Treceți la conținutul principal

„Viața de poveste a lui A. J. Fikry”, de Gabrielle Zevin







Cu două săptămâni înainte de Crăciun, cu două minute înainte de ora închiderii, A. J. îi dă afară pe ultimii clienți. Un bărbat într-o geacă înfoiată dă nehotărât târcoale celei mai recente cărți cu Alex Cross.
- Douăzeci și șase de dolari mi se pare cam mult. Știți că pot s-o cumpăr mai ieftin online, nu?
A. J. îi spune că da și îi arată ușa.
- Dacă vreți să fiți competitiv, ar trebui să scădeți prețurile, îi zice omul.
- Să scad prețurile. Să. Scad. Prețurile. Nu mi-a trecut prin cap până acum, spune A. J. blajin.
- Tinere, faci pe obraznicul?
- Nu. Sunt recunoscător. La următoarea ședință a acționarilor Island Books, voi propune neapărat ideea dumneavoastră inovatoare. Sunt convins că dorim să rămânem în continuare competitivi. Între noi fie vorba, pe la începutul anilor 2000 renunțaserăm la competitivitate. Eu am știut că e o greșeală, dar comitetul meu de administrație a hotărât că mai bine am lăsa competitivitatea în seama atleților olimpici, a puștilor care participă la concursuri de silabisire și a producătorilor de fulgi din cereale. Acum mă bucur să spun că Island Books a început să fie din nou competitivă. Apropo, am închis, îi zice A. J., arătându-i ieșirea.
Când tipul în geacă înfoiată iese bombănind, o femeie în vârstă trece pragul, scârțâind din toate încheieturile. E o clientă obișnuită, așa că A. J. se străduiește să nu fie prea agasat că femeia vine după program.
- A, doamna Cumberbatch! Din nefericire, tocmai închidem. 
- Domnule Fikry, nu te uita la mine cu privirea aia de Omar Sharif! Sunt foarte supărată pe dumneata.
Doamna Cumberbatch se strecoară pe lângă el și trântește pe tejghea o carte broșată, voluminoasă.
- Cartea pe care mi-ai recomandat-o ieri e cea mai proastă pe care am citit-o în cei optzeci și doi de ani ai mei și îmi vreau banii înapoi.
(pag. 49-50)


Titlu: Viața de poveste a lui A. J. Fikry
Autor: Gabrielle Zevin
Colecție: Babel
Număr pagini: 280
Apariție: 2015


Postări populare de pe acest blog

Marcica Belearta despre poeziile pentru văduve: „M-o enervat un fost. Și uneori actualul. Și-un iepure”

Pe Laura Florescu n-o știți, dar deja multă lume a auzit de Marcica Belearta, pseudonimul Laurei, cea care a scris Poezii pentru văduve, carte apărută la finalul lui 2016 la editura Herg Benet. 
Despre ea n-am voie să vă spun că mănâncă pui vii de focă, dar trebuie să știți că locuiește în Câmpulung Moldovenesc, la dracu-n praznic, alături de bunica sa (căreia îi ascunde că și-a făcut tatuaj fain cu Totoro). 
S-a născut în 1979 la Iași, a studiat Electrotehnica și e IT-st autodidact. E gamer care a jucat tot ce se poate juca și recomandă League of Legends. A văzut toate filmele și serialele care se pot vedea, a și tradus filme și recomandă Snowpiercer-ul tradus de ea.

Cartea care m-a făcut să mă întreb dacă o merit

Laureat alPremiului Nobelpentru literatură în 1998, ateu convins și autor tradus în nu mai puțin de 25 de limbi, portughezulJose Saramago vine cu stilul său narativ, cu blocuri compacte de text,  fără schimb de replici, fără divagaţii, dar cu simboluri, să ne lase o altă idee asupra  lumii. 



Adolescenții și monștrii din Verity: o carte în care nu te simți în siguranță

Am citit pe nerăsuflate frumoasa carte Acest cântec neîmblânzit, prima parte a duologiei Monștrii din Verity, a cărei continuare apare tot în 2017 la editura Herg Benet. Ca idee generală, e relativ asemănătoare cu Anomalii: aparențele pot induce în eroare, ba pare chiar că asta e treaba lor, împărțirea lumii în buni și răi este cea mai mare eroare pe care o poți face și până și monștrii au inimă, spre deosebire de unii oameni. Și cel mai important: iubirea nu ține niciodată cont de granițele impuse de ceilalți. Adesea, nici de cele autoimpuse.
Verity este fostul mare oraș, acum divizat, în care se întâmplă acțiunea. Aici trăiesc trei tipuri de monștri: Corsai, Malchai și Sunai, fiecare tip de monstru ia naștere în urma unui act de violență de un anume grad de gravitate. Adolescenții sunt comparați cu monștrii, iar asta mi-a plăcut teribil, pentru că atât unii, cât și ceilalți, „gândeau și acționau în grup”.
În cartea asta, monștrii își doresc să fie oameni și oamenii ajung mai rău decât…