Obsesiile contemporanilor pentru iubire, sex și perfecțiune - Irvine Welsh, „Viața sexuală a gemenelor siameze”

De Irvine Welsh am mai citit doar Acid House, iar modul dezaxat în care scrie l-a făcut să devină repede autor pe care să-l vânez pe rafturile librăriilor, exact în același fel în care mi-am descoperit și apoi mi-am dezvoltat obsesia pentru un alt dezaxat, Chuck Palahniuk.

Viața sexuală a gemenelor siameze a apărut la editura Polirom în anul 2015, un an în care a plouat cu bunătăți literare de la Polirom, de la Humanitas și Nemira și Trei.

Am început citirea cărții așteptându-mă la cu totul altceva, iar acesta este un plus al scriitorului. Că e bine să nu primești mereu chiar ceea ce aștepți; e interesant, incitant. Însă nu știu dacă m-am bucurat pentru ce am primit. În mod cert m-a intrigat subiectul, dar până la un așa nivel că, pe la mijlocul cărții sau chiar mai devreme, am decis că e momentul să fac sport.

Obsesia pentru sport a unuia dintre personaje, Lucy Brennan, e molipsitoare. Iar sedentarismul și sila (lenea) Lenei Sorenson (see what I did there?) m-a făcut să-mi recunosc portretul și, prin urmare, să-mi doresc să devin un pic mai mult Lucy și ceva mai puțin din Lena - fizic vorbind, căci Sorenson e un geniu într-ale culturii, iar asta a făcut lectura una alinătoare.

Cartea începe cu Lucy (antrenor personal și femeie super-activă) care, frustrată că iubitul ei se plângea de dureri de spate în loc să accepte să facă sex cu ea, pleacă de la el și întâlnește pe drum doi indivizi care fug de un al treilea, acesta părând că ar vrea să-i împuște. Ea îl pune la pământ și îi scapă pe cei doi, iar Lena Sorenson este grăsana ratată social care filmează totul cu telefonul.

Poliția ajunge, Lucy devine vedetă la televizor și-n ziare, Lena începe să o stalk-uiască, cele două devin cumva interdependente și ajung să împartă și mai multe momente cretine. De aici, acțiunea se denaturează și mai mult, devine tot mai puțin verosimilă și tot mai bună, exagerat de bună.

Stric suspansul dacă mai dau detalii, însă trebuie menționat că, orice ai crede că urmează să se întâmple, așa e (condiție valabilă doar dacă ai în minte ceva aflat la culmile absurdului). Irvine Welsh atacă probleme contemporane cu o aciditate admirabilă.

Deci presupun că e adevărat ce ne spun toate cărțile alea tâmpite: creațiile artistice mărețe se nasc din împreunarea a două tendințe opuse. (pag. 390)

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Rebeli nefericiți ce vor să schimbe lumea - „După cutremur”, Haruki Murakami

Sunt la a patra carte scrisă de Haruki Murakami pe care o citesc și Geezus , l-aș lua acasă și pe omul ăsta! Am scris despre Pădurea norvegiană aici , despre La sud de graniță, la vest de soare aici , iar despre În noapte plănuiesc să scriu curând. Cea de a patra carte citită este După cutremur , despre care încerc să vă vorbesc azi calm și așezat, nu cu entuziasm vecin cu isteria, așa cum îmi vine. Obsesia a început în urmă cu doar vreo două luni. După cutremur a apărut în anul 2000, iar la noi a apărut la editura Polirom, în 2006, apoi și în colecția Top 10+, tot de la Polirom, în 2014.

Citiți mai multe

Patricia Lidia: „Mulți nu înțeleg că, de fapt, cititul nu e hobby, ci stil de viață.”

Când îți faci timp, îți place să stai de vorbă cu oameni de la care ai ce învăța, de la care nu ai cum să consumi non-informație și care, poate, te vor motiva pe tine și pe ceilalți. Patricia Lidia, pe care cred că o știți din multe locuri, despre care veți afla în cele ce urmează, este un astfel de om luat la întrebări despre tot ce face pentru ea, pentru comunitate și pentru oameni în general. Muncă, Asociația Bastionul ArtLitTim, cluburile de lectură de la Penitenciarul Timișoara, scris, citit mult, copil mic, Asociația Ador Copiii. Când și cum poți să le faci pe toate? Ai cumva un planner zilnic pe care-l respecți cu sfințenie sau cum funcționezi? Vai, cât îmi place să mă laud despre cât de organizată sunt! :) măcar e adevărat și se observă din câte activități MĂ LAUD că fac! Îmi place să cred despre mine că sunt o persoană pragmatică, organizată. Mă folosesc din plin de resursele tehnologiei moderne ca să reușesc să fac în 10 ore cât alții în 24. Nu sunt eu cea mai bună ș...

Citiți mai multe

Impulsul necesar pentru schimbări vitale - „Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată”, Cristina Nemerovschi

Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată - am început să citesc cartea asta fără nicio așteptare, cumva convinsă totuși că știu ce urmează să se întâmple, că am ghicit „rețeta” succesului literar al Cristinei Nemerovschi și că nu mă poate surprinde nimic privitor la structură, liniile mari ale poveștii. Și m-am înșelat. Și mă bucur enorm de faptul că literatura poate face asta, să te surprindă mereu și mereu. Încă de la primele pagini m-am gândit la Muntele vrăjit și la Pădurea norvegiană , la Thomas Mann și la Haruki Murakami, doi autori care-mi sunt dragi sincer și ale căror cărți ar putea fi folosite uneori pentru a mă descrie pe mine, cu tot inexplicabilul și absurdul din mine. Așa aberantă (și simpatică) sunt și eu.