Există o femeie, să-i spunem Felicia, care pare să fie cel mai nasol coșmar pe care-l pot avea pe Facebook, asta dacă aș lua-o în serios.
Doi ani de zile, cât am scris pentru Hyperliteratura, fiecare articol avea musai și-un comentariu de-al ei prin care-mi explica, dar cu superioritatea aia pseudo-camuflată de înțelepciune de iluminat la minte, probabil de creștinism, cum e bine să fie bine și cum e rău când e rău. Fie că articolul avea vreo legătură cu binele, răul, căcatul de maimuță sau ouăle de piton.
Nici nu cred că Felicia respectivă știe de mine, că mă percepe conștient, că e ceva personal, din care cauză cred că ea, de fapt, urmărește nu oameni, ci ocazii de a-și etala urina cu sclipici binevoitor care-i irigă creierul la intervale regulate.
Dacă mi se pare ceva mai nasol decât un hater gratuit, apăi aia e o Felicie pentru care nu contează nimic în afara faptului că ea trebuie să dea bine (în fața unui public inexistent) pentru că zice și te dojenește părintește ba că ești încrezut, ba că (fără să prindă ideile din seria „Jurnal de vânzătoare”) să zici merci că muncești așa nobil și să nu te mai crezi tu nedreptățit că ai făcut școli, că important e că, de exemplu, „bunătatea care distruge cinismul prin aura de frumusețe care înconjoară spiritul și...”.
Aproape că uitasem de ea, dar uite că mă izbesc de omniprezența ei și la Serial Readers, de unde mai deduc ceva: că ea vrea să pară o citită, dar că oricum îi pune la punct pe tembelii ăștia cu 3 licențe și 5 mastere și 7 doctorate pe bune, oameni care, poate, chiar au acces și la nivelul ăla al existenței care le permite să vadă clar că... da, viața e de căcat. Și uneori nu e. Și e bine așa cum e, dacă e.
Și că it totally sucks să te dai tu cel mai ortodox din turmă. Tot behăit e și ăla, numai că oleacă mai strident, deci deranjant, deci motiv să-ți urez un minunat deget mijlociu ridicat până-n slăvi, acolo unde crezi tu că te situezi!
Dar nu, dacă nu îți arzi la cur un bici cu iconița cu Boca lipită pe el, nu ești demn de a fi om, că dară omul numai binele trebuie să-l vadă, toată lumea trebuie să fie de acord cu ăla care pare mai aproape de Cristos, toți poneii trebuie să se cace curcubeu în exact aceleași nuanțe. Și tu dai lecții despre iubire necondiționată și căcat de suflet și înțelegere și acceptare, vacă a Domnului?
Știind care e povestea, nu pot să spun decât că titlul ales e genial. Îmi place maxim cum scrii din momentul zero (al Zaharia citește), să te tot citesc chiar cu toate Feliciile pe urma ta. ^_^
RăspundețiȘtergeresă n-o subestimăm pe Felicia, săraca, ea are Şcoala Vieţii! :))
RăspundețiȘtergere