Treceți la conținutul principal

„Spaţiul dintre nori”: să-l vezi de oriunde şi să te bucuri că e al tău

Desirée Halaseh s-a născut la Iaşi, în 1985. A călătorit în India, Togo, Iordania, Indonezia, Thailanda, Turcia, China, Hong Kong şi Cuba. Este colaborator National Geographic Traveler şi călător. Dacă vreţi, este o Alexandra David-Neel, dar mult mai umană şi plină de candoare.

Cum am putea să căpătăm mai multe perspective asupra vieţii, devenind astfel mai optimişti? Cum am putea să ne formăm o imagine clară asupra propriei persoane dacă nu simţim nevoia frecventă de a interacţiona cu cei din jurul nostru? Primul pas este să abandonăm mediul steril pe care ni-l oferă spaţiul corporatist şi să ne luăm un rucsac.


Desirée nu ne vorbeşte despre India, ci ne zice despre când şi cum, despre est şi vest, despre uşi care nu duc nicăieri şi scări care urcă spre altceva.

O călătorie de un an și jumătate, 21 de povestiri pentru noi. Aţi crede că ne-a întocmit o hartă minuţios executată, însă cartea aceasta este ca o scrisoare destinată unui prieten. Dacă nu aş îndrăzni să spun că este ca o scrisoare, m-as simţi indiscretă răsfoind-o. E scrisă în timp real, fiind o mărturie a Indiei (primele povestiri sunt scrise chiar de pe plajele din Goa, între două pahare de rose şi cu Eric Clapton în surdină)

Aici veţi întâlni o Indie reală, fără strategii de marketing făurite special pentru a vă fura ochii. Cartea elucidează misterul întortocheat al incursiunilor prin oraşe, sate, plantaţii de ceai, plaje sălbatice. Veţi descoperi bhang-ul ( denumire a frunzelor uscate de canabis); Rishikesh, capitala mondială a yogăi, dar şi trenurile mizere din India şi backpakerii zgârciți.
Cineva mă întreabă de unde vin. Nici eu nu mai stiu ce să-i spun. De oriunde aș veni, tot aici ajung. Una cu apa, pământul, aerul și focul. Si viața merge mai departe. O fărâmă de carne sfârâindă ajunge în Gange, un pește o halește flămând, o țestoasă îl înghite, apoi moare pe o plajă lângă coliba unei bunici gârbovite care o îngroapă sub un copac. Copacul iluminării lui Buddha. Scânteia de viață nu se pierde nicicând.
Desiree asistă la incinerarea persoanelor decedate și rămâne impresionată de detaşarea pe care o reprezintă indienii, lucru exclus în Occident. Călătorește cot la cot cu localnicii, înghesuită în autobuze rudimentare sau mănâncă cu oamenii pe stradă cele mai delicioase – și riscante în același timp   specialități gastronomice. Ne prezintă daal-ul; un soi de tocană din năut, mazăre sau fasole, kheer-ul; o budincă din orez, masala dosa, ceaiul Tata Tea şi multe, multe altele. Tot ea ne spune că India are cea mai mare reţea de trenuri din lume şi că, dacă vrei să-ţi rezervi un loc, trebuie să aşezi un şerveţel pe scaun. Tu şi alţi 50 de inşi.

India are un impact cultural şi emoţional. De la plajele luxoase din nordul zonei Goa, la sărăcia din Calcutta (unde găsim totuşi o librărie cu cărţile poetei Maitreyi, iubirea lui Eliade), India te lasă fără prejudecăţi. Este pretextul potrivit care, de fapt, amestecă cu condimente specifice trăirile interioare. Ea te face să îţi analizezi relaţiile de iubire, de prietenie… de siguranţă.

În fine, ce biet librar visător… Poate ar trebui să călătoresc sau  poate mă descurc foarte bine şi aici. Asta o fi chintesenţa cărţii: spaţiul dintre nori. Să-l vezi de oriunde şi să te bucuri de faptul că e al tău.

Postări populare de pe acest blog

Marcica Belearta despre poeziile pentru văduve: „M-o enervat un fost. Și uneori actualul. Și-un iepure”

Pe Laura Florescu n-o știți, dar deja multă lume a auzit de Marcica Belearta, pseudonimul Laurei, cea care a scris Poezii pentru văduve, carte apărută la finalul lui 2016 la editura Herg Benet. 
Despre ea n-am voie să vă spun că mănâncă pui vii de focă, dar trebuie să știți că locuiește în Câmpulung Moldovenesc, la dracu-n praznic, alături de bunica sa (căreia îi ascunde că și-a făcut tatuaj fain cu Totoro). 
S-a născut în 1979 la Iași, a studiat Electrotehnica și e IT-st autodidact. E gamer care a jucat tot ce se poate juca și recomandă League of Legends. A văzut toate filmele și serialele care se pot vedea, a și tradus filme și recomandă Snowpiercer-ul tradus de ea.

Cartea care m-a făcut să mă întreb dacă o merit

Laureat alPremiului Nobelpentru literatură în 1998, ateu convins și autor tradus în nu mai puțin de 25 de limbi, portughezulJose Saramago vine cu stilul său narativ, cu blocuri compacte de text,  fără schimb de replici, fără divagaţii, dar cu simboluri, să ne lase o altă idee asupra  lumii. 



Adolescenții și monștrii din Verity: o carte în care nu te simți în siguranță

Am citit pe nerăsuflate frumoasa carte Acest cântec neîmblânzit, prima parte a duologiei Monștrii din Verity, a cărei continuare apare tot în 2017 la editura Herg Benet. Ca idee generală, e relativ asemănătoare cu Anomalii: aparențele pot induce în eroare, ba pare chiar că asta e treaba lor, împărțirea lumii în buni și răi este cea mai mare eroare pe care o poți face și până și monștrii au inimă, spre deosebire de unii oameni. Și cel mai important: iubirea nu ține niciodată cont de granițele impuse de ceilalți. Adesea, nici de cele autoimpuse.
Verity este fostul mare oraș, acum divizat, în care se întâmplă acțiunea. Aici trăiesc trei tipuri de monștri: Corsai, Malchai și Sunai, fiecare tip de monstru ia naștere în urma unui act de violență de un anume grad de gravitate. Adolescenții sunt comparați cu monștrii, iar asta mi-a plăcut teribil, pentru că atât unii, cât și ceilalți, „gândeau și acționau în grup”.
În cartea asta, monștrii își doresc să fie oameni și oamenii ajung mai rău decât…