În zilele libere de la vânzătorit (am stabilit deja aici că acestea-s puține și anapoda), Facebook-uiești. Nu ești nebună să faci ceva util chiar mereu. Sau mno, pui o șosetă-n mașina de spălat, mai dai un check in pe-o plajă răvășitor de frumoasă.
Știi tu. Îți trăiești viața cum știi mai bine, periculos și frumos. Dar brusc, să zicem că o fostă colegă de generală se laudă c-a născut (bravo, frumos!) cu un text de genul: bla bla am născut minunea veții bla bla îți mulțumesc, scumpule soț, pentru cadou.
Și te lovește. Să-mi baaaag!!! Techinically, îi mulțumești gagiului că și-o vârât ustensila. Și-i mulțumești așa de pătrunsă de parcă el ți-o născut miniatura. De parcă el a fost însărcinat. Sau de parcă el va schimba scutecele cu baligă în următorii 5 ani, până când vei ceda și vei căuta și tu, disperată, cărțulii din alea sinistre care să te învețe cum să-l înveți pe plod că-n 7 zile trebuie să-și depună dosul pe oliță când simte vreo nevoie, nu să stea așa până ajunge să se însoare și să procreeze, tot cu basmaua-tampon legată de cur.
Și ești mulțumită că tu n-ai griji din astea. Te mai întrebi, dar numai puțin, dacă nu cumva nu ai numai de frica penibilului ulterior. Dar trece repede sesiunea de auto-întrebăreală. Mai faci un somon în sos de muștar, alternezi meniul cu o supă la plic – nu din rațiuni economice, ce naiba!, ci sigur că-ți place – și știi că poate-i ceva invidie la mijloc.
Păi cum reușesc alții, de vârsta ta mereu, să fie așa maturi și responsabili și să pară că ei au apărut pe lumea asta direct în costumul din care-și împrăștie gândurile: „azi e frumos mam decis sa mai fak un kopil cu iubitu meu scump sot frumos tine-timi pumnii”?
Totul e invidie și supă la plic, trust me. În afara acestora două nu există nimic pentru unii dintre noi.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Tu ce părere ai?