Treceți la conținutul principal

Atitudini mioritico-televizate caracteristice - „Umbre pe ecranul tranziției”, Cezar Paul-Bădescu


Mă plimbam prin librăria Șt. O. Iosif din Brașov (cea care este soră bună a celui mai fain site de comandat cărți cu transport gratuit, Libris), tristă că voiam să urc pe Tâmpa și nu mă simțeam în stare. Consolarea mi-a fost un braț generos de cărți pe care am cheltuit, în total, mai puțin de 50 de lei, asta pentru că fiecare carte a costat aproximativ 5 lei. Autori, titluri și edituri faine: Stephen King, Humanitas (colecțiile de jurnalism și eseu), memorii și jurnale tot de la Humanitas, niște Mircea Eliade, Matei Vișniec.

Am început să citesc ce am luat prima dată de la raft, adică Umbre pe ecranul tranziției, cartea în care sunt strânse multe texte scrise de Cezar Paul-Bădescu de-a lungul mai multor ani, totul începând cu momentul în care autorul a preluat o rubrică de cronică TV în Dilema, fiind deci nevoit să se uite la televizor și să-și formeze niște opinii legate, de cele mai multe ori, de personaje și situații care nu l-ar fi interesat în mod normal.


De obicei fac cele mai proaste alegeri la cărți versus momentul ales pentru a le citi. Când e o carte greoaie, o încep chiar când nu am timp pentru ea, în zilele când nu am absolut nimic de făcut citesc banalități, motiv pentru care reușesc să citesc și 2-3 romane pe zi.



Dar Umbre pe ecranul tranziției a fost cartea potrivită la momentul potrivit. Am luat-o cu mine la mare și combinația a mers de minune! Textele de dimensiuni reduse mi-au permis să iau câte o pauză după fiecare, să-mi mai așez ochelarii de soare; faptul că textele nu au legătură între ele este alt avantaj, pentru că intervalul necesar pentru concentrare a fost mic și el. Și nici n-a fost banală cartea, deci e un triple win.

La început am avut ceva dificultăți în a-mi aminti de niște evenimente și personaje de acum 10-15 ani, ceea ce pare deja o veșnicie. Mai ales că-n majoritatea situațiilor prezentate nu mă puteam raporta neapărat la amintiri, pentru că aveam cam 10 ani când erau pe val Andreea Marin și surprizele ei, Iartă-mă, Monica și Irinel, Sexy Brăileanca și alte ființe pe care mi-am dat seama că mă bucur, totuși, că le-am uitat.

De fapt, cartea în ansamblu este o critică delicioasă la adresa societății contemporane, critică și ironizare pentru mârlănie și prost-gust, aceste două caracteristici ale nației care lasă prea puțin loc pentru amabilitate și inocență, amândouă proverbiale - cât să ne mângâie ego-ul.

Cezar Paul-Bădescu nu încearcă deloc să fie politicos, amabil, „finuț” în exprimare, nu vrea să găsească scuze pentru zânele fără creier apărute peste noapte la TV și transformate în modele, într-un must have și must see aproape cultural. Căci da, masele se culturalizează așa, cu semințele scuipate direct de pe canapea în timp ce este urmărit un Dan Voiculescu sau un Iliescu ce n-ar mai trebui să aibă voie în veci să-și expună opiniile în fața altcuiva decât a familiei și, poate, a prietenilor.

România este țara în care chiar și cele mai harnice dame de consumație sunt revirginate la minut și sunt prezentate poporului ca adevărate întrupări ale neprihănirii. Mai uscate, mai curate, acum cu 30% mai mult! Orice grozăvie ai face, în țara asta se pare că nu ai nici o șansă să te compromiți. 
Recomand cartea asta cu entuziasm; e o altă perspectivă, chiar dacă uneori e asupra unor personaje care - slavă Universului! - ne-au dispărut de mult de pe ecrane. Dar au fost înlocuite cu altele identice, sunt sigură, așa că ideea de bază ar rămâne neschimbată. Tranziția încă există, manipularea și reciclarea non-oamenilor sunt și ele (valoric, niște umbre) pe ecranele României, indiferent de canalul ales.

Totuși, pentru o îmbunătățire de decor și de stare, recomand cu și mai mare drag emisiunea realizată de Cezar Paul-Bădescu, Cartea cea de toate zilele.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Patricia Lidia: „Mulți nu înțeleg că, de fapt, cititul nu e hobby, ci stil de viață.”

Când îți faci timp, îți place să stai de vorbă cu oameni de la care ai ce învăța, de la care nu ai cum să consumi non-informație și care, poate, te vor motiva pe tine și pe ceilalți. Patricia Lidia, pe care cred că o știți din multe locuri, despre care veți afla în cele ce urmează, este un astfel de om luat la întrebări despre tot ce face pentru ea, pentru comunitate și pentru oameni în general. Muncă, Asociația Bastionul ArtLitTim, cluburile de lectură de la Penitenciarul Timișoara, scris, citit mult, copil mic, Asociația Ador Copiii. Când și cum poți să le faci pe toate? Ai cumva un planner zilnic pe care-l respecți cu sfințenie sau cum funcționezi? Vai, cât îmi place să mă laud despre cât de organizată sunt! :) măcar e adevărat și se observă din câte activități MĂ LAUD că fac! Îmi place să cred despre mine că sunt o persoană pragmatică, organizată. Mă folosesc din plin de resursele tehnologiei moderne ca să reușesc să fac în 10 ore cât alții în 24. Nu sunt eu cea mai bună ș...

Experimentul „Fluturi”

Mă știți, sunt librar. Citiți regulat Jurnalul de librar de pe Serial Readers , acolo unde mai scriu și câte o recenzie atunci când nu povestesc despre detaliile vieții dintr-o librărie. Ei, tocmai locul de muncă m-a făcut să încep să citesc o carte care era pe primul loc pe lista cu „niciodată” - da, funcționez și pe bază de prejudecăți uneori - și anume Fluturi de Irina Binder. Pentru că toată lumea se isterizează cumplit pentru apariția celui de-al treilea volum, iar eu am răspuns de câte 200 de ori pe zi în ultima săptămână la întrebarea „aveți Fluturi ?”. foto: Anna Antal

Povestea de iubire care nu se termină niciodată - Frédéric Beigbeder, „Oona & Salinger”

Înainte de a decide să citesc Oona & Salinger   (editura Trei, 2015), mă tot plângeam că nu am întâlnit recent o carte care să mă captiveze în totalitate, care să mă smulgă din realitatea mea și să mă ia prizonieră, închizând bine ușa-n urma mea și aruncând cheia în ceva gaură neagră. Oona & Salinger a fost ACEA carte. foto: Anca Zaharia