Treceți la conținutul principal

Jurnal de vânzătoare: turiștii și răbdarea

Oricât de proști sunt românii când merg pe undeva la scăldat ori schiat, desele întâlniri cu turiștii străini la tine-acasă îți dau de gândit. Nu, poate că nu românii sunt ciuma de care trebuie să se ferească toată lumea. Poate că e infinit mai rău să ai de-a face cu vestici cărora li se spune, la îmbarcare, că merg într-o lume săracă și tristă unde lumea abia de a coborât din copaci și tocmai ce-a ieșit din grote.


Pentru că asta reflectă atitudinea lor exclamativă: Oh my God, they have books in English!!!, Wow, guys, this city looks amazing!, Unbelievable, you have this in Romania too!, I cannot believe you speak English! sau, cu dezamăgire și țipând un pic: You do not speak English, do you?!?

Ăștia sunt fix ăia care-ți înhață ceva de pe raft și se grăbesc spre ieșire. După care te duci și le zici Have you paid for that? și care-ți răspund, testându-ți inteligența și așteptările: Oh, but I did not realize I had to pay for it! sau Oh, I was supposed to pay for it here?

Tot turiștii străini se țigănesc pentru un semn de carte. Costă 1 leu sau 2, dar ei îl vor gratis: Come on, you can offer it to me! Păi bine, bă nemțoi, if I offer a bookmark fiecărui cerșetor care face ca tine, salariul meu de sub-om n-o să se mai poată duce pe chirie în proporție de 85%, o să se ducă pe semnele de carte pe care le șutiți voi. 

Și dacă, Domnul ferească, nu le rânjești cu amabilitate când îți cer 200 de clarificări asupra unei chestii care nu te privește, deci pe care - implicit - n-ai de unde s-o știi, pari cam hater și nu te bucuri că ei vin să-ți salveze glia și economia făcând-o pe turiștii. 

Mai mult, ești nesimțit și nu vrei să-ți promovezi țara - clar asta înseamnă faptul că tu chiar nu știi unde e locația X, crâșma Y de i-a fost recomandată pe net de către un prieten al unui amic, monumentul dintr-un alt oraș despre care el crede că-i aici și niciunde-n altă parte, că așa crede el și nu renunță la opinie, că vesticii nu renunță niciodată, la nimic.

În aste cazuri, mai bine îți urli-n cap „răbdareeee, răbdareee” decât să te iei la biciuire verbală cu împricinații. Nu de alta, dar n-o să înțeleagă nimic și-n final tot tu faci de căcat nația asta - numai atât o să priceapă sus-amintiții.

Postări populare de pe acest blog

Marcica Belearta despre poeziile pentru văduve: „M-o enervat un fost. Și uneori actualul. Și-un iepure”

Pe Laura Florescu n-o știți, dar deja multă lume a auzit de Marcica Belearta, pseudonimul Laurei, cea care a scris Poezii pentru văduve, carte apărută la finalul lui 2016 la editura Herg Benet. 
Despre ea n-am voie să vă spun că mănâncă pui vii de focă, dar trebuie să știți că locuiește în Câmpulung Moldovenesc, la dracu-n praznic, alături de bunica sa (căreia îi ascunde că și-a făcut tatuaj fain cu Totoro). 
S-a născut în 1979 la Iași, a studiat Electrotehnica și e IT-st autodidact. E gamer care a jucat tot ce se poate juca și recomandă League of Legends. A văzut toate filmele și serialele care se pot vedea, a și tradus filme și recomandă Snowpiercer-ul tradus de ea.

Cartea care m-a făcut să mă întreb dacă o merit

Laureat alPremiului Nobelpentru literatură în 1998, ateu convins și autor tradus în nu mai puțin de 25 de limbi, portughezulJose Saramago vine cu stilul său narativ, cu blocuri compacte de text,  fără schimb de replici, fără divagaţii, dar cu simboluri, să ne lase o altă idee asupra  lumii. 



„Anomalii” sau ce se întâmplă când lumea pe care o știm e înlocuită malefic

Îmi plac distopiile. Îmi plac posibilitățile post-apocaliptice. Îmi place să-mi imaginez worst case scenario pentru că eu cred că, mai devreme sau mai târziu, tot ajungem acolo. Chiar acolo, la varianta cea mai rea dintre toate cele posibile.
Nu vreau să amintesc acum de convingerile mele paranoide, nu vreau să mă leg de coaliții, de prevestirile din Povestea Slujitoarei, de exemplu, sau de cele din Oryx și Crake sau din O mie nouă sute optzeci și patru sau din atâtea altele, care-n ultimii ani parcă se materializează în fața ochilor noștri cu o rapiditate mai mare decât cea cu care ai spune: „ce naiba s-a întâmplat cu drepturile omului?”.
Anomalii, apărută în 2017 la Herg Benet, e despre speranțele și așteptările oamenilor, mai ales cele ale adolescenților, toate acestea versus realitatea în fața căreia se trezesc, de cele mai multe ori siderați, îngroziți să afle că sunt altfel decât credeau. În acest caz, într-o lume post-dezastru, supraviețuirea înseamnă supunere și acceptarea orbea…