Adolescenții și monștrii din Verity: o carte în care nu te simți în siguranță

Am citit pe nerăsuflate frumoasa carte Acest cântec neîmblânzit, prima parte a duologiei Monștrii din Verity, a cărei continuare apare tot în 2017 la editura Herg Benet. Ca idee generală, e relativ asemănătoare cu Anomalii: aparențele pot induce în eroare, ba pare chiar că asta e treaba lor, împărțirea lumii în buni și răi este cea mai mare eroare pe care o poți face și până și monștrii au inimă, spre deosebire de unii oameni. Și cel mai important: iubirea nu ține niciodată cont de granițele impuse de ceilalți. Adesea, nici de cele autoimpuse.

Verity este fostul mare oraș, acum divizat, în care se întâmplă acțiunea. Aici trăiesc trei tipuri de monștri: Corsai, Malchai și Sunai, fiecare tip de monstru ia naștere în urma unui act de violență de un anume grad de gravitate. Adolescenții sunt comparați cu monștrii, iar asta mi-a plăcut teribil, pentru că atât unii, cât și ceilalți, „gândeau și acționau în grup”.

În cartea asta, monștrii își doresc să fie oameni și oamenii ajung mai rău decât orice monștri, e o poveste despre inadaptare, despre nepotrivirea cu grupul din care faci parte și despre toate frământările și frustrările pe care le trăiești, de orice parte a baricadei te-ai afla, până-ți dai seama că nimic nu trebuie niciodată, că nu depinzi de validarea celorlalți și că să fii tu însuți și să fii bine cu tine e cel mai mare cadou pe care ți-l poți face cu generozitate nelimitată. Pericolele se află, oricum, la orice pas.

Intriga este una complexă, poveștile se întrepătrund frumos și mai ales neplictisitor, August - personaj carismatic și pe care trebuie să ni-l imaginăm neapărat sexy - caută infinite răspunsuri la probleme pe care, dacă le-ar privi din alt unghi, le-ar vedea insignifiante. Dar este adolescent, este deopotrivă rebel și temător, frumos și nebun și nesocotit, un magnet și pentru că este unul dintre cele trei tipuri de monștri, cel mai rar și cel mai periculos.

Învățătura o primește destul de rapid și asta trebuie să reținem din toată cartea, pe care o recomand, de altfel: Nu contează dacă ești om sau monstru. A trăi doare.

(foto: Anca Zaharia)

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Experimentul „Fluturi”

Mă știți, sunt librar. Citiți regulat Jurnalul de librar de pe Serial Readers , acolo unde mai scriu și câte o recenzie atunci când nu povestesc despre detaliile vieții dintr-o librărie. Ei, tocmai locul de muncă m-a făcut să încep să citesc o carte care era pe primul loc pe lista cu „niciodată” - da, funcționez și pe bază de prejudecăți uneori - și anume Fluturi de Irina Binder. Pentru că toată lumea se isterizează cumplit pentru apariția celui de-al treilea volum, iar eu am răspuns de câte 200 de ori pe zi în ultima săptămână la întrebarea „aveți Fluturi ?”. foto: Anna Antal

Citiți mai multe

„Anomalii” sau ce se întâmplă când lumea pe care o știm e înlocuită malefic

Îmi plac distopiile. Îmi plac posibilitățile post-apocaliptice. Îmi place să-mi imaginez worst case scenario pentru că eu cred că, mai devreme sau mai târziu, tot ajungem acolo. Chiar acolo, la varianta cea mai rea dintre toate cele posibile. Nu vreau să amintesc acum de convingerile mele paranoide, nu vreau să mă leg de coaliții, de prevestirile din Povestea Slujitoarei , de exemplu, sau de cele din Oryx și Crake sau din O mie nouă sute optzeci și patru sau din atâtea altele, care-n ultimii ani parcă se materializează în fața ochilor noștri cu o rapiditate mai mare decât cea cu care ai spune: „ce naiba s-a întâmplat cu drepturile omului?”. Anomalii , apărută în 2017 la Herg Benet, e despre speranțele și așteptările oamenilor, mai ales cele ale adolescenților, toate acestea versus realitatea în fața căreia se trezesc, de cele mai multe ori siderați, îngroziți să afle că sunt altfel decât credeau. În acest caz, într-o lume post-dezastru, supraviețuirea înseamnă supunere și...

Citiți mai multe

„Cînd tatăl tău e mai în vârstă decît tine exact de două ori”, de Mihail Vakulovski

Să muriți de nervi că eu am citit toate cele 3 volume din ceea ce se poate numi seria Tovarăși de cameră și voi nu! Glumesc, să nu moară nimeni, că ne trebuie oameni. Ca să aibă cine citi pe lumea asta tristă, neagră de jeg, murdară-n sufleți, desigur. Nu-i bai, că-n curând se lasă la apă și volumul al II-lea, dar și al III-lea, că acum se găsește numai rockman -ul 1 - și ăla destul de greu. Plec de la premisa că Tovarăși de cameră a fost citit de toată lumea. Sau măcar de multă lume. Astfel încât continuarea, Cînd tatăl tău e mai în vîrstă decât tine exact de două ori (CDPL, 2015), e un must-read. Nu că vreau să zic că e mai bună decât prima parte... dar da, asta vreau să zic. Dacă prima mi-a plăcut mult, a doua trebuie să beneficieze de ceva superlative ca să simt că am descris cum merita.