Treceți la conținutul principal

„Viața de poveste a lui A. J. Fikry”, de Gabrielle Zevin







Cu două săptămâni înainte de Crăciun, cu două minute înainte de ora închiderii, A. J. îi dă afară pe ultimii clienți. Un bărbat într-o geacă înfoiată dă nehotărât târcoale celei mai recente cărți cu Alex Cross.
- Douăzeci și șase de dolari mi se pare cam mult. Știți că pot s-o cumpăr mai ieftin online, nu?
A. J. îi spune că da și îi arată ușa.
- Dacă vreți să fiți competitiv, ar trebui să scădeți prețurile, îi zice omul.
- Să scad prețurile. Să. Scad. Prețurile. Nu mi-a trecut prin cap până acum, spune A. J. blajin.
- Tinere, faci pe obraznicul?
- Nu. Sunt recunoscător. La următoarea ședință a acționarilor Island Books, voi propune neapărat ideea dumneavoastră inovatoare. Sunt convins că dorim să rămânem în continuare competitivi. Între noi fie vorba, pe la începutul anilor 2000 renunțaserăm la competitivitate. Eu am știut că e o greșeală, dar comitetul meu de administrație a hotărât că mai bine am lăsa competitivitatea în seama atleților olimpici, a puștilor care participă la concursuri de silabisire și a producătorilor de fulgi din cereale. Acum mă bucur să spun că Island Books a început să fie din nou competitivă. Apropo, am închis, îi zice A. J., arătându-i ieșirea.
Când tipul în geacă înfoiată iese bombănind, o femeie în vârstă trece pragul, scârțâind din toate încheieturile. E o clientă obișnuită, așa că A. J. se străduiește să nu fie prea agasat că femeia vine după program.
- A, doamna Cumberbatch! Din nefericire, tocmai închidem. 
- Domnule Fikry, nu te uita la mine cu privirea aia de Omar Sharif! Sunt foarte supărată pe dumneata.
Doamna Cumberbatch se strecoară pe lângă el și trântește pe tejghea o carte broșată, voluminoasă.
- Cartea pe care mi-ai recomandat-o ieri e cea mai proastă pe care am citit-o în cei optzeci și doi de ani ai mei și îmi vreau banii înapoi.
(pag. 49-50)


Titlu: Viața de poveste a lui A. J. Fikry
Autor: Gabrielle Zevin
Colecție: Babel
Număr pagini: 280
Apariție: 2015


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Rebeli nefericiți ce vor să schimbe lumea - „După cutremur”, Haruki Murakami

Sunt la a patra carte scrisă de Haruki Murakami pe care o citesc și Geezus , l-aș lua acasă și pe omul ăsta! Am scris despre Pădurea norvegiană aici , despre La sud de graniță, la vest de soare aici , iar despre În noapte plănuiesc să scriu curând. Cea de a patra carte citită este După cutremur , despre care încerc să vă vorbesc azi calm și așezat, nu cu entuziasm vecin cu isteria, așa cum îmi vine. Obsesia a început în urmă cu doar vreo două luni. După cutremur a apărut în anul 2000, iar la noi a apărut la editura Polirom, în 2006, apoi și în colecția Top 10+, tot de la Polirom, în 2014.

Patricia Lidia: „Mulți nu înțeleg că, de fapt, cititul nu e hobby, ci stil de viață.”

Când îți faci timp, îți place să stai de vorbă cu oameni de la care ai ce învăța, de la care nu ai cum să consumi non-informație și care, poate, te vor motiva pe tine și pe ceilalți. Patricia Lidia, pe care cred că o știți din multe locuri, despre care veți afla în cele ce urmează, este un astfel de om luat la întrebări despre tot ce face pentru ea, pentru comunitate și pentru oameni în general. Muncă, Asociația Bastionul ArtLitTim, cluburile de lectură de la Penitenciarul Timișoara, scris, citit mult, copil mic, Asociația Ador Copiii. Când și cum poți să le faci pe toate? Ai cumva un planner zilnic pe care-l respecți cu sfințenie sau cum funcționezi? Vai, cât îmi place să mă laud despre cât de organizată sunt! :) măcar e adevărat și se observă din câte activități MĂ LAUD că fac! Îmi place să cred despre mine că sunt o persoană pragmatică, organizată. Mă folosesc din plin de resursele tehnologiei moderne ca să reușesc să fac în 10 ore cât alții în 24. Nu sunt eu cea mai bună ș...

Impulsul necesar pentru schimbări vitale - „Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată”, Cristina Nemerovschi

Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată - am început să citesc cartea asta fără nicio așteptare, cumva convinsă totuși că știu ce urmează să se întâmple, că am ghicit „rețeta” succesului literar al Cristinei Nemerovschi și că nu mă poate surprinde nimic privitor la structură, liniile mari ale poveștii. Și m-am înșelat. Și mă bucur enorm de faptul că literatura poate face asta, să te surprindă mereu și mereu.  Încă de la primele pagini m-am gândit la Muntele vrăjit și la Pădurea norvegiană , la Thomas Mann și la Haruki Murakami, doi autori care-mi sunt dragi sincer și ale căror cărți ar putea fi folosite uneori pentru a mă descrie pe mine, cu tot inexplicabilul și absurdul din mine. Așa aberantă (și simpatică) sunt și eu.