Treceți la conținutul principal

Jurnal de vânzătoare: ciudățenii



Librărie:

- Bună ziua, aveți produse de la bla-bla-bla?
- Mmm...nu-mi pare cunoscut, puteți să-mi spuneți ce produse au, ce căutați?
- Cuțite au, cuțitașe așa. Aveți?
- Nuu, nu prea ținem cuțite-n librărie. Din păcate.
- A, credeam că aveți, că aveți de tot felul, căni și din astea.
- Da, tacâmuri nu avem.
- Îhî, păcat, erau faine cuțitașele, cuțitașe-mi trebuiau, din alea faine de la bla-bla-bla.


*


Om mare, figură politică și tot, în librărie, vine la casă cu brațele pline de albume de fotografie nud.
- Bună ziua, altele mai aveți?
- Da, nu știu dacă ați văzut; e și ăsta, e și asta.
- Aaa, nu văzusem.
- Doar că ăsta e așa și așa, ăsta așa...
- E bun, că mie imaginile-mi trebuie. Ia, arată-mi tu, că eu am mâinile ocupate.


*


Vine la casă o femeie de vreo 70-80 de ani, genul de bătrână despre care-ți imaginezi că ar concura pentru premiul de cea mai tare străbunică.
- Cărți de Nobel 2016 aveți?
Mă gândesc că sigur avem, doar că nu știm încă asta.
- Nu chiar...
Face ochii mari, apoi se încruntă.
- ...că încă suntem în 2015, știți?!?
Apoi, eu, colega și cu o doamnă care pare a fi fiica pseudo-străbunicii ne chinuim să-i explicăm de ce nu se poate (încă) ce vrea ea. Ne privește cu furie pe care nu se străduiește să o ascundă, achită cartea pe care o alesese deja, îi cer să nu-și uite bonul fiscal. Replica:
- Lasă-mă-n pace, nu iau nimic, că m-am enervat!


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ziua în care am fost arhivar

Până acum ceva vreme exista Jurnal de librar pe Serial Readers, ceea ce înseamna că lucram ca librar. După cum se poate deduce din ultimul jurnal, nu mai sunt librar. Așa că am căutat alt job, am găsit, am fost o zi la muncă și o singură zi va rămâne în analele istoriei cu mine arhivar (mă rog, un fel de funcționar în domeniu, pentru că n-am diplomă pe care să scrie că-s arhivar incontestabil).
Partea tragi-comică este că mereu am plecat de la un job nasol la unul mai fain, mereu a fost progres, mereu mai bine, deși niciodată perfect, pentru că perfecțiunea nu există blabla. Acum a fost încoronarea regresului. Meritam coroniță pe bune.

Marcica Belearta despre poeziile pentru văduve: „M-o enervat un fost. Și uneori actualul. Și-un iepure”

Pe Laura Florescu n-o știți, dar deja multă lume a auzit de Marcica Belearta, pseudonimul Laurei, cea care a scris Poezii pentru văduve, carte apărută la finalul lui 2016 la editura Herg Benet. 
Despre ea n-am voie să vă spun că mănâncă pui vii de focă, dar trebuie să știți că locuiește în Câmpulung Moldovenesc, la dracu-n praznic, alături de bunica sa (căreia îi ascunde că și-a făcut tatuaj fain cu Totoro). 
S-a născut în 1979 la Iași, a studiat Electrotehnica și e IT-st autodidact. E gamer care a jucat tot ce se poate juca și recomandă League of Legends. A văzut toate filmele și serialele care se pot vedea, a și tradus filme și recomandă Snowpiercer-ul tradus de ea.

Cartea care m-a făcut să mă întreb dacă o merit

Laureat alPremiului Nobelpentru literatură în 1998, ateu convins și autor tradus în nu mai puțin de 25 de limbi, portughezulJose Saramago vine cu stilul său narativ, cu blocuri compacte de text,  fără schimb de replici, fără divagaţii, dar cu simboluri, să ne lase o altă idee asupra  lumii.