Treceți la conținutul principal

Experimentul „Fluturi”


Mă știți, sunt librar. Citiți regulat Jurnalul de librar de pe Serial Readers, acolo unde mai scriu și câte o recenzie atunci când nu povestesc despre detaliile vieții dintr-o librărie. Ei, tocmai locul de muncă m-a făcut să încep să citesc o carte care era pe primul loc pe lista cu „niciodată” - da, funcționez și pe bază de prejudecăți uneori - și anume Fluturi de Irina Binder. Pentru că toată lumea se isterizează cumplit pentru apariția celui de-al treilea volum, iar eu am răspuns de câte 200 de ori pe zi în ultima săptămână la întrebarea „aveți Fluturi?”.

foto: Anna Antal


Scopul era să citesc doar câteva pagini. M-am oprit atunci, părerea pe care mi-o formasem justifica într-un fel prejudecata. Puteam la fel de bine să mă bazez pe intuiție și să îmi ascult prejudecățile, nu ar fi existat vreo pierdere pentru mine; evident, nu m-a îmbogățit în vreun fel cititul de Fluturi. Așa că am continuat și m-am oprit la jumătatea celui de-al doilea volum, cred că-mi pot exprima o părere pertinentă și după ce am citit (doar?) atât.

Am făcut mișto de mine și de carte cât timp am citit-o, știe tot Facebook-ul că sunt sado-maso din pricina asta. M-am și pozat cu cartea, tot în bătaie de joc, așa că sunt, cu certitudine, un om cam rău.

Un om căruia nu i-a plăcut „noua” revelație literară - deși primul volum a apărut acum vreo 4-5 ani, iar un Cărtărescu sau Liiceanu se uită mai repede de-atât. Un om care a detestat Fluturi, care a fost cuprins de greață involuntar citind fraze proaste, ilogice, cu greșeli de exprimare, cu goluri logice, cu o intrigă telenovelistă care oricum cam lipsește în primul volum, iar în al doilea se duce înspre niște zone despre care autoarea auzise, dar pe care n-a știut cum să le transforme în ce i-ar fi servit pentru a-și împlini scopul.

Ideea în sine nu este rea, dar modul în care este scrisă nici măcar nu lasă de dorit - asta în sensul că ți-a ajuns, nici măcar nu ți-ai dori să fie vreodată altfel, acesta e maximum posibil de Fluturi pe care îl poți digera, dacă poți.

Deși câteva lucruri tot se întâmplă, personajele parcă înoată în gelatină - le vedem, dar nu prea, personalitatea le e schițată cu aceleași 3 vorbe peste tot. Nu putem vorbi de consistență, nici a personajelor, nici a narațiunii. Nu-ți face vreun bine magic cartea asta, așa cum promite coperta a IV-a de la fiecare volum, dar nici un rău major, deși te banalizează și „casnicizează” la un anume nivel, irecuperabil (cred eu).

Am ajuns să stau îmbrăcată-n „trenig” gri și cu tricou lălâi, fără sutien, cu pletele în curentul din casă - asta în timp ce personaja-naratoare făcea dragoste emoționantă pe petale de trandafir alb, tăt mereu îmbrăcată numai în mătase și dantelă. Asta chiar dacă insistă cât de săracă era ea și cum bogăția sufletului era mai importantă... atunci când umbla cu mii de dolari în geantă, gata de dăruit vreunei mame sărace. She had to make a point, nu?



La un moment dat am vrut să ignor virgulele în exces sau șirul ilogic al evenimentelor, dar asta nu s-a putut și pace. Când vrei să citești ceva, te aștepți ca respectiva carte (/ziar/revistă/fițuică) să fii dat pe spate, răsucit, plesnit peste ochi, ridicat și coborât și multe altele. Dacă citești doar pentru a trece timpul și a vedea cum altele stau în tradafiri în timp ce tu îți mai lași o zi părul nespălat, atunci vorbim despre două tipuri de citit diferite, fiecare cu scopul și cu mama lui.

Nici măcar efortul ăsta n-ar fi trebuit făcut, însă eu sunt o încăpățânată (=ambițioasă) și am vrut ca, atunci când mai întreabă un client entuziasmat „vaaai, ați citit Fluturi? E cea mai minunată carte”, să-i pot spune „da, și e îngrozitor de proastă”. Tocmai am avut această discuție cu cineva și mă simt, cumva, mai bine decât până acum.


Comentarii

  1. Sunt curioasă: respectivul client ce spune când tu-i zici că-i proastă? :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cei mai mulți zic un „aha” gânditor, dar tot o cumpără dacă au venit setați pe asta :)) Măcar apuc să-mi spun și eu părerea :))

      Ștergere
  2. Total de accord cu părerea despre carte... Într-un cuvânt mie mi s-a părut foarte ieftina.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am fost tentată să scriu mai urât, dar până la urmă nu e nevoie să jignesc pe nimeni. Ideea de bază - anume că e ieftină :) - s-a transmis oricum. Cine are urechi... probabil citește :))

      Ștergere
  3. Citind doar începutul primului volum, am crezut că sunt eu diferită, mult diferită de toată lumea care cumpără/citeşte cartea asta. Citind recenzia ta...ehe, ce bine mă simt! Nu sunt singură! Şi atât de diferită!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oh, Adriana! Și eu credeam că e ceva în neregulă cu mine chiar dinainte să citesc cartea asta pentru că o răsfoisem și îmi provocase fizic greață. Dar am zis că cine știe, să-i acord o șansă. Mna... rămâne la categoria „experiement”, altceva nu pot să zic despre. :D Cred că doar vreau să uit că am citit-o, iar cititorii de Fluturi cărora le place să se bucure sănătoși de toate volumele.

      Ștergere
    2. Să se bucure! Noi ne bucurăm de literatură!

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Tu ce părere ai?

Postări populare de pe acest blog

Alegoria experienței literare profunde - Rui Zink, „Cititorul din peșteră”

Sunt convinsă, 100% convinsă că, dacă aș fi citit cartea asta în urmă cu câțiva ani, deloc nu mi-ar fi plăcut. Și sunt la fel de sigură că, dacă o voi citi peste încă vreo 10-20 de ani - că mai mult nu apuc eu să trăiesc - mi se va părea chiar mai inteligentă decât acum. Explicația e simplă: cartea asta e despre cărți, citit, scriitori (mai puțin), cititori (mai mult), minunata experiență a cititului, a descoperirii ideilor, a dezvoltării capacității de a-ți imagina, de a transforma informația în imagini colorate și liniștitoare sau, dimpotrivă, care instigă. Iar e xperiența literară dobândită după zecile (oare sutele?) de cărți citite în ultimii ani este cea care m-a făcut să văd Cititorul din peșteră , măcar parțial, așa cum merită.

Adolescența fără prieteni și găurile negre ale singurătății

Inima mea și alte găuri negre sau cum Aysel, o adolescentă, își plănuiește sinuciderea. Suferă de depresie și, mai ales, suferă pentru că ceilalți nu-i înțeleg depresia. Își pune singură pe umeri o vină care nu-i aparține, dar crede că e misiunea ei să scape lumea de cine crede ea că este.

Patricia Lidia: „Mulți nu înțeleg că, de fapt, cititul nu e hobby, ci stil de viață.”

Când îți faci timp, îți place să stai de vorbă cu oameni de la care ai ce învăța, de la care nu ai cum să consumi non-informație și care, poate, te vor motiva pe tine și pe ceilalți. Patricia Lidia, pe care cred că o știți din multe locuri, despre care veți afla în cele ce urmează, este un astfel de om luat la întrebări despre tot ce face pentru ea, pentru comunitate și pentru oameni în general. Muncă, Asociația Bastionul ArtLitTim, cluburile de lectură de la Penitenciarul Timișoara, scris, citit mult, copil mic, Asociația Ador Copiii. Când și cum poți să le faci pe toate? Ai cumva un planner zilnic pe care-l respecți cu sfințenie sau cum funcționezi? Vai, cât îmi place să mă laud despre cât de organizată sunt! :) măcar e adevărat și se observă din câte activități MĂ LAUD că fac! Îmi place să cred despre mine că sunt o persoană pragmatică, organizată. Mă folosesc din plin de resursele tehnologiei moderne ca să reușesc să fac în 10 ore cât alții în 24. Nu sunt eu cea mai bună ș