Treceți la conținutul principal

Nu mă subestima, hani. O să mă știi de undeva!

Imagine
De la
O știți și voi pe Petronela Rotar, da? O știți de la TV, ați citit-o pe acestblogdenervi , dar o știți de (alt)undeva? Pentru că eu o știu din câteva locuri în care cartea O să mă știi de undeva m-a dus sau m-a readus. 

Vreau să scriu cât pot de bine despre ea pentru că mi-a vorbit nespus de frumos, clar și răspicat, uneori dur, alteori cu un glas de mamă care-ți dă părul după ureche.
       
O să mă știi de undeva este împărțită în trei: Hani, O să mă știi de undeva, Pizda lirică. Deși în fiecare parte se aude glasul femeii cu tatuajul pe omoplatul drept, ea își schimbă tonalitatea, începe să se cunoască pe sine din ce în ce mai bine și îi vorbește scriitorului din ce în ce mai limpede și cu mai mult curaj de fiecare dată.  Cu aluzii la Kierkegaard, Sartre, Bukowski, învelită în iubiri, dependențe, autocunoaștere și autobiografie, în toate cele trei părțile umorul și durerea merg mână în mână, se plimbă și se iubesc. 

Încă de la începutul cărții, umorul ține-n mâini durerea imensă și omul mai puternic decât durerea însăși, prin salutul autoarei pentru viitorii cititori sau pentru cei care au răsfoit paginile, gândindu-se dacă vor cumpăra sau ba cartea:
desigur, nu sunt decât o pizdă lirică, iar dacă licența asta îți pică greu la lingurică, ai greșit locul încearcă pe raftul alăturat.
   
Autoironia, umorul debordant și puterea de a trece cu lejeritate peste degetele îndreptate către ea sunt tipărite încă din primele pagini, nu înainte de a fi precizată prima poruncă: „Iubește-te pe tine însuți". Eu vă spun sincer, dacă nu vă iubiți pe voi înșivă sau dacă nu vă cunoașteți câtuși de puțin de undeva, după ce citiți cartea Petronelei Rotar veți dori să aruncați o privire înlăuntrul vostru.

Autoarea spune în câteva interviuri că are un omuleț care scrie în mintea ei, iar eu cred că prin intermediul acestei cărți, fiecare dintre noi ar putea să-i dea voce omulețului din mintea noastră, iar omulețul ne-ar duce undeva unde ne-am putea deschide rănile nevindecate pentru ca apoi să zâmbim închizându-le în cutii pe care să le putem deschide oricând.

Am Beth Hart în playlist. Acum cântă Fire on the floor, iar eu mă simt aruncată pe podea, dezasamblată și proaspăt reasamblată.

„Mi-e piele de găină sufletul” după ce mi-am tatuat cartea asta-n el.

 Puteți citi inteviuri realizate de Anca Zaharia cu Petronela Rotar pentru Hyperliteratura în 2014, aici, și pentru Serial Readers în 2016, aici.
Etichete:

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Tu ce părere ai?

Postări populare de pe acest blog

Patricia Lidia: „Mulți nu înțeleg că, de fapt, cititul nu e hobby, ci stil de viață.”

De la
Când îți faci timp, îți place să stai de vorbă cu oameni de la care ai ce învăța, de la care nu ai cum să consumi non-informație și care, poate, te vor motiva pe tine și pe ceilalți. Patricia Lidia, pe care cred că o știți din multe locuri, despre care veți afla în cele ce urmează, este un astfel de om luat la întrebări despre tot ce face pentru ea, pentru comunitate și pentru oameni în general. Muncă, Asociația Bastionul ArtLitTim, cluburile de lectură de la Penitenciarul Timișoara, scris, citit mult, copil mic, Asociația Ador Copiii. Când și cum poți să le faci pe toate? Ai cumva un planner zilnic pe care-l respecți cu sfințenie sau cum funcționezi? Vai, cât îmi place să mă laud despre cât de organizată sunt! :) măcar e adevărat și se observă din câte activități MĂ LAUD că fac! Îmi place să cred despre mine că sunt o persoană pragmatică, organizată. Mă folosesc din plin de resursele tehnologiei moderne ca să reușesc să fac în 10 ore cât alții în 24. Nu sunt eu cea mai bună ș...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Experimentul „Fluturi”

De la
Mă știți, sunt librar. Citiți regulat Jurnalul de librar de pe Serial Readers , acolo unde mai scriu și câte o recenzie atunci când nu povestesc despre detaliile vieții dintr-o librărie. Ei, tocmai locul de muncă m-a făcut să încep să citesc o carte care era pe primul loc pe lista cu „niciodată” - da, funcționez și pe bază de prejudecăți uneori - și anume Fluturi de Irina Binder. Pentru că toată lumea se isterizează cumplit pentru apariția celui de-al treilea volum, iar eu am răspuns de câte 200 de ori pe zi în ultima săptămână la întrebarea „aveți Fluturi ?”. foto: Anna Antal
9 comentarii
Citiți mai multe

„Anomalii” sau ce se întâmplă când lumea pe care o știm e înlocuită malefic

De la
Îmi plac distopiile. Îmi plac posibilitățile post-apocaliptice. Îmi place să-mi imaginez worst case scenario pentru că eu cred că, mai devreme sau mai târziu, tot ajungem acolo. Chiar acolo, la varianta cea mai rea dintre toate cele posibile. Nu vreau să amintesc acum de convingerile mele paranoide, nu vreau să mă leg de coaliții, de prevestirile din Povestea Slujitoarei , de exemplu, sau de cele din Oryx și Crake sau din O mie nouă sute optzeci și patru sau din atâtea altele, care-n ultimii ani parcă se materializează în fața ochilor noștri cu o rapiditate mai mare decât cea cu care ai spune: „ce naiba s-a întâmplat cu drepturile omului?”. Anomalii , apărută în 2017 la Herg Benet, e despre speranțele și așteptările oamenilor, mai ales cele ale adolescenților, toate acestea versus realitatea în fața căreia se trezesc, de cele mai multe ori siderați, îngroziți să afle că sunt altfel decât credeau. În acest caz, într-o lume post-dezastru, supraviețuirea înseamnă supunere și...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe