Treceți la conținutul principal

Jurnal de vânzătoare: cei mai răi oameni din lume

De la
Ca orice vânzătoare care depune efort fizic pe diverse plantații occidentale, ai liber în zile anormale, cum ar fi miercuri și joi sau joi și vineri, când restul populației care are job normal e la muncă. Și tu vrei să te relaxezi după ce ai dat cu aspiratorul, mop-uit, dez-prăfuit și spălat WC-ul, că doar ești gospodină și dacă faci treabă la alții pentru salariul minim pe economie trebuie să-ți găsești energia să faci și pentru tine, să nu stai în jeg până la genunchi, că te respecți.

Și fix după ce ți-ai umplut cada cu apă și te zvârli cu dosu-n clăbucii pufoși, deschizându-ți cartea aia care nu-ți place, dar pe care trebuie să o termini ca să te poți apuca de una care să-ți placă mai mult, fix, dar fix atunci se găsește un cre(ș)tin să-ți apese ca apucatul pe sonerie, să te facă să crezi că a murit acolo, cu degetul vârât în gaura scoțătoare de sunete de păsărele și drăcușori în călduri. Și sună, sună de parcă trebuie să te anunțe de ceva atât de important că no, scoți un zâmbet totuși, gândindu-te că „pff, nici Obama nu s-ar simți așa de l-ar anunța cineva că-l așteaptă Putin cu înghețată și flori la ușă”.
Te împiedici în prosop, aluneci în valurile pe care le lași în urma ta în jumătate de casă, îți pare rău că nu te-ai epilat recent, ca să se vadă frumos tatuajele, deși ai o vagă bănuială că nu e nici Obama, nici Putin, nici primarul, nici nimeni care să-ți scoale vreo senzație ori tresărire pe undeva. Știi, intuitiv știi că-s tot din ăia de și-au mai băgat picioarele în Zen-ul tău și data trecută, exact pe același model; sunt ei, cei care vor să-ți spună de fiul lui nenea zeu suprem și absolut al vreunei religii.
Te trec gânduri, idei, temeri și multe altele asemenea, ajungi la ușă, deschizi. Și nu mai e nimeni acolo. Cu mulțumire constați că poate să cadă și cealaltă bucată de prosop, că n-are cine să-ți vadă șunca și nici bărbia dublă nu mai are de cine să fie admirată. Dar nu, nu, nu! De la o altă ușă, aproape din capăt opus de hol, sar ele, cele două, eterne ele, femeile care te întreabă cu glas călduț:
– Bună ziua; l-ați primit pe Isus în casa dumneavoastră?
Oamenii ăștia sunt cei mai răi din lume. Oare se pot detașa vreodată suficient încât să vadă cum sunt, de fapt? Cât rău fac? Să priceapă că poate e nevoie de ei, dar că tare i-aș vrea duși acolo unde e nevoie explicită de ei. Nu vreau să fiu salvată cu forța, mercicuț frumușel. Nu vreau să-mi spuneți, din înalt, ce minunății pierd. Nu vreau decât baie cu carte și pahar de vin. Că așa-s oamenii, creștine, diferiți. Stăpânu-tău cică ne-a făcut așa, din ce înțeleg. Fă reclamație acolo, când vă mai vedeți la un pahar de apă sfințită cu chips din trupul lui. Pentru mine, în clipa aia, aducătorii de dumnezeire sunt cei mai răi, iar răspunsul căruia-i urmează ușă trântită e natural:
– Nu, mă scuzați; dar poate ar putea să stea-n altă parte, că aici e cam puțin spațiu, știți?
Etichete:

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Tu ce părere ai?

Postări populare de pe acest blog

Patricia Lidia: „Mulți nu înțeleg că, de fapt, cititul nu e hobby, ci stil de viață.”

De la
Când îți faci timp, îți place să stai de vorbă cu oameni de la care ai ce învăța, de la care nu ai cum să consumi non-informație și care, poate, te vor motiva pe tine și pe ceilalți. Patricia Lidia, pe care cred că o știți din multe locuri, despre care veți afla în cele ce urmează, este un astfel de om luat la întrebări despre tot ce face pentru ea, pentru comunitate și pentru oameni în general. Muncă, Asociația Bastionul ArtLitTim, cluburile de lectură de la Penitenciarul Timișoara, scris, citit mult, copil mic, Asociația Ador Copiii. Când și cum poți să le faci pe toate? Ai cumva un planner zilnic pe care-l respecți cu sfințenie sau cum funcționezi? Vai, cât îmi place să mă laud despre cât de organizată sunt! :) măcar e adevărat și se observă din câte activități MĂ LAUD că fac! Îmi place să cred despre mine că sunt o persoană pragmatică, organizată. Mă folosesc din plin de resursele tehnologiei moderne ca să reușesc să fac în 10 ore cât alții în 24. Nu sunt eu cea mai bună ș...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Experimentul „Fluturi”

De la
Mă știți, sunt librar. Citiți regulat Jurnalul de librar de pe Serial Readers , acolo unde mai scriu și câte o recenzie atunci când nu povestesc despre detaliile vieții dintr-o librărie. Ei, tocmai locul de muncă m-a făcut să încep să citesc o carte care era pe primul loc pe lista cu „niciodată” - da, funcționez și pe bază de prejudecăți uneori - și anume Fluturi de Irina Binder. Pentru că toată lumea se isterizează cumplit pentru apariția celui de-al treilea volum, iar eu am răspuns de câte 200 de ori pe zi în ultima săptămână la întrebarea „aveți Fluturi ?”. foto: Anna Antal
9 comentarii
Citiți mai multe

„Anomalii” sau ce se întâmplă când lumea pe care o știm e înlocuită malefic

De la
Îmi plac distopiile. Îmi plac posibilitățile post-apocaliptice. Îmi place să-mi imaginez worst case scenario pentru că eu cred că, mai devreme sau mai târziu, tot ajungem acolo. Chiar acolo, la varianta cea mai rea dintre toate cele posibile. Nu vreau să amintesc acum de convingerile mele paranoide, nu vreau să mă leg de coaliții, de prevestirile din Povestea Slujitoarei , de exemplu, sau de cele din Oryx și Crake sau din O mie nouă sute optzeci și patru sau din atâtea altele, care-n ultimii ani parcă se materializează în fața ochilor noștri cu o rapiditate mai mare decât cea cu care ai spune: „ce naiba s-a întâmplat cu drepturile omului?”. Anomalii , apărută în 2017 la Herg Benet, e despre speranțele și așteptările oamenilor, mai ales cele ale adolescenților, toate acestea versus realitatea în fața căreia se trezesc, de cele mai multe ori siderați, îngroziți să afle că sunt altfel decât credeau. În acest caz, într-o lume post-dezastru, supraviețuirea înseamnă supunere și...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe