7 motive pentru care să refuzi debutul literar

E posibil să-ntâlniți cuvinte măcar ușor obscene. Sfaturile nu vin de la mine în calitate de nimic altceva decât cititor și consumator de literatură. Tot mai multă lume scrie, publică, se autoinvită la evenimente discutabil relevante în calitate de autor și persoană cu genialitate-n cap. Ceea ce-ți dă de gândit ție, ca spectator/cititor, și te face să vrei să dai sfaturi împricinatului. Sau măcar cu ceva peste ochi, dacă sfaturile nu se acceptă.

Toate problemele pleacă de la debut, care nici nu trebuie să fie gândit 30 de ani, dar nici nu trebuie să se producă la o săptămână după ce ai decis, ca Gigi Anghelescu, că gata, îți bagi picioarele și te faci scriitor. Nu prea merge așa și știu asta pentru că citesc multe cărți ratate, mici, nelucrate, dezamăgitoare.

Dacă tocmai ai terminat vreun master de scriere creatoare și deja te vezi Cărtărescu, dacă ai renunțat la job-ul de la bancă pentru a le arăta tu celor care-au crezut că nu poți gândi-n versuri, ia totuși în considerare amânarea deciziei, bazându-te pe cele câteva criterii de mai jos (pe care eu, cititorul, le folosesc la filtre când ajung să dau o stea pe Goodreads cărții tale):

Nu știi să scrii corect

Saaau: nu ști să scri. În postările pe Facebook spui cât de tare ești cu același limbaj cu care Guță ori ăla de cântă-n apă cu trandafiri, îmbrăcat în alb, își urlă sentimentele. Asta nu te face special, unic, underground sau ce mai crezi tu că e cool. De asta se leagă tare următorul motiv pe lista mea.

Ai 3 clase, dar crezi că toată lumea poate

Adevăr, dar oameni ca scriitorii ăia mari pe care-i admiri au avut cultură generală cum n-o să ai tu plus tot neamul, asta și din banalul motiv că ție nu-ți pasă. Știi că va fi bine, nu știi cum și de ce și nu faci nimic pentru asta. Nu te va întreba nimeni de studii atunci când publici și în general e foarte bine că se întâmplă asta. Dar gizăs, oricât de importantă ar fi redactarea și editarea ulterioară a textelor, nu poți să te mulțumești cu munca „nobilă”, aia de a screme idei. Poate un test micuț ar fi util, măcar cât să se vadă dacă știi diferența între „să fi” și „să fii”. Pentru că dacă nu știi, îți doresc sincer să fii futut.

Ai gusturi discutabile

Dai share postărilor lui Poptămaș pentru că exprimă ceva adevăr transcendental cu care vrei să ne umpli și pe noi, muritorii insensibili. Și furi stropi de penibilitate din adevărurile lui pe care le expui ca fiindu-ți propriile reflecții de cap inteligent, cu creier bun în el. Merci frumușel, dar eu nu vreau asta. Vreau să-mi crape o venă la tâmplă de invidie când te citesc, nu vreau să mor de nervi că pe tine chiar te-a luat cineva în serios cu voma cu sirop și fluturi transformată în „carte”.

Știi tu mai bine

Nu contează că ți se atrage atenția (ba chiar frumos, politicos, în mesaj privat, nu pe wall să te faci de râs) că ai ratat două, trei, patru sute de virgule, că poezii emai multe și măcar de asta ai putea înceta să scrii poezi, tu tot știi mai bine decât fraierii muritori în anonimitate care-ți dau câte un like chinuit. Și le arăți tu lor, că nu e frumos să-și permită să urce până-n legănul divin în care-ți ții curul în perne cu puf și să-ți spună lucruri pe care tu le știi, cum să nu le știi?, dar le ignori tocmai din cauza dimensiunii colosale de reper cultural ce ești.

Ai recitat frumos poezia de la serbarea din clasa a III-a

Și mamă-ta a ajuns să ia serios în considerare să te facă scriitor, că doar e acolo, la un pas distanță, ce ți-e una fără alta?! Nu te va face nimeni mai bun. Poate doar dacă te critică. Been there, done that. Și-s recunoscătoare că am aflat unde-s nașpa de la diverși, fără să fiu pusă în situația penibilă de a scrie „profesionist” și să vină apoi lumea la lansare să-mi arunce cartea și-o pungă cu rahat în față pentru c-au murit copaci pentru nimic. Când o fi să fie, am speranța că măcar am scris corect. Pardon, siguranța.

Ai prieteni nesinceri

Mincinoși afurisiți adică. Tu le arăți căcățelul, iar ei zic că Duamne, e cel mai frumos căcat pe care l-am putut vedea, atinge și mirosi evăr și-ți sunt recunoscător că mi-ai făcut onoarea de a mi-l prezenta mie întâi! Nu. Deși șansele sunt ca, prieteni fiind, să aveți gusturi similare (deci imunitate la tâmpenii), poate că primul impuls e corect și-ar trebui să-ți rogi amicii să spună ce le-a trecut prin cap în secunda aia, prima, în care ai văzut ceva întunecat pe fața lor, ca un fel de tristețe amestecată cu deprimarea clipei când realizezi că ai diaree și n-ai WC. Sau că vin zombalăii să-ți pape mațele și n-ai cum să fugi.

Ai luat un premiu cândva

Demult, ai scris ceva că era temă și-ai ajuns să participi cu tema la altceva. Concurs, să zicem. Ai luat un premiuleț și acum, când te gândești spre înapoi în timp, îți dai seama gradat și cu mulțumire că da, mă, chiar îl meritai. Ia să mai scrii tu, că de la olimpiada pe clasă până la afurisitul de Nobel nu-i decât un pas – mic, pentru tine. Been there too, trece o vreme până realizezi că depinde cu ce și cu cine te compari când vezi că ești cel mai tare; dacă scrii mai bine decât un copac pentru că la aia te raportezi tu… păi atunci sigur că e perfect. Copacul nu scrie.

Dacă am dreptate pe bune? Dacă ați putea călători în timp să anticipați flegmele pe care o să vi le dedice nefericiții cititori? Dacă ați putea sări din corpul vostru într-unul mai dolofan, să zicem al meu, dar mai ascuțit la partea critică? Nu e mai bine să te perfecționezi înainte să te arunci cu totul în ceva ce te depășește? Să îndepărtezi greșelile minime, cum sunt cele de exprimare, de gramatici, d-astea banale, lăsând cititorului să-ți judece conceptele, „măiestria” de condei, dracu știe. Treburi așa, mai complicate decât utilizarea hipsterească a decât-ului. Oh, P.S.: motivele ar fi mai mult de 7, dar am ales un număr cu semnificație literară. La fel de bine puteau fi 12 capete de zmeu sau 3 fete de împărat. Dar e ușor irelevant aici. Numai ușor.