Treceți la conținutul principal

Despre succes, prețul acestuia și fericire - „Rockstar”, Cristina Nemerovschi

De la

Nu știu ce m-a oprit să scriu până acum despre Rockstar, cartea Cristinei Nemerovchi care e printre cele mai noi - dar nu chiar atât de nouă, că acum iese cartea aia cu titlu care mi se pare genial, Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată, deci nu reușesc să țin ritmul, dar mă străduiesc.
Așadar, nu știu de ce nu am scris despre ea imediat ce am citit-o, că mă știu senilă și cu o memorie scârbos de selectivă - țin minte impresii și sentimente, dar nu mai știu cine a făcut ce și mai ales de ce. 

Dar cu scuza că literatura e despre a fi subiectiv, mă încumet.

Am citit cartea la câteva zile după lansarea de la Brașov, la care nu am putut să ajung din cauze de muncă și librărie. Vedeți aici relatări ca să fiu credibilă.

După părerea mea, Rockstar păstrează „formula magică” de la Păpușile: suflete pereche, un eveniment tragic ce schimbă totul, revenirea, reînvățarea de a trăi de unul singur prin bucuria pe care știi că ai trăit-o cândva alături de cel care nu mai este. Dincolo de asta, strict referindu-ne la conținut, cărțile diferă mult între ele, evident - deși Păpușile are un aer rock extraordinar, Rockstar este adevăratul badass în acest sens.

Cred că ce mi-a plăcut cel mai mult e faptul că se vede cum a fost gândită: poți pipăi structura, poți vedea cum au fost plănuite analogiile, poate dinainte ca autoarea să realizeze asta la modul conștient. Fire și Storm sunt inseparabili, iar moartea nu reușește de fapt să despartă acest gen de relație, de iubire. Și asta îți dă niște speranță în plus.

Pentru că asta face Nemerovschi prin cărțile ei, iar eu asta admir la superlativ: te face să vezi „dincolo de”, îți dă speranță, te face să crezi, te face să nu disperi. De asta nu pricep cum sunt unii așa porniți împotriva cărților ei - Biblia, din perspectiva mea, instigă la multe lucruri nasoale, numai la iubire de semeni nu. Iar singura ură a Cristinei este cea pentru oamenii proști în mod voit; sau poate nici măcar pentru ei, căci pare să-i trateze cu o oarecare înțelegere, ca pe un cățel pufos și cu ochii mari care face pișu pe covor. Nici nu știi dacă să te enervezi sau nu, pentru că nu e ca și cum știe 100% ce face. Dar tot merită o pernă peste ochi, să ne înțelegem.

Rockstar nu e de povestit, e de citit! Deși nu cred că au mai rămas mulți care să n-o aibă deja la favorite pe Goodreads (sau pe lista cu cărți de ars în piața din centru la ceas de noapte, când se ucid și vrăjitoarele), dacă treceți zilele acestea pe la Gaudeamus ca să luați Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată (și Fata de la nord de ziuă a lui Alexandru Voicescu... știți voi, cartea aia cu copertă incredibil de frumoasă), profitați și puneți și Rockstar pe listă! Probabil n-o să regretați!


Etichete:

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Tu ce părere ai?

Postări populare de pe acest blog

Experimentul „Fluturi”

De la
Mă știți, sunt librar. Citiți regulat Jurnalul de librar de pe Serial Readers , acolo unde mai scriu și câte o recenzie atunci când nu povestesc despre detaliile vieții dintr-o librărie. Ei, tocmai locul de muncă m-a făcut să încep să citesc o carte care era pe primul loc pe lista cu „niciodată” - da, funcționez și pe bază de prejudecăți uneori - și anume Fluturi de Irina Binder. Pentru că toată lumea se isterizează cumplit pentru apariția celui de-al treilea volum, iar eu am răspuns de câte 200 de ori pe zi în ultima săptămână la întrebarea „aveți Fluturi ?”. foto: Anna Antal
9 comentarii
Citiți mai multe

„Anomalii” sau ce se întâmplă când lumea pe care o știm e înlocuită malefic

De la
Îmi plac distopiile. Îmi plac posibilitățile post-apocaliptice. Îmi place să-mi imaginez worst case scenario pentru că eu cred că, mai devreme sau mai târziu, tot ajungem acolo. Chiar acolo, la varianta cea mai rea dintre toate cele posibile. Nu vreau să amintesc acum de convingerile mele paranoide, nu vreau să mă leg de coaliții, de prevestirile din Povestea Slujitoarei , de exemplu, sau de cele din Oryx și Crake sau din O mie nouă sute optzeci și patru sau din atâtea altele, care-n ultimii ani parcă se materializează în fața ochilor noștri cu o rapiditate mai mare decât cea cu care ai spune: „ce naiba s-a întâmplat cu drepturile omului?”. Anomalii , apărută în 2017 la Herg Benet, e despre speranțele și așteptările oamenilor, mai ales cele ale adolescenților, toate acestea versus realitatea în fața căreia se trezesc, de cele mai multe ori siderați, îngroziți să afle că sunt altfel decât credeau. În acest caz, într-o lume post-dezastru, supraviețuirea înseamnă supunere și...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

„Cînd tatăl tău e mai în vârstă decît tine exact de două ori”, de Mihail Vakulovski

De la
Să muriți de nervi că eu am citit toate cele 3 volume din ceea ce se poate numi seria  Tovarăși de cameră și voi nu! Glumesc, să nu moară nimeni, că ne trebuie oameni. Ca să aibă cine citi pe lumea asta tristă, neagră de jeg, murdară-n sufleți, desigur. Nu-i bai, că-n curând se lasă la apă și volumul al II-lea, dar și al III-lea, că acum se găsește numai rockman -ul 1 - și ăla destul de greu. Plec de la premisa că Tovarăși de cameră a fost citit de toată lumea. Sau măcar de multă lume. Astfel încât continuarea, Cînd tatăl tău e mai în vîrstă decât tine exact de două ori (CDPL, 2015), e un must-read. Nu că vreau să zic că e mai bună decât prima parte... dar da, asta vreau să zic. Dacă prima mi-a plăcut mult,  a doua trebuie să beneficieze de ceva superlative ca să simt că am descris cum merita.
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe