Treceți la conținutul principal

„Spaţiul dintre nori”: să-l vezi de oriunde şi să te bucuri că e al tău

Desirée Halaseh s-a născut la Iaşi, în 1985. A călătorit în India, Togo, Iordania, Indonezia, Thailanda, Turcia, China, Hong Kong şi Cuba. Este colaborator National Geographic Traveler şi călător. Dacă vreţi, este o Alexandra David-Neel, dar mult mai umană şi plină de candoare.

Cum am putea să căpătăm mai multe perspective asupra vieţii, devenind astfel mai optimişti? Cum am putea să ne formăm o imagine clară asupra propriei persoane dacă nu simţim nevoia frecventă de a interacţiona cu cei din jurul nostru? Primul pas este să abandonăm mediul steril pe care ni-l oferă spaţiul corporatist şi să ne luăm un rucsac.


Desirée nu ne vorbeşte despre India, ci ne zice despre când şi cum, despre est şi vest, despre uşi care nu duc nicăieri şi scări care urcă spre altceva.

O călătorie de un an și jumătate, 21 de povestiri pentru noi. Aţi crede că ne-a întocmit o hartă minuţios executată, însă cartea aceasta este ca o scrisoare destinată unui prieten. Dacă nu aş îndrăzni să spun că este ca o scrisoare, m-as simţi indiscretă răsfoind-o. E scrisă în timp real, fiind o mărturie a Indiei (primele povestiri sunt scrise chiar de pe plajele din Goa, între două pahare de rose şi cu Eric Clapton în surdină)

Aici veţi întâlni o Indie reală, fără strategii de marketing făurite special pentru a vă fura ochii. Cartea elucidează misterul întortocheat al incursiunilor prin oraşe, sate, plantaţii de ceai, plaje sălbatice. Veţi descoperi bhang-ul ( denumire a frunzelor uscate de canabis); Rishikesh, capitala mondială a yogăi, dar şi trenurile mizere din India şi backpakerii zgârciți.
Cineva mă întreabă de unde vin. Nici eu nu mai stiu ce să-i spun. De oriunde aș veni, tot aici ajung. Una cu apa, pământul, aerul și focul. Si viața merge mai departe. O fărâmă de carne sfârâindă ajunge în Gange, un pește o halește flămând, o țestoasă îl înghite, apoi moare pe o plajă lângă coliba unei bunici gârbovite care o îngroapă sub un copac. Copacul iluminării lui Buddha. Scânteia de viață nu se pierde nicicând.
Desiree asistă la incinerarea persoanelor decedate și rămâne impresionată de detaşarea pe care o reprezintă indienii, lucru exclus în Occident. Călătorește cot la cot cu localnicii, înghesuită în autobuze rudimentare sau mănâncă cu oamenii pe stradă cele mai delicioase – și riscante în același timp   specialități gastronomice. Ne prezintă daal-ul; un soi de tocană din năut, mazăre sau fasole, kheer-ul; o budincă din orez, masala dosa, ceaiul Tata Tea şi multe, multe altele. Tot ea ne spune că India are cea mai mare reţea de trenuri din lume şi că, dacă vrei să-ţi rezervi un loc, trebuie să aşezi un şerveţel pe scaun. Tu şi alţi 50 de inşi.

India are un impact cultural şi emoţional. De la plajele luxoase din nordul zonei Goa, la sărăcia din Calcutta (unde găsim totuşi o librărie cu cărţile poetei Maitreyi, iubirea lui Eliade), India te lasă fără prejudecăţi. Este pretextul potrivit care, de fapt, amestecă cu condimente specifice trăirile interioare. Ea te face să îţi analizezi relaţiile de iubire, de prietenie… de siguranţă.

În fine, ce biet librar visător… Poate ar trebui să călătoresc sau  poate mă descurc foarte bine şi aici. Asta o fi chintesenţa cărţii: spaţiul dintre nori. Să-l vezi de oriunde şi să te bucuri de faptul că e al tău.

Postări populare de pe acest blog

Nu mă subestima, hani. O să mă știi de undeva!

O știți și voi pe Petronela Rotar, da? O știți de la TV, ați citit-o pe acestblogdenervi , dar o știți de (alt)undeva? Pentru că eu o știu din câteva locuri în care cartea O să mă știi de undeva m-a dus sau m-a readus. 
Vreau să scriu cât pot de bine despre ea pentru că mi-a vorbit nespus de frumos, clar și răspicat, uneori dur, alteori cu un glas de mamă care-ți dă părul după ureche.

Patricia Lidia: „Mulți nu înțeleg că, de fapt, cititul nu e hobby, ci stil de viață.”

Când îți faci timp, îți place să stai de vorbă cu oameni de la care ai ce învăța, de la care nu ai cum să consumi non-informație și care, poate, te vor motiva pe tine și pe ceilalți. Patricia Lidia, pe care cred că o știți din multe locuri, despre care veți afla în cele ce urmează, este un astfel de om luat la întrebări despre tot ce face pentru ea, pentru comunitate și pentru oameni în general.
Muncă, Asociația Bastionul ArtLitTim, cluburile de lectură de la Penitenciarul Timișoara, scris, citit mult, copil mic, Asociația Ador Copiii. Când și cum poți să le faci pe toate? Ai cumva un planner zilnic pe care-l respecți cu sfințenie sau cum funcționezi? Vai, cât îmi place să mă laud despre cât de organizată sunt! :) măcar e adevărat și se observă din câte activități MĂ LAUD că fac! Îmi place să cred despre mine că sunt o persoană pragmatică, organizată. Mă folosesc din plin de resursele tehnologiei moderne ca să reușesc să fac în 10 ore cât alții în 24. Nu sunt eu cea mai bună și harnică …

Marcica Belearta despre poeziile pentru văduve: „M-o enervat un fost. Și uneori actualul. Și-un iepure”

Pe Laura Florescu n-o știți, dar deja multă lume a auzit de Marcica Belearta, pseudonimul Laurei, cea care a scris Poezii pentru văduve, carte apărută la finalul lui 2016 la editura Herg Benet. 
Despre ea n-am voie să vă spun că mănâncă pui vii de focă, dar trebuie să știți că locuiește în Câmpulung Moldovenesc, la dracu-n praznic, alături de bunica sa (căreia îi ascunde că și-a făcut tatuaj fain cu Totoro). 
S-a născut în 1979 la Iași, a studiat Electrotehnica și e IT-st autodidact. E gamer care a jucat tot ce se poate juca și recomandă League of Legends. A văzut toate filmele și serialele care se pot vedea, a și tradus filme și recomandă Snowpiercer-ul tradus de ea.