Dacă e să înveţi vreun lucru vânzătorind pe ici şi pe colo, păi acela e următorul: nu poţi să crezi că ai o afacere serioasă dacă angajatului îi pui la dispoziţie calculatorul folosit de bunică-ta pe vremea când învăţa să se dea pe HI5, cu un sistem de operare hack-uit aiurea, la care ai primit cadou nişte viruşi simpatici, numai că un pic cam stresanţi.
Şi nu că vânzătoarea s-ar pricepe prea mult la afaceri. Dacă s-ar pricepe, ar avea afacere proprie, nu ar sta înfiptă în salariul minim - oferit de un străin insensibil - ca gâsca-n proţapul bunăstării eterne. Dar ce ştie vânzătoarea e ceea ce observă, participând activ la strângerea de bumbac frumos pe plantaţia lui nea Ics, să zicem.
Că nea Ics, când şi-a făcut el firmă, probabil nu a prea avut cu ce şi a făcut-o din resturi tehnice şi rămăşite tehnologice. Cât a avut, cum şi-a permis; bravo lui că a reuşit ca, dintr-un sărac ca tine, să ajungă proprietar de vânzători. Problema a apărut abia după aceea: nea Ics s-a înavuţit, încet şi sigur, şi a descoperit atotputernicul „MERGE ŞI AŞA”, iar după el nu a mai fost cale de întoarcere, pentru că progresul e făcut numai pentru a băga bani în buzunar, nu în uneltele necesare pentru ca banii ăia să ajungă în continuare în buzunarul lui nea Ics.
Astfel că vânzătoarea se stresează când ar vinde ceva, dar o întrerupe virusul care-i arată cele mai avantajoase vacanţe pe insule unde nu va ajunge vreodată; se enervează când ar da bon fiscal retardatului care-i cere numărul de telefon de 4 ori în timpul în care ea încearcă să click-uiască cu un mouse nefuncţional.
Dar ce mai face ea, şi asta o umple de bucurie, e să zâmbească extaziată atunci când îşi dă seama că nu i s-a spus ceva la interviu. Şi e de bine. Are un bonus nebănuit, dar şi nepreţuit: înţelepciunea o împroaşcă din toate părţile, ca rezultatul imediat al iubirii masculine pe Tori Black în zilele ei bune.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Tu ce părere ai?