Moscova-Petușki a apărut la noi în 2014, în colecția Top 10+ de la editura Polirom, are 165 de pagini și a fost tradusă din limba rusă de Emil Iordache.
Oricât de mult mi-ar displăcea ideea de a ridica-n slăvi alcoolul (și oricât mi-ar plăcea acesta), cartea este diferită de tot ce am apucat să citesc până acum pe „tema” asta. Deși mai e un fel de enciclopedie a cocktail-urilor pe care aș vrea să o citesc, dar probabil n-o să o fac pentru că-s om serios și nesofisticat, amator doar de vin și bere.
Cartea asta este un fel de delir al unui bețiv extrem de amuzant, deci simpatic. Venicika Erofeev încearcă să ajungă la iubita lui, plecând cu trenul de la Moscova spre Petușki.
Toată această călătorie este ușor distopică: pe Erofeev îl însoțesc îngeri care-i vorbesc duios și care-l încurajează să mai ia un gât de alcool, îi apar creaturi diavolești cu care are dispute ce rămân în aer, are impresia că fie a trecut de Petușki fără să coboare, fie că merge spre Moscova - motiv pentru a se întreba dacă nu cumva trecuse deja weekendul plănuit spre a fi petrecut cu iubita lui.
Alături de alți pasageri la fel de bețivi, Erofeev se adâncește în discuții vag politice ori sociale, unele chiar pe teme cultural-literare; fiecare are o părere la care ține ca la propria viață, iar de aici rezultă altă sursă de amuzament pentru cititor.
Tocmai de aici și ideea că Moscova-Petușki este un delir îmbibat în alcool și care se citește (și se înțelege) mai bine măcar cu un pahar de vin alături.
Singurul lucru care cred că nu mă face cititorul ideal pentru această carte este că nu sunt influențabilă, ba chiar am un fel de încăpățânare care mă face să nu mi se facă „poftă” de băut dacă citesc despre alcool sau văd o sticlă fără stăpân, la fel cum nu vreau musai ciocolată cu alune nu-știu-de-care dacă fix asta e la reclama de la ora 15 și 42 de minute. Dar cred că asta face cartea cu atât mai interesantă: poate fi folosită ca declanșator sau tester pentru limite personale.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Tu ce părere ai?