Când viața nu se mai poate rezuma în citatele din Radu F. Constantinescu, Teo cea Trandafir sau Tony Poptămaș (apropo, check THIS out; way cooler), îți dai seama că, de fapt, totul se rezumă tot cam la ce zic ei, poate numai o idee mai tragic.
Așadar, când te faci mare, observi și mai conturat cele două tipuri de oameni care-ți vor mânca zilele cât ești pe Terra: the good and the bad. Nu știu, uneori nuanțele de gri tind și ele spre alb, cred eu, de aia nu mi-e așa greu să zic: da, sunt oameni faini și sunt și oameni nașpa rău. Singurul în afara celor două categorii e vecinul de deasupra, care folosește bormașina zilnic de aproape 4 ani. Cu el nu știu care-i faza, serios.
Dacă e să începem cu oamenii nașpa, ăia sunt mult mai puțini, vreau să cred. Niște câțiva care, din varii motive, sunt așa și nu altfel. Sunt mâzgoși în interiorul lor în asemenea hal că, dacă ar fi să le râcâi sufleții, ți-ai înnegri ustensilele de râcâit într-o secundă. Nu știu cu ce naiba se poate testa asta în mod practic, but still.
Și apoi sunt oamenii buni. Ăia faini, mișto, minunați. Ăia pe care-i ghicești din prima, de care ești convins că o să-ți devină buni prieteni, pe care știi că o să-i iubești pentru că faceți parte din categoria aia de ființe care nu văd în celălalt un inamic permanent care trebuie anihilat. Ăia care-ți vorbesc ca unui egal, deși te cam știi că nu ești așa. Ăia care plantează un copac, sapă o fântână, zâmbesc unui necunoscut pe degeaba.
Oare faptul că mie-mi plac ăia buni mă face și pe mine parte din the good fellas?!?
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Tu ce părere ai?