Treceți la conținutul principal

Jurnal de vânzătoare: interviul de angajare

Ca orice vânzătoare ofuscată, într-o zi îți iei lumea-n cap și-ți bagi picioarele în cretinii care ajung, de cele mai multe ori, să-ți fie șefi. Sau cu care pur și simplu interacționezi de nevoie, că e, oarecum, în „fișa postului”. Iar asta nu poate însemna decât că ești o fostă vânzătoare aflată pe drumul spre un nou job de... vânzătoare? Da!

Iar asta se traduce astfel: interviuri peste interviuri, totul peste alte interviuri, with a pinch of perioade de probă. Deci apuci să le vezi pe toate, dacă n-ai avut cumva „norocul” să faci asta la ultimul loc de muncă. Chiar pe toate, fără exagerări! Bine, s-a dus vremea când erai vânzătoare la bar cu jocuri electronice și te-a alergat un manelar cu topor în mână pentru că ai vrut să-l întrerupi din caftit clienți, dar ceva-ceva noutate poate exista peste tot.

De exemplu, te duci să predai engleza. Interviul începe prostuț, cei care-ți iau interviul sunt nepregătiți și tu te simți prost pentru ei (ți-ai promis să nu mai faci asta, dar e jenant tare, deci imposibil să nu), apoi o dați pe engleză și - tot jenată - doamna de colo te provoacă, cu puternicul ei accent rusesc:
- Tell us about you ...
- Something specific or whatever crosses my mind right now?
- Aaa... yes.
- ....
- Everything you want.
Se dovedește că nu e bine, totuși, să începi așa:
- Obviously, I am an amazing person! And it is not just me saying it, there are others who actually believe it.

Postări populare de pe acest blog

Marcica Belearta despre poeziile pentru văduve: „M-o enervat un fost. Și uneori actualul. Și-un iepure”

Pe Laura Florescu n-o știți, dar deja multă lume a auzit de Marcica Belearta, pseudonimul Laurei, cea care a scris Poezii pentru văduve, carte apărută la finalul lui 2016 la editura Herg Benet. 
Despre ea n-am voie să vă spun că mănâncă pui vii de focă, dar trebuie să știți că locuiește în Câmpulung Moldovenesc, la dracu-n praznic, alături de bunica sa (căreia îi ascunde că și-a făcut tatuaj fain cu Totoro). 
S-a născut în 1979 la Iași, a studiat Electrotehnica și e IT-st autodidact. E gamer care a jucat tot ce se poate juca și recomandă League of Legends. A văzut toate filmele și serialele care se pot vedea, a și tradus filme și recomandă Snowpiercer-ul tradus de ea.

„Anomalii” sau ce se întâmplă când lumea pe care o știm e înlocuită malefic

Îmi plac distopiile. Îmi plac posibilitățile post-apocaliptice. Îmi place să-mi imaginez worst case scenario pentru că eu cred că, mai devreme sau mai târziu, tot ajungem acolo. Chiar acolo, la varianta cea mai rea dintre toate cele posibile.
Nu vreau să amintesc acum de convingerile mele paranoide, nu vreau să mă leg de coaliții, de prevestirile din Povestea Slujitoarei, de exemplu, sau de cele din Oryx și Crake sau din O mie nouă sute optzeci și patru sau din atâtea altele, care-n ultimii ani parcă se materializează în fața ochilor noștri cu o rapiditate mai mare decât cea cu care ai spune: „ce naiba s-a întâmplat cu drepturile omului?”.
Anomalii, apărută în 2017 la Herg Benet, e despre speranțele și așteptările oamenilor, mai ales cele ale adolescenților, toate acestea versus realitatea în fața căreia se trezesc, de cele mai multe ori siderați, îngroziți să afle că sunt altfel decât credeau. În acest caz, într-o lume post-dezastru, supraviețuirea înseamnă supunere și acceptarea orbea…

Ziua în care am fost arhivar

Până acum ceva vreme exista Jurnal de librar pe Serial Readers, ceea ce înseamna că lucram ca librar. După cum se poate deduce din ultimul jurnal, nu mai sunt librar. Așa că am căutat alt job, am găsit, am fost o zi la muncă și o singură zi va rămâne în analele istoriei cu mine arhivar (mă rog, un fel de funcționar în domeniu, pentru că n-am diplomă pe care să scrie că-s arhivar incontestabil).
Partea tragi-comică este că mereu am plecat de la un job nasol la unul mai fain, mereu a fost progres, mereu mai bine, deși niciodată perfect, pentru că perfecțiunea nu există blabla. Acum a fost încoronarea regresului. Meritam coroniță pe bune.