Jurnal de vânzătoare: totul e invidie și supă la plic

În zilele libere de la vânzătorit (am stabilit deja aici că acestea-s puține și anapoda), Facebook-uiești. Nu ești nebună să faci ceva util chiar mereu. Sau mno, pui o șosetă-n mașina de spălat, mai dai un check in pe-o plajă răvășitor de frumoasă.

Știi tu. Îți trăiești viața cum știi mai bine, periculos și frumos. Dar brusc, să zicem că o fostă colegă de generală se laudă c-a născut (bravo, frumos!) cu un text de genul: bla bla am născut minunea veții bla bla îți mulțumesc, scumpule soț, pentru cadou.

Și te lovește. Să-mi baaaag!!! Techinically, îi mulțumești gagiului că și-o vârât ustensila. Și-i mulțumești așa de pătrunsă de parcă el ți-o născut miniatura. De parcă el a fost însărcinat. Sau de parcă el va schimba scutecele cu baligă în următorii 5 ani, până când vei ceda și vei căuta și tu, disperată, cărțulii din alea sinistre care să te învețe cum să-l înveți pe plod că-n 7 zile trebuie să-și depună dosul pe oliță când simte vreo nevoie, nu să stea așa până ajunge să se însoare și să procreeze, tot cu basmaua-tampon legată de cur.

Și ești mulțumită că tu n-ai griji din astea. Te mai întrebi, dar numai puțin, dacă nu cumva nu ai numai de frica penibilului ulterior. Dar trece repede sesiunea de auto-întrebăreală. Mai faci un somon în sos de muștar, alternezi meniul cu o supă la plic – nu din rațiuni economice, ce naiba!, ci sigur că-ți place – și știi că poate-i ceva invidie la mijloc.

Păi cum reușesc alții, de vârsta ta mereu, să fie așa maturi și responsabili și să pară că ei au apărut pe lumea asta direct în costumul din care-și împrăștie gândurile: „azi e frumos mam decis sa mai fak un kopil cu iubitu meu scump sot frumos tine-timi pumnii”?

Totul e invidie și supă la plic, trust me. În afara acestora două nu există nimic pentru unii dintre noi.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Rebeli nefericiți ce vor să schimbe lumea - „După cutremur”, Haruki Murakami

Sunt la a patra carte scrisă de Haruki Murakami pe care o citesc și Geezus , l-aș lua acasă și pe omul ăsta! Am scris despre Pădurea norvegiană aici , despre La sud de graniță, la vest de soare aici , iar despre În noapte plănuiesc să scriu curând. Cea de a patra carte citită este După cutremur , despre care încerc să vă vorbesc azi calm și așezat, nu cu entuziasm vecin cu isteria, așa cum îmi vine. Obsesia a început în urmă cu doar vreo două luni. După cutremur a apărut în anul 2000, iar la noi a apărut la editura Polirom, în 2006, apoi și în colecția Top 10+, tot de la Polirom, în 2014.

Citiți mai multe

Patricia Lidia: „Mulți nu înțeleg că, de fapt, cititul nu e hobby, ci stil de viață.”

Când îți faci timp, îți place să stai de vorbă cu oameni de la care ai ce învăța, de la care nu ai cum să consumi non-informație și care, poate, te vor motiva pe tine și pe ceilalți. Patricia Lidia, pe care cred că o știți din multe locuri, despre care veți afla în cele ce urmează, este un astfel de om luat la întrebări despre tot ce face pentru ea, pentru comunitate și pentru oameni în general. Muncă, Asociația Bastionul ArtLitTim, cluburile de lectură de la Penitenciarul Timișoara, scris, citit mult, copil mic, Asociația Ador Copiii. Când și cum poți să le faci pe toate? Ai cumva un planner zilnic pe care-l respecți cu sfințenie sau cum funcționezi? Vai, cât îmi place să mă laud despre cât de organizată sunt! :) măcar e adevărat și se observă din câte activități MĂ LAUD că fac! Îmi place să cred despre mine că sunt o persoană pragmatică, organizată. Mă folosesc din plin de resursele tehnologiei moderne ca să reușesc să fac în 10 ore cât alții în 24. Nu sunt eu cea mai bună ș...

Citiți mai multe

Impulsul necesar pentru schimbări vitale - „Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată”, Cristina Nemerovschi

Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată - am început să citesc cartea asta fără nicio așteptare, cumva convinsă totuși că știu ce urmează să se întâmple, că am ghicit „rețeta” succesului literar al Cristinei Nemerovschi și că nu mă poate surprinde nimic privitor la structură, liniile mari ale poveștii. Și m-am înșelat. Și mă bucur enorm de faptul că literatura poate face asta, să te surprindă mereu și mereu. Încă de la primele pagini m-am gândit la Muntele vrăjit și la Pădurea norvegiană , la Thomas Mann și la Haruki Murakami, doi autori care-mi sunt dragi sincer și ale căror cărți ar putea fi folosite uneori pentru a mă descrie pe mine, cu tot inexplicabilul și absurdul din mine. Așa aberantă (și simpatică) sunt și eu.