Treceți la conținutul principal

„Johnny Depp, omul din spatele măștilor” - Thomas Fuchs

foto: Anca Zaharia
Peste primii ani de viață se trece foarte rapid, nu știm ce i-a format personalitatea, nu avem exclusivitate la nimic. 

De altfel, totul este tratat cu superficialitate, iar explicația pentru asta am găsit-o abia la final, când Thomas Fuchs, autorul, admite că a vrut să stea de vorbă cu Johnny Depp în persoană sau cu cineva apropiat lui, dar că nimeni nu l-a luat în serios. 

Așa că, deduce cititorul, cartea e compusă din deducțiile lui Fuchs, iar asta înseamnă, cred eu, că orice muritor nițel mai pasionat de viața lui Johnny Depp putea să afle aceste lucruri din ziare sau online. A fost căsătorit de câteva ori și are doi copii cu Vanessa Paradis, femeia cu care nu a fost niciodată căsătorit. Multă vreme a fost un rocker ratat a cărui variantă B a constituit-o actoria. 

Destul de multe cuvinte sunt scrise greșit, câteva nume au avut aceeași soartă, de unde presupun că nici editurii nu i-a păsat foarte mult de cartea asta. Nu-i pot acuza, având în vedere cât de searbădă este biografia lui Depp, făcută (măcar parțial) într-o necunoștință de cauză slab mascată. 

Un alt aspect deranjant este că nu se vede deloc pasiunea sau admirația lui Fuchs pentru Depp.Te-ai aștepta ca un om care face biografia cuiva să fie fascinat sau măcar interesat de acel personaj; or nu e cazul lui Fuchs, care scrie despre Depp că a jucat în filme așa și-așa, dar majoritatea proaste, că încasările pentru filmele lui n-au impresionat niciodată pe nimeni - iar de aici transpare și dezamăgirea lui, de parcă ar fi investit el în producțiile aducătoare de pagube. 


Citește textul integral pe Serial Readers!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Patricia Lidia: „Mulți nu înțeleg că, de fapt, cititul nu e hobby, ci stil de viață.”

Când îți faci timp, îți place să stai de vorbă cu oameni de la care ai ce învăța, de la care nu ai cum să consumi non-informație și care, poate, te vor motiva pe tine și pe ceilalți. Patricia Lidia, pe care cred că o știți din multe locuri, despre care veți afla în cele ce urmează, este un astfel de om luat la întrebări despre tot ce face pentru ea, pentru comunitate și pentru oameni în general. Muncă, Asociația Bastionul ArtLitTim, cluburile de lectură de la Penitenciarul Timișoara, scris, citit mult, copil mic, Asociația Ador Copiii. Când și cum poți să le faci pe toate? Ai cumva un planner zilnic pe care-l respecți cu sfințenie sau cum funcționezi? Vai, cât îmi place să mă laud despre cât de organizată sunt! :) măcar e adevărat și se observă din câte activități MĂ LAUD că fac! Îmi place să cred despre mine că sunt o persoană pragmatică, organizată. Mă folosesc din plin de resursele tehnologiei moderne ca să reușesc să fac în 10 ore cât alții în 24. Nu sunt eu cea mai bună ș...

Experimentul „Fluturi”

Mă știți, sunt librar. Citiți regulat Jurnalul de librar de pe Serial Readers , acolo unde mai scriu și câte o recenzie atunci când nu povestesc despre detaliile vieții dintr-o librărie. Ei, tocmai locul de muncă m-a făcut să încep să citesc o carte care era pe primul loc pe lista cu „niciodată” - da, funcționez și pe bază de prejudecăți uneori - și anume Fluturi de Irina Binder. Pentru că toată lumea se isterizează cumplit pentru apariția celui de-al treilea volum, iar eu am răspuns de câte 200 de ori pe zi în ultima săptămână la întrebarea „aveți Fluturi ?”. foto: Anna Antal

Povestea de iubire care nu se termină niciodată - Frédéric Beigbeder, „Oona & Salinger”

Înainte de a decide să citesc Oona & Salinger   (editura Trei, 2015), mă tot plângeam că nu am întâlnit recent o carte care să mă captiveze în totalitate, care să mă smulgă din realitatea mea și să mă ia prizonieră, închizând bine ușa-n urma mea și aruncând cheia în ceva gaură neagră. Oona & Salinger a fost ACEA carte. foto: Anca Zaharia