Treceți la conținutul principal

Jurnal de vânzătoare: totul e invidie și supă la plic

În zilele libere de la vânzătorit (am stabilit deja aici că acestea-s puține și anapoda), Facebook-uiești. Nu ești nebună să faci ceva util chiar mereu. Sau mno, pui o șosetă-n mașina de spălat, mai dai un check in pe-o plajă răvășitor de frumoasă.

Știi tu. Îți trăiești viața cum știi mai bine, periculos și frumos. Dar brusc, să zicem că o fostă colegă de generală se laudă c-a născut (bravo, frumos!) cu un text de genul: bla bla am născut minunea veții bla bla îți mulțumesc, scumpule soț, pentru cadou.
Și te lovește. Să-mi baaaag!!! Techinically, îi mulțumești gagiului că și-o vârât ustensila. Și-i mulțumești așa de pătrunsă de parcă el ți-o născut miniatura. De parcă el a fost însărcinat. Sau de parcă el va schimba scutecele cu baligă în următorii 5 ani, până când vei ceda și vei căuta și tu, disperată, cărțulii din alea sinistre care să te învețe cum să-l înveți pe plod că-n 7 zile trebuie să-și depună dosul pe oliță când simte vreo nevoie, nu să stea așa până ajunge să se însoare și să procreeze, tot cu basmaua-tampon legată de cur.
Și ești mulțumită că tu n-ai griji din astea. Te mai întrebi, dar numai puțin, dacă nu cumva nu ai numai de frica penibilului ulterior. Dar trece repede sesiunea de auto-întrebăreală. Mai faci un somon în sos de muștar, alternezi meniul cu o supă la plic – nu din rațiuni economice, ce naiba!, ci sigur că-ți place – și știi că poate-i ceva invidie la mijloc.
Păi cum reușesc alții, de vârsta ta mereu, să fie așa maturi și responsabili și să pară că ei au apărut pe lumea asta direct în costumul din care-și împrăștie gândurile: „azi e frumos mam decis sa mai fak un kopil cu iubitu meu scump sot frumos tine-timi pumnii”?
Totul e invidie și supă la plic, trust me. În afara acestora două nu există nimic pentru unii dintre noi.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ziua în care am fost arhivar

Până acum ceva vreme exista Jurnal de librar pe Serial Readers, ceea ce înseamna că lucram ca librar. După cum se poate deduce din ultimul jurnal, nu mai sunt librar. Așa că am căutat alt job, am găsit, am fost o zi la muncă și o singură zi va rămâne în analele istoriei cu mine arhivar (mă rog, un fel de funcționar în domeniu, pentru că n-am diplomă pe care să scrie că-s arhivar incontestabil).
Partea tragi-comică este că mereu am plecat de la un job nasol la unul mai fain, mereu a fost progres, mereu mai bine, deși niciodată perfect, pentru că perfecțiunea nu există blabla. Acum a fost încoronarea regresului. Meritam coroniță pe bune.

Marcica Belearta despre poeziile pentru văduve: „M-o enervat un fost. Și uneori actualul. Și-un iepure”

Pe Laura Florescu n-o știți, dar deja multă lume a auzit de Marcica Belearta, pseudonimul Laurei, cea care a scris Poezii pentru văduve, carte apărută la finalul lui 2016 la editura Herg Benet. 
Despre ea n-am voie să vă spun că mănâncă pui vii de focă, dar trebuie să știți că locuiește în Câmpulung Moldovenesc, la dracu-n praznic, alături de bunica sa (căreia îi ascunde că și-a făcut tatuaj fain cu Totoro). 
S-a născut în 1979 la Iași, a studiat Electrotehnica și e IT-st autodidact. E gamer care a jucat tot ce se poate juca și recomandă League of Legends. A văzut toate filmele și serialele care se pot vedea, a și tradus filme și recomandă Snowpiercer-ul tradus de ea.

Cartea care m-a făcut să mă întreb dacă o merit

Laureat alPremiului Nobelpentru literatură în 1998, ateu convins și autor tradus în nu mai puțin de 25 de limbi, portughezulJose Saramago vine cu stilul său narativ, cu blocuri compacte de text,  fără schimb de replici, fără divagaţii, dar cu simboluri, să ne lase o altă idee asupra  lumii.