Dreiser și Hugo despre dreptul omului de a decide asupra altei vieți

O tragedie americană, de Theodore Dreiser și Ultima zi a unui condamnat la moarte, de Victor Hugo – ambele elogii aduse vieții, celebrând-o pe aceasta, paradoxal, tocmai prin ilustrarea sentimentelor care încearcă ființa umană chiar în pragul morții violente, iminente, venite ca o pedeapsă a oamenilor pentru oameni – se aseamănă tocmai prin această încăpățânare și tenacitate de care autorii dau dovadă atunci când trasează liniile unei vieți aflate aproape de final.

Chinurile morale, interioare, sunt ridicate la rang de lege esențială, oprind timpul în loc, ba chiar comprimându-l sau extinzându-l, astfel încât triștii eroi sunt conturați ca niște victime ale sistemului judiciar și – până la urmă – ale dorinței morbide și poate slab justificate pe care o au oamenii, aceea de a aplica pedeapsa cu moartea. Din călăul portretizat la începutul fiecărei opere, „eroul” se transformă într-o victimă complet neajutorată și care, ca printr-un miracol, se impune apoi ca un exemplu de moralitate și, mai mult, de pocăință.

Citește textul integral pe Hyperliteratura.ro!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Experimentul „Fluturi”

Mă știți, sunt librar. Citiți regulat Jurnalul de librar de pe Serial Readers , acolo unde mai scriu și câte o recenzie atunci când nu povestesc despre detaliile vieții dintr-o librărie. Ei, tocmai locul de muncă m-a făcut să încep să citesc o carte care era pe primul loc pe lista cu „niciodată” - da, funcționez și pe bază de prejudecăți uneori - și anume Fluturi de Irina Binder. Pentru că toată lumea se isterizează cumplit pentru apariția celui de-al treilea volum, iar eu am răspuns de câte 200 de ori pe zi în ultima săptămână la întrebarea „aveți Fluturi ?”. foto: Anna Antal

Citiți mai multe

„Anomalii” sau ce se întâmplă când lumea pe care o știm e înlocuită malefic

Îmi plac distopiile. Îmi plac posibilitățile post-apocaliptice. Îmi place să-mi imaginez worst case scenario pentru că eu cred că, mai devreme sau mai târziu, tot ajungem acolo. Chiar acolo, la varianta cea mai rea dintre toate cele posibile. Nu vreau să amintesc acum de convingerile mele paranoide, nu vreau să mă leg de coaliții, de prevestirile din Povestea Slujitoarei , de exemplu, sau de cele din Oryx și Crake sau din O mie nouă sute optzeci și patru sau din atâtea altele, care-n ultimii ani parcă se materializează în fața ochilor noștri cu o rapiditate mai mare decât cea cu care ai spune: „ce naiba s-a întâmplat cu drepturile omului?”. Anomalii , apărută în 2017 la Herg Benet, e despre speranțele și așteptările oamenilor, mai ales cele ale adolescenților, toate acestea versus realitatea în fața căreia se trezesc, de cele mai multe ori siderați, îngroziți să afle că sunt altfel decât credeau. În acest caz, într-o lume post-dezastru, supraviețuirea înseamnă supunere și...

Citiți mai multe

„Cînd tatăl tău e mai în vârstă decît tine exact de două ori”, de Mihail Vakulovski

Să muriți de nervi că eu am citit toate cele 3 volume din ceea ce se poate numi seria Tovarăși de cameră și voi nu! Glumesc, să nu moară nimeni, că ne trebuie oameni. Ca să aibă cine citi pe lumea asta tristă, neagră de jeg, murdară-n sufleți, desigur. Nu-i bai, că-n curând se lasă la apă și volumul al II-lea, dar și al III-lea, că acum se găsește numai rockman -ul 1 - și ăla destul de greu. Plec de la premisa că Tovarăși de cameră a fost citit de toată lumea. Sau măcar de multă lume. Astfel încât continuarea, Cînd tatăl tău e mai în vîrstă decât tine exact de două ori (CDPL, 2015), e un must-read. Nu că vreau să zic că e mai bună decât prima parte... dar da, asta vreau să zic. Dacă prima mi-a plăcut mult, a doua trebuie să beneficieze de ceva superlative ca să simt că am descris cum merita.