Treceți la conținutul principal

Memoriile unei personalități fascinante - Antoaneta Ralian, „Amintirile unei nonagenare”


Amintirile unei nonagenare: Călătoriile mele, scriitorii mei a apărut în 2014 la Editura Humanitas, în colecția de Memorii și Jurnale. Autoarea, Antoaneta Ralian, este unul dintre cei mai de succes traducători ai României, ea semnând în lunga-i carieră peste o sută de traduceri din operele celor mai cunoscuți și apreciați autori britanici și americani.



Cartea are un limbaj foarte inteligent și precis, simplu și deloc pretențios, parcă ales cu grijă, dar sigur natural. Pare că autoarea deține o tehnică prin care reușește să nu intre în foarte multe detalii, dar totuși să spună esențialul, să-ți dea certitudinea că nu ai nevoie de mai mult.

Am avut senzația de „nod în gât” cât am citit; nu neapărat tristețe, dar un fel de copleșire în fața unei astfel de dovezi de femeie puternică, fascinantă; emoție cauzată de admirație, sigur ceea ce simte un credincios care vede o icoană lăcrimând sau înfăptuind minuni de netăgăduit. Antoaneta Ralian descrie o viață aberant de frumoasă și interesantă, aș vrea să văd sau să aud un pasionat de literatură care ar refuza să se mândrească cu așa ceva.

Autoarea are un optimism nebun; de exemplu, când trebuie să plece din Israel către Grecia, crezând că drumul e 25$, nu 250$, cum era de fapt; situația e la limită pentru că nu are de ales, nu are bani, dar Universul complotează astfel încât totul să se rezolve. La fel, atunci când în Spania i se fură totul, ea găsește resursele și ironia de a-și cumpăra un ruj, pentru ca măcar ștearsă să nu fie. Acest tip de situații te face să remarci autoironia pe care, pe parcursul cărții, o semnalează drept calitate la numeroși autori străini; da, și la ea este la fel, calitate de netăgăduit.

Eram înconjurați de o compasiune umilitoare și eram nevoită să mă pretez la un gest pe care-l detest la alții: la micul dejun, care era inclus în bilet, făceam și strângeam într-o sacoșă sandviciuri care să ne ajungă pe toată ziua. Din cumpărăturile visate, m-am rezumat la un pieptene, ca să nu umblu ciufulită, și la un ruj, ca să nu arăt lividă. (Cochetăria mai presus de orice). (pag.71)

Folosesc clișeicul „lecție de viață” pentru a descrie povestea Antoanetei Ralian, traducătoarea care i-a întâlnit și s-a împrietenit cu autori ca Iris Murdoch (pe care, cred că nu-i exagerat să o recunosc, o cam venerez - în special pentru Marea, marea, una dintre primele cărți pe care le-am citit în engleză), Salman Rushdie, Kurt Vonnegut, Ted Hughes, Raymond Federman, Amos Oz. De la acesta din urmă a învățat că:

Omul trebuie să facă ceva. Trebuie să se scoale de dimineață și să facă ceva. Acest doing, acțiunea, te face să nu te simți singur, să te simți integrat, implicat, participativ. Ceea ce furnizează mari satisfacții. (pag.128) 


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Alegoria experienței literare profunde - Rui Zink, „Cititorul din peșteră”

Sunt convinsă, 100% convinsă că, dacă aș fi citit cartea asta în urmă cu câțiva ani, deloc nu mi-ar fi plăcut. Și sunt la fel de sigură că, dacă o voi citi peste încă vreo 10-20 de ani - că mai mult nu apuc eu să trăiesc - mi se va părea chiar mai inteligentă decât acum. Explicația e simplă: cartea asta e despre cărți, citit, scriitori (mai puțin), cititori (mai mult), minunata experiență a cititului, a descoperirii ideilor, a dezvoltării capacității de a-ți imagina, de a transforma informația în imagini colorate și liniștitoare sau, dimpotrivă, care instigă. Iar e xperiența literară dobândită după zecile (oare sutele?) de cărți citite în ultimii ani este cea care m-a făcut să văd Cititorul din peșteră , măcar parțial, așa cum merită.

Adolescența fără prieteni și găurile negre ale singurătății

Inima mea și alte găuri negre sau cum Aysel, o adolescentă, își plănuiește sinuciderea. Suferă de depresie și, mai ales, suferă pentru că ceilalți nu-i înțeleg depresia. Își pune singură pe umeri o vină care nu-i aparține, dar crede că e misiunea ei să scape lumea de cine crede ea că este.

Patricia Lidia: „Mulți nu înțeleg că, de fapt, cititul nu e hobby, ci stil de viață.”

Când îți faci timp, îți place să stai de vorbă cu oameni de la care ai ce învăța, de la care nu ai cum să consumi non-informație și care, poate, te vor motiva pe tine și pe ceilalți. Patricia Lidia, pe care cred că o știți din multe locuri, despre care veți afla în cele ce urmează, este un astfel de om luat la întrebări despre tot ce face pentru ea, pentru comunitate și pentru oameni în general. Muncă, Asociația Bastionul ArtLitTim, cluburile de lectură de la Penitenciarul Timișoara, scris, citit mult, copil mic, Asociația Ador Copiii. Când și cum poți să le faci pe toate? Ai cumva un planner zilnic pe care-l respecți cu sfințenie sau cum funcționezi? Vai, cât îmi place să mă laud despre cât de organizată sunt! :) măcar e adevărat și se observă din câte activități MĂ LAUD că fac! Îmi place să cred despre mine că sunt o persoană pragmatică, organizată. Mă folosesc din plin de resursele tehnologiei moderne ca să reușesc să fac în 10 ore cât alții în 24. Nu sunt eu cea mai bună ș