Treceți la conținutul principal

Jurnal de vânzătoare: ciudățenii



Librărie:

- Bună ziua, aveți produse de la bla-bla-bla?
- Mmm...nu-mi pare cunoscut, puteți să-mi spuneți ce produse au, ce căutați?
- Cuțite au, cuțitașe așa. Aveți?
- Nuu, nu prea ținem cuțite-n librărie. Din păcate.
- A, credeam că aveți, că aveți de tot felul, căni și din astea.
- Da, tacâmuri nu avem.
- Îhî, păcat, erau faine cuțitașele, cuțitașe-mi trebuiau, din alea faine de la bla-bla-bla.


*


Om mare, figură politică și tot, în librărie, vine la casă cu brațele pline de albume de fotografie nud.
- Bună ziua, altele mai aveți?
- Da, nu știu dacă ați văzut; e și ăsta, e și asta.
- Aaa, nu văzusem.
- Doar că ăsta e așa și așa, ăsta așa...
- E bun, că mie imaginile-mi trebuie. Ia, arată-mi tu, că eu am mâinile ocupate.


*


Vine la casă o femeie de vreo 70-80 de ani, genul de bătrână despre care-ți imaginezi că ar concura pentru premiul de cea mai tare străbunică.
- Cărți de Nobel 2016 aveți?
Mă gândesc că sigur avem, doar că nu știm încă asta.
- Nu chiar...
Face ochii mari, apoi se încruntă.
- ...că încă suntem în 2015, știți?!?
Apoi, eu, colega și cu o doamnă care pare a fi fiica pseudo-străbunicii ne chinuim să-i explicăm de ce nu se poate (încă) ce vrea ea. Ne privește cu furie pe care nu se străduiește să o ascundă, achită cartea pe care o alesese deja, îi cer să nu-și uite bonul fiscal. Replica:
- Lasă-mă-n pace, nu iau nimic, că m-am enervat!


Postări populare de pe acest blog

Marcica Belearta despre poeziile pentru văduve: „M-o enervat un fost. Și uneori actualul. Și-un iepure”

Pe Laura Florescu n-o știți, dar deja multă lume a auzit de Marcica Belearta, pseudonimul Laurei, cea care a scris Poezii pentru văduve, carte apărută la finalul lui 2016 la editura Herg Benet. 
Despre ea n-am voie să vă spun că mănâncă pui vii de focă, dar trebuie să știți că locuiește în Câmpulung Moldovenesc, la dracu-n praznic, alături de bunica sa (căreia îi ascunde că și-a făcut tatuaj fain cu Totoro). 
S-a născut în 1979 la Iași, a studiat Electrotehnica și e IT-st autodidact. E gamer care a jucat tot ce se poate juca și recomandă League of Legends. A văzut toate filmele și serialele care se pot vedea, a și tradus filme și recomandă Snowpiercer-ul tradus de ea.

„Anomalii” sau ce se întâmplă când lumea pe care o știm e înlocuită malefic

Îmi plac distopiile. Îmi plac posibilitățile post-apocaliptice. Îmi place să-mi imaginez worst case scenario pentru că eu cred că, mai devreme sau mai târziu, tot ajungem acolo. Chiar acolo, la varianta cea mai rea dintre toate cele posibile.
Nu vreau să amintesc acum de convingerile mele paranoide, nu vreau să mă leg de coaliții, de prevestirile din Povestea Slujitoarei, de exemplu, sau de cele din Oryx și Crake sau din O mie nouă sute optzeci și patru sau din atâtea altele, care-n ultimii ani parcă se materializează în fața ochilor noștri cu o rapiditate mai mare decât cea cu care ai spune: „ce naiba s-a întâmplat cu drepturile omului?”.
Anomalii, apărută în 2017 la Herg Benet, e despre speranțele și așteptările oamenilor, mai ales cele ale adolescenților, toate acestea versus realitatea în fața căreia se trezesc, de cele mai multe ori siderați, îngroziți să afle că sunt altfel decât credeau. În acest caz, într-o lume post-dezastru, supraviețuirea înseamnă supunere și acceptarea orbea…

Ziua în care am fost arhivar

Până acum ceva vreme exista Jurnal de librar pe Serial Readers, ceea ce înseamna că lucram ca librar. După cum se poate deduce din ultimul jurnal, nu mai sunt librar. Așa că am căutat alt job, am găsit, am fost o zi la muncă și o singură zi va rămâne în analele istoriei cu mine arhivar (mă rog, un fel de funcționar în domeniu, pentru că n-am diplomă pe care să scrie că-s arhivar incontestabil).
Partea tragi-comică este că mereu am plecat de la un job nasol la unul mai fain, mereu a fost progres, mereu mai bine, deși niciodată perfect, pentru că perfecțiunea nu există blabla. Acum a fost încoronarea regresului. Meritam coroniță pe bune.