mai mult ce li se întâmplă lor și cum reacționează. Mă interesează mai mult titlul și numele de pe copertă, decât coperta în sine, dar contează foarte mult să te facă curios imaginea de pe copertă. 

Care e cel mai ciudat lucru care ți s-a întâmplat cu tine în postura asta de scriitor? Vreun „fan” ciudat, vreun reproș nepotrivit venit din partea cuiva care poate nu te-a citit? Știm că e oarecum la modă atitudinea: „ah, nu-l citesc pe X, nu-mi place absolut deloc, e un scârbos, nimic n-am citit de el!”. 
Nu mi s-a întâmplat asta. Nu sunt atât de citit. Sau, cine știe, cititorii mei sunt mai puțin ciudați. 

De ce îți e cel mai frică? 
De răul din mine. 


Povești în șase cuvinte – de ce ai vrut să faci asta? Te-ai gândit că te ajută pe tine acest exercițiu continuu sau ai avut în minte binele alor scriitori? 
Am aflat de povestea lui Hemingway în șase cuvinte de la fosta mea prietenă și mi-a plăcut mult. Ea a venit cu ideea paginii și eu am acceptat provocarea să scriu. Pentru mine e un mic exercițiu de scris, nimic mai mult. În timp, am început să invit diferiți scriitori pentru că sunt curios să aflu poveștile lor. 

Care e miza, de fapt, a acestei pagini de Facebook și a acestui site? Diseminarea literaturii, găsirea frumosului în banal, în cotidian? 
Trebuie luată ca un moment de relaxare de la treburile și tensiunile zilnice, fără prea multă teoretizare. 

Ce-o să faci când n-o să mai scrii? 
O să încep, în sfârșit, să trăiesc. Glumesc, habar n-am! 

Care e cea mai bună carte citită anul acesta, în 2017? 


Sursă foto: Celestin Cheran

Postări populare de pe acest blog

Cartea care m-a făcut să mă întreb dacă o merit

Laureat alPremiului Nobelpentru literatură în 1998, ateu convins și autor tradus în nu mai puțin de 25 de limbi, portughezulJose Saramago vine cu stilul său narativ, cu blocuri compacte de text,  fără schimb de replici, fără divagaţii, dar cu simboluri, să ne lase o altă idee asupra  lumii. 



Marcica Belearta despre poeziile pentru văduve: „M-o enervat un fost. Și uneori actualul. Și-un iepure”

Pe Laura Florescu n-o știți, dar deja multă lume a auzit de Marcica Belearta, pseudonimul Laurei, cea care a scris Poezii pentru văduve, carte apărută la finalul lui 2016 la editura Herg Benet. 
Despre ea n-am voie să vă spun că mănâncă pui vii de focă, dar trebuie să știți că locuiește în Câmpulung Moldovenesc, la dracu-n praznic, alături de bunica sa (căreia îi ascunde că și-a făcut tatuaj fain cu Totoro). 
S-a născut în 1979 la Iași, a studiat Electrotehnica și e IT-st autodidact. E gamer care a jucat tot ce se poate juca și recomandă League of Legends. A văzut toate filmele și serialele care se pot vedea, a și tradus filme și recomandă Snowpiercer-ul tradus de ea.

„Anomalii” sau ce se întâmplă când lumea pe care o știm e înlocuită malefic

Îmi plac distopiile. Îmi plac posibilitățile post-apocaliptice. Îmi place să-mi imaginez worst case scenario pentru că eu cred că, mai devreme sau mai târziu, tot ajungem acolo. Chiar acolo, la varianta cea mai rea dintre toate cele posibile.
Nu vreau să amintesc acum de convingerile mele paranoide, nu vreau să mă leg de coaliții, de prevestirile din Povestea Slujitoarei, de exemplu, sau de cele din Oryx și Crake sau din O mie nouă sute optzeci și patru sau din atâtea altele, care-n ultimii ani parcă se materializează în fața ochilor noștri cu o rapiditate mai mare decât cea cu care ai spune: „ce naiba s-a întâmplat cu drepturile omului?”.
Anomalii, apărută în 2017 la Herg Benet, e despre speranțele și așteptările oamenilor, mai ales cele ale adolescenților, toate acestea versus realitatea în fața căreia se trezesc, de cele mai multe ori siderați, îngroziți să afle că sunt altfel decât credeau. În acest caz, într-o lume post-dezastru, supraviețuirea înseamnă supunere și acceptarea orbea…