Treceți la conținutul principal

Nu mă subestima, hani. O să mă știi de undeva!

O știți și voi pe Petronela Rotar, da? O știți de la TV, ați citit-o pe acestblogdenervi , dar o știți de (alt)undeva? Pentru că eu o știu din câteva locuri în care cartea O să mă știi de undeva m-a dus sau m-a readus. 

Vreau să scriu cât pot de bine despre ea pentru că mi-a vorbit nespus de frumos, clar și răspicat, uneori dur, alteori cu un glas de mamă care-ți dă părul după ureche.
       
O să mă știi de undeva este împărțită în trei: Hani, O să mă știi de undeva, Pizda lirică. Deși în fiecare parte se aude glasul femeii cu tatuajul pe omoplatul drept, ea își schimbă tonalitatea, începe să se cunoască pe sine din ce în ce mai bine și îi vorbește scriitorului din ce în ce mai limpede și cu mai mult curaj de fiecare dată.  Cu aluzii la Kierkegaard, Sartre, Bukowski, învelită în iubiri, dependențe, autocunoaștere și autobiografie, în toate cele trei părțile umorul și durerea merg mână în mână, se plimbă și se iubesc. 

Încă de la începutul cărții, umorul ține-n mâini durerea imensă și omul mai puternic decât durerea însăși, prin salutul autoarei pentru viitorii cititori sau pentru cei care au răsfoit paginile, gândindu-se dacă vor cumpăra sau ba cartea:
desigur, nu sunt decât o pizdă lirică, iar dacă licența asta îți pică greu la lingurică, ai greșit locul încearcă pe raftul alăturat.
   
Autoironia, umorul debordant și puterea de a trece cu lejeritate peste degetele îndreptate către ea sunt tipărite încă din primele pagini, nu înainte de a fi precizată prima poruncă: Iubește-te pe tine însuți". Eu vă spun sincer, dacă nu vă iubiți pe voi înșivă sau dacă nu vă cunoașteți câtuși de puțin de undeva, după ce citiți cartea Petronelei Rotar veți dori să aruncați o privire înlăuntrul vostru.

Autoarea spune în câteva interviuri că are un omuleț care scrie în mintea ei, iar eu cred că prin intermediul acestei cărți, fiecare dintre noi ar putea să-i dea voce omulețului din mintea noastră, iar omulețul ne-ar duce undeva unde ne-am putea deschide rănile nevindecate pentru ca apoi să zâmbim închizându-le în cutii pe care să le putem deschide oricând.

Am Beth Hart în playlist. Acum cântă Fire on the floor, iar eu mă simt aruncată pe podea, dezasamblată și proaspăt reasamblată.

Mi-e piele de găină sufletul” după ce mi-am tatuat cartea asta-n el.

Puteți citi inteviuri realizate de Anca Zaharia cu Petronela Rotar pentru Hyperliteratura în 2014, aici, și pentru Serial Readers în 2016, aici.

Postări populare de pe acest blog

Marcica Belearta despre poeziile pentru văduve: „M-o enervat un fost. Și uneori actualul. Și-un iepure”

Pe Laura Florescu n-o știți, dar deja multă lume a auzit de Marcica Belearta, pseudonimul Laurei, cea care a scris Poezii pentru văduve, carte apărută la finalul lui 2016 la editura Herg Benet. 
Despre ea n-am voie să vă spun că mănâncă pui vii de focă, dar trebuie să știți că locuiește în Câmpulung Moldovenesc, la dracu-n praznic, alături de bunica sa (căreia îi ascunde că și-a făcut tatuaj fain cu Totoro). 
S-a născut în 1979 la Iași, a studiat Electrotehnica și e IT-st autodidact. E gamer care a jucat tot ce se poate juca și recomandă League of Legends. A văzut toate filmele și serialele care se pot vedea, a și tradus filme și recomandă Snowpiercer-ul tradus de ea.

Cartea care m-a făcut să mă întreb dacă o merit

Laureat alPremiului Nobelpentru literatură în 1998, ateu convins și autor tradus în nu mai puțin de 25 de limbi, portughezulJose Saramago vine cu stilul său narativ, cu blocuri compacte de text,  fără schimb de replici, fără divagaţii, dar cu simboluri, să ne lase o altă idee asupra  lumii. 



„Anomalii” sau ce se întâmplă când lumea pe care o știm e înlocuită malefic

Îmi plac distopiile. Îmi plac posibilitățile post-apocaliptice. Îmi place să-mi imaginez worst case scenario pentru că eu cred că, mai devreme sau mai târziu, tot ajungem acolo. Chiar acolo, la varianta cea mai rea dintre toate cele posibile.
Nu vreau să amintesc acum de convingerile mele paranoide, nu vreau să mă leg de coaliții, de prevestirile din Povestea Slujitoarei, de exemplu, sau de cele din Oryx și Crake sau din O mie nouă sute optzeci și patru sau din atâtea altele, care-n ultimii ani parcă se materializează în fața ochilor noștri cu o rapiditate mai mare decât cea cu care ai spune: „ce naiba s-a întâmplat cu drepturile omului?”.
Anomalii, apărută în 2017 la Herg Benet, e despre speranțele și așteptările oamenilor, mai ales cele ale adolescenților, toate acestea versus realitatea în fața căreia se trezesc, de cele mai multe ori siderați, îngroziți să afle că sunt altfel decât credeau. În acest caz, într-o lume post-dezastru, supraviețuirea înseamnă supunere și acceptarea orbea…