Dreiser și Hugo despre dreptul omului de a decide asupra altei vieți

O tragedie americană, de Theodore Dreiser și Ultima zi a unui condamnat la moarte, de Victor Hugo – ambele elogii aduse vieții, celebrând-o pe aceasta, paradoxal, tocmai prin ilustrarea sentimentelor care încearcă ființa umană chiar în pragul morții violente, iminente, venite ca o pedeapsă a oamenilor pentru oameni – se aseamănă tocmai prin această încăpățânare și tenacitate de care autorii dau dovadă atunci când trasează liniile unei vieți aflate aproape de final.

Chinurile morale, interioare, sunt ridicate la rang de lege esențială, oprind timpul în loc, ba chiar comprimându-l sau extinzându-l, astfel încât triștii eroi sunt conturați ca niște victime ale sistemului judiciar și – până la urmă – ale dorinței morbide și poate slab justificate pe care o au oamenii, aceea de a aplica pedeapsa cu moartea. Din călăul portretizat la începutul fiecărei opere, „eroul” se transformă într-o victimă complet neajutorată și care, ca printr-un miracol, se impune apoi ca un exemplu de moralitate și, mai mult, de pocăință.

Citește textul integral pe Hyperliteratura.ro!