Treceți la conținutul principal

Deloc dragă homofobule

Stăteam liniștită și-mi beam cafeaua și citeam chestii; de pe Facebook, evident. Cine și ce a mai făcut azi-noapte, ce dobitoc s-a mai aruncat în aer pe nu-știu-unde, decizând el când trebuie să moară alții, d-astea. Și-am ajuns pe o pagină unde era postată o poză cu două persoane pupându-se pe o stradă. Poza nefiind făcută la un milimetru de fețele lor și hainele fiind negre și simple, neutre, nu-ți puteai da seama dacă e vorba de doi băieți, două fete sau clasicul (că așa ne place, ”pudicii” pizdii) băiat plus fată egal singurul love acceptat de unele capete de formă trapezoidală. Sau de cur, că jur că-i același lucru.

Și comentariul care m-a încins un pic a fost „sunt cumva doi băieți?”. Dar mi-am zis să stau liniștită, poate doar vrea să zică „ce drăguț”, deși până și asta e o observație inutilă. Că după mine, lucrurile urâte din lumea asta sunt violența, fie ea în familie sau în inutile războaie, prostia, nu aia cauzată de lipsa de informație, ci manelăria aia din gândirea unora și tot așa. 

Până și manelele, că tot am amintit, sunt niște lucruri perfect acceptabile, chiar dacă eu le detest din tot sufletul. Nu-mi plac, nu le ascult, ba chiar le evit atunci când se poate. Nu-ți plac doi băieți care se țin de mână pe stradă? Nu, bro, nu e chiar deloc același lucru. Băieții ăia doi care se țin de mână nu vin să-ți propună să le-o ții și tu pe a lor, trust me. Asta și pentru că, de obicei, am văzut eu că băieții au gusturi bune la băieți. Iar tu, deloc drag homofob, ești - probabil - urât cu crengi. N-ai fi o țintă pentru niciun pervers ori violator, chill. Poate de acolo vine și nițică frustrare. N-am de unde ști, zic și eu, fără să gândesc, cum zici și tu lucruri. 

Băieții ăia doi n-o să-ți zică, pe de altă parte, nici: „auzi, man? Ia n-o mai ține de bucă și de țâță pe gagică-ta pe stradă, că nu ne place nouă, noi vrem să pipăi băieți!”. Nu. Singurul motiv pentru care n-ar trebui să vezi rahatul ăla de „normalitate” la tine este pentru că, atunci când femeia ta fatală își scoate bucile din animal print ca tu să i le pipăi în public, și eu, dar și orice om (da, aici putem folosi un sens logic al cuvântului „normal”) vom borî un pic. Știm de ce.

Sigur, împușcă-i pe ăia doi care se reproduc (vai, o, doamne, oroare, am uitat că nu se poate, că unicul scop al folosirii organelor este păntru făcut plozi) în văzul lumii. Dar să-ți cadă ție pula de prost dacă tu nu ți-ai tras-o niciodată la pădure, când ai fost la un grătărel, cu pretena gagicii sau cu gagica pretenului, unde printre crengi (alea de la urâțenia ta) te-o fi văzut și cochilul vecinului, să zicem. Na, acum să-ți mai cadă o dată, pentru că ai influențat mintea aia de moluscă. Cum vede persoane gay, cum nu mai suportă sexul opus. Cum vede ipocriți, cum riscă să devină la fel. E că (nu) e așa?


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Experimentul „Fluturi”

Mă știți, sunt librar. Citiți regulat Jurnalul de librar de pe Serial Readers , acolo unde mai scriu și câte o recenzie atunci când nu povestesc despre detaliile vieții dintr-o librărie. Ei, tocmai locul de muncă m-a făcut să încep să citesc o carte care era pe primul loc pe lista cu „niciodată” - da, funcționez și pe bază de prejudecăți uneori - și anume Fluturi de Irina Binder. Pentru că toată lumea se isterizează cumplit pentru apariția celui de-al treilea volum, iar eu am răspuns de câte 200 de ori pe zi în ultima săptămână la întrebarea „aveți Fluturi ?”. foto: Anna Antal

„Anomalii” sau ce se întâmplă când lumea pe care o știm e înlocuită malefic

Îmi plac distopiile. Îmi plac posibilitățile post-apocaliptice. Îmi place să-mi imaginez worst case scenario pentru că eu cred că, mai devreme sau mai târziu, tot ajungem acolo. Chiar acolo, la varianta cea mai rea dintre toate cele posibile. Nu vreau să amintesc acum de convingerile mele paranoide, nu vreau să mă leg de coaliții, de prevestirile din Povestea Slujitoarei , de exemplu, sau de cele din Oryx și Crake sau din O mie nouă sute optzeci și patru sau din atâtea altele, care-n ultimii ani parcă se materializează în fața ochilor noștri cu o rapiditate mai mare decât cea cu care ai spune: „ce naiba s-a întâmplat cu drepturile omului?”. Anomalii , apărută în 2017 la Herg Benet, e despre speranțele și așteptările oamenilor, mai ales cele ale adolescenților, toate acestea versus realitatea în fața căreia se trezesc, de cele mai multe ori siderați, îngroziți să afle că sunt altfel decât credeau. În acest caz, într-o lume post-dezastru, supraviețuirea înseamnă supunere și...

Rebeli nefericiți ce vor să schimbe lumea - „După cutremur”, Haruki Murakami

Sunt la a patra carte scrisă de Haruki Murakami pe care o citesc și Geezus , l-aș lua acasă și pe omul ăsta! Am scris despre Pădurea norvegiană aici , despre La sud de graniță, la vest de soare aici , iar despre În noapte plănuiesc să scriu curând. Cea de a patra carte citită este După cutremur , despre care încerc să vă vorbesc azi calm și așezat, nu cu entuziasm vecin cu isteria, așa cum îmi vine. Obsesia a început în urmă cu doar vreo două luni. După cutremur a apărut în anul 2000, iar la noi a apărut la editura Polirom, în 2006, apoi și în colecția Top 10+, tot de la Polirom, în 2014.