Treceți la conținutul principal

Pe Facebook, fiecare cu Felicia lui


Există o femeie, să-i spunem Felicia, care pare să fie cel mai nasol coșmar pe care-l pot avea pe Facebook, asta dacă aș lua-o în serios. 

Doi ani de zile, cât am scris pentru Hyperliteratura, fiecare articol avea musai și-un comentariu de-al ei prin care-mi explica, dar cu superioritatea aia pseudo-camuflată de înțelepciune de iluminat la minte, probabil de creștinism, cum e bine să fie bine și cum e rău când e rău. Fie că articolul avea vreo legătură cu binele, răul, căcatul de maimuță sau ouăle de piton.


Nici nu cred că Felicia respectivă știe de mine, că mă percepe conștient, că e ceva personal, din care cauză cred că ea, de fapt, urmărește nu oameni, ci ocazii de a-și etala urina cu sclipici binevoitor care-i irigă creierul la intervale regulate. 

Dacă mi se pare ceva mai nasol decât un hater gratuit, apăi aia e o Felicie pentru care nu contează nimic în afara faptului că ea trebuie să dea bine (în fața unui public inexistent) pentru că zice și te dojenește părintește ba că ești încrezut, ba că (fără să prindă ideile din seria „Jurnal de vânzătoare”) să zici merci că muncești așa nobil și să nu te mai crezi tu nedreptățit că ai făcut școli, că important e că, de exemplu, „bunătatea care distruge cinismul prin aura de frumusețe care înconjoară spiritul și...”. 

Aproape că uitasem de ea, dar uite că mă izbesc de omniprezența ei și la Serial Readers, de unde mai deduc ceva: că ea vrea să pară o citită, dar că oricum îi pune la punct pe tembelii ăștia cu 3 licențe și 5 mastere și 7 doctorate pe bune, oameni care, poate, chiar au acces și la nivelul ăla al existenței care le permite să vadă clar că... da, viața e de căcat. Și uneori nu e. Și e bine așa cum e, dacă e. 

Și că it totally sucks să te dai tu cel mai ortodox din turmă. Tot behăit e și ăla, numai că oleacă mai strident, deci deranjant, deci motiv să-ți urez un minunat deget mijlociu ridicat până-n slăvi, acolo unde crezi tu că te situezi!

Dar nu, dacă nu îți arzi la cur un bici cu iconița cu Boca lipită pe el, nu ești demn de a fi om, că dară omul numai binele trebuie să-l vadă, toată lumea trebuie să fie de acord cu ăla care pare mai aproape de Cristos, toți poneii trebuie să se cace curcubeu în exact aceleași nuanțe. Și tu dai lecții despre iubire necondiționată și căcat de suflet și înțelegere și acceptare, vacă a Domnului?

Postări populare de pe acest blog

Nu mă subestima, hani. O să mă știi de undeva!

O știți și voi pe Petronela Rotar, da? O știți de la TV, ați citit-o pe acestblogdenervi , dar o știți de (alt)undeva? Pentru că eu o știu din câteva locuri în care cartea O să mă știi de undeva m-a dus sau m-a readus. 
Vreau să scriu cât pot de bine despre ea pentru că mi-a vorbit nespus de frumos, clar și răspicat, uneori dur, alteori cu un glas de mamă care-ți dă părul după ureche.

Patricia Lidia: „Mulți nu înțeleg că, de fapt, cititul nu e hobby, ci stil de viață.”

Când îți faci timp, îți place să stai de vorbă cu oameni de la care ai ce învăța, de la care nu ai cum să consumi non-informație și care, poate, te vor motiva pe tine și pe ceilalți. Patricia Lidia, pe care cred că o știți din multe locuri, despre care veți afla în cele ce urmează, este un astfel de om luat la întrebări despre tot ce face pentru ea, pentru comunitate și pentru oameni în general.
Muncă, Asociația Bastionul ArtLitTim, cluburile de lectură de la Penitenciarul Timișoara, scris, citit mult, copil mic, Asociația Ador Copiii. Când și cum poți să le faci pe toate? Ai cumva un planner zilnic pe care-l respecți cu sfințenie sau cum funcționezi? Vai, cât îmi place să mă laud despre cât de organizată sunt! :) măcar e adevărat și se observă din câte activități MĂ LAUD că fac! Îmi place să cred despre mine că sunt o persoană pragmatică, organizată. Mă folosesc din plin de resursele tehnologiei moderne ca să reușesc să fac în 10 ore cât alții în 24. Nu sunt eu cea mai bună și harnică …

Marcica Belearta despre poeziile pentru văduve: „M-o enervat un fost. Și uneori actualul. Și-un iepure”

Pe Laura Florescu n-o știți, dar deja multă lume a auzit de Marcica Belearta, pseudonimul Laurei, cea care a scris Poezii pentru văduve, carte apărută la finalul lui 2016 la editura Herg Benet. 
Despre ea n-am voie să vă spun că mănâncă pui vii de focă, dar trebuie să știți că locuiește în Câmpulung Moldovenesc, la dracu-n praznic, alături de bunica sa (căreia îi ascunde că și-a făcut tatuaj fain cu Totoro). 
S-a născut în 1979 la Iași, a studiat Electrotehnica și e IT-st autodidact. E gamer care a jucat tot ce se poate juca și recomandă League of Legends. A văzut toate filmele și serialele care se pot vedea, a și tradus filme și recomandă Snowpiercer-ul tradus de ea.