Treceți la conținutul principal

„Negustorul de începuturi de roman”, de Matei Vișniec

De la

O prietenă tare dragă mi-a dăruit Negustorul de începuturi de roman și prin asta mi-a devenit și mai prietenă, și mai dragă. Cred foarte mult în momentul în care apare o carte în viața cuiva și în contextul în care aceasta este citită, prin urmare nu accept că nu a fost ceva complot al universului pentru ca eu să-l descopăr pe Matei Vișniec și să-l îndrăgesc iremediabil. E cartea de care nu-mi imaginez că n-aș putea avea vreodată nevoie. Interpretez totul în manieră prea personală, dar da, știu că e scrisă pentru mine.




Negustorul de începuturi de roman este despre necesitatea de a scrie; despre naturalețea cu care se poate scrie și despre frustrarea întâlnită de fiecare dată când ni se pare că acel cuvânt ar fi putut fi înlocuit de unul mai bun, dar pe care nu îl avem și care poate că nu există. Dar sigur că este și despre iubire, la fel ca toate marile cărți.

Vișniec spunea că a scris această carte, formată din multiple incipit-uri, pentru a surprinde tendința societății noastre de a dezvolta dependență față de începuturi și fobie pentru mersul în profunzime, pentru dezvoltare, pentru accesarea detaliilor ce ar permite longevitate. Pe scurt, ne implicăm mult în fiecare fresh start, o luăm de la capăt adesea, ne plictisim sau uităm de entuziasmul inițial și apoi găsim altceva de început, la fel de bun - sau chiar mai bun - decât ultima pasiune. 

Asta se aplică și-n cazul cărților; începutul contează, nu avem răbdarea pentru a descoperi ce îi urmează, nu avem niciodată starea necesară pentru a accesa ceva pe termen lung, ci doar pe termen scurt sau, cel mult, mediu. O vină a consumerismului? A democrației? Ori nici nu contează, de vreme ce criza aceasta se aprofundează cu fiecare clipă, iar cauzele sunt mult mai puțin importante decât posibila rezolvare?

Când răscolești printre cărți e ca și cum ai căuta o perlă rară într-un maldăr de creiere. V-ați gândit că aceasta ar putea fi definiția unei cărți? O bucată de creier ambulant, un fragment de creier pus în circulație... Oamenii care scriu mult își transferă aproape tot creierul în cărți. Uneori am impresia că Balzac, spre sfîrșitul vieții, nu mai avea niciun strop de materie sub cutia craniană, tot conținutul ei fusese expulzat sub formă de cuvinte scrise... (pag. 47)

 Acestea fiind...scrise,  pot doar să mă bucur că, printre atâtea creiere ce-mi atârnă pe rafturi, Matei Vișniec și-a găsit locul meritat.
Etichete:

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Tu ce părere ai?

Postări populare de pe acest blog

Experimentul „Fluturi”

De la
Mă știți, sunt librar. Citiți regulat Jurnalul de librar de pe Serial Readers , acolo unde mai scriu și câte o recenzie atunci când nu povestesc despre detaliile vieții dintr-o librărie. Ei, tocmai locul de muncă m-a făcut să încep să citesc o carte care era pe primul loc pe lista cu „niciodată” - da, funcționez și pe bază de prejudecăți uneori - și anume Fluturi de Irina Binder. Pentru că toată lumea se isterizează cumplit pentru apariția celui de-al treilea volum, iar eu am răspuns de câte 200 de ori pe zi în ultima săptămână la întrebarea „aveți Fluturi ?”. foto: Anna Antal
9 comentarii
Citiți mai multe

„Anomalii” sau ce se întâmplă când lumea pe care o știm e înlocuită malefic

De la
Îmi plac distopiile. Îmi plac posibilitățile post-apocaliptice. Îmi place să-mi imaginez worst case scenario pentru că eu cred că, mai devreme sau mai târziu, tot ajungem acolo. Chiar acolo, la varianta cea mai rea dintre toate cele posibile. Nu vreau să amintesc acum de convingerile mele paranoide, nu vreau să mă leg de coaliții, de prevestirile din Povestea Slujitoarei , de exemplu, sau de cele din Oryx și Crake sau din O mie nouă sute optzeci și patru sau din atâtea altele, care-n ultimii ani parcă se materializează în fața ochilor noștri cu o rapiditate mai mare decât cea cu care ai spune: „ce naiba s-a întâmplat cu drepturile omului?”. Anomalii , apărută în 2017 la Herg Benet, e despre speranțele și așteptările oamenilor, mai ales cele ale adolescenților, toate acestea versus realitatea în fața căreia se trezesc, de cele mai multe ori siderați, îngroziți să afle că sunt altfel decât credeau. În acest caz, într-o lume post-dezastru, supraviețuirea înseamnă supunere și...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Rebeli nefericiți ce vor să schimbe lumea - „După cutremur”, Haruki Murakami

De la
Sunt la a patra carte scrisă de Haruki Murakami pe care o citesc și Geezus , l-aș lua acasă și pe omul ăsta! Am scris despre Pădurea norvegiană aici , despre La sud de graniță, la vest de soare aici , iar despre În noapte plănuiesc să scriu curând. Cea de a patra carte citită este După cutremur , despre care încerc să vă vorbesc azi calm și așezat, nu cu entuziasm vecin cu isteria, așa cum îmi vine. Obsesia a început în urmă cu doar vreo două luni. După cutremur a apărut în anul 2000, iar la noi a apărut la editura Polirom, în 2006, apoi și în colecția Top 10+, tot de la Polirom, în 2014.
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe