Oniricul din viață și intangibilul din „Abisa” lui Iulian Tănase

Abisa e prima carte care m-a întristat și m-a făcut să mă bucur că sunt tristă.
În 2016 a apărut a doua ediție a acestei cărți, la editura Herg Benet, după ce prima apăruse în 2007, la editura Locul Tare.

O lansare a acestei a doua ediții a cărții m-a îndemnat (mai degrabă încurajat) să-mi notez tot ce visez. Sigur, visez mult mai puțin spectaculos decât Iulian Tănase, dar nu-mi pierd speranța, parcă am chiar impresia că mă înțeleg mai bine în somn decât în rest.

Și uneori chiar mi se pare că am mai mult sens când mă trezesc și îmi notez ceea ce tocmai am visat decât după aceea, când încerc să exist așa cum sunt în afara visului.

Nu mi-am pus întrebări despre carte cât am citit-o, iar asta nu cred să mi se mai fi întâmplat vreodată. Am luat-o ca atare, m-am bucurat de ea, întristându-mă, dar nu am vrut să știu nimic mai mult despre Abisa. Nu am vrut să știu nimic mai mult pentru că, atât cât am fost în carte, totul a avut perfect sens, la fel ca într-un vis care pare aberant doar după ce te trezești, când încep să se aplice legile logicii, ale fizicii.

În schimb, mi-am pus multe întrebări despre mine - iar de acestea m-am ocupat în jurnalul în care acum trăiesc visele pe care eu le dorm de obicei. Rar m-a motivat cititul unei cărți să fac ceva; Abisa a reușit să mă determine să-mi explic în scris inexplicabilul din vis. Da, chiar am mai mult sens acum!

Nu știu cui anume i-aș putea recomanda cartea asta, dar aș risca și aș spune „tuturor!”. Nu-i nevoie să te pasioneze ceva anume ca să poată să stârnească ceva în tine Abisa. Cred că nici măcar să-ți placă să citești nu e nevoie. Dar, dacă ești cititor înrăit, atunci cu atât mai mult te va purta Abisa pe niște drumuri despre care probabil nici nu știai că există, dar să le mai și explorezi!

La fel, nici nu am ce spune despre ceea ce face concret Abisa. Va trebui să încerci și să vezi cum te modelează în forme pe care nu știai că le poți lua, cum te poartă prin sisteme și reguli care nu știai că ți se aplică și ție.

Practic, Abisa e cartea despre tot ceea ce nu știai despre lume, despre visul din viața de zi cu zi, dar mai ales despre tine, așa intangibil cum ești, la fel ca Abisa, explorabilă doar din interior spre exterior și niciodată invers.

Poate de aceea avem nevoie să dormim și să visăm, ca să ne putem vedea cu adevărat din interior.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Rebeli nefericiți ce vor să schimbe lumea - „După cutremur”, Haruki Murakami

Sunt la a patra carte scrisă de Haruki Murakami pe care o citesc și Geezus , l-aș lua acasă și pe omul ăsta! Am scris despre Pădurea norvegiană aici , despre La sud de graniță, la vest de soare aici , iar despre În noapte plănuiesc să scriu curând. Cea de a patra carte citită este După cutremur , despre care încerc să vă vorbesc azi calm și așezat, nu cu entuziasm vecin cu isteria, așa cum îmi vine. Obsesia a început în urmă cu doar vreo două luni. După cutremur a apărut în anul 2000, iar la noi a apărut la editura Polirom, în 2006, apoi și în colecția Top 10+, tot de la Polirom, în 2014.

Citiți mai multe

Impulsul necesar pentru schimbări vitale - „Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată”, Cristina Nemerovschi

Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată - am început să citesc cartea asta fără nicio așteptare, cumva convinsă totuși că știu ce urmează să se întâmple, că am ghicit „rețeta” succesului literar al Cristinei Nemerovschi și că nu mă poate surprinde nimic privitor la structură, liniile mari ale poveștii. Și m-am înșelat. Și mă bucur enorm de faptul că literatura poate face asta, să te surprindă mereu și mereu. Încă de la primele pagini m-am gândit la Muntele vrăjit și la Pădurea norvegiană , la Thomas Mann și la Haruki Murakami, doi autori care-mi sunt dragi sincer și ale căror cărți ar putea fi folosite uneori pentru a mă descrie pe mine, cu tot inexplicabilul și absurdul din mine. Așa aberantă (și simpatică) sunt și eu.

Citiți mai multe

Patricia Lidia: „Mulți nu înțeleg că, de fapt, cititul nu e hobby, ci stil de viață.”

Când îți faci timp, îți place să stai de vorbă cu oameni de la care ai ce învăța, de la care nu ai cum să consumi non-informație și care, poate, te vor motiva pe tine și pe ceilalți. Patricia Lidia, pe care cred că o știți din multe locuri, despre care veți afla în cele ce urmează, este un astfel de om luat la întrebări despre tot ce face pentru ea, pentru comunitate și pentru oameni în general. Muncă, Asociația Bastionul ArtLitTim, cluburile de lectură de la Penitenciarul Timișoara, scris, citit mult, copil mic, Asociația Ador Copiii. Când și cum poți să le faci pe toate? Ai cumva un planner zilnic pe care-l respecți cu sfințenie sau cum funcționezi? Vai, cât îmi place să mă laud despre cât de organizată sunt! :) măcar e adevărat și se observă din câte activități MĂ LAUD că fac! Îmi place să cred despre mine că sunt o persoană pragmatică, organizată. Mă folosesc din plin de resursele tehnologiei moderne ca să reușesc să fac în 10 ore cât alții în 24. Nu sunt eu cea mai bună ș...